Igeanu cere daune un milion de lei

488

Avocatul unui tânăr de 21 de ani, Constantin Igeanu, care a stat nouă luni după gratii pentru o crimă pe care nu a comis-o, a cerut despăgubiri în valoare de un milion de lei pentru clientul său. Ionuţ Dănău a depus astfel la Tribunalul Gorj cererea pentru a obţine despăgubiri morale şi materiale pentru tânărul din Roşia de Amaradia, care după eliberarea din închisoare a decis să plece în Grecia.

“Am depus acţiunea la Tribunalul Gorj pentru obţinerea de despăgubiri pentru perioada în care a fost privat de libertate în mod nelegal. Urmează acum etapa scrisă a procesului şi fixarea termenului de judecată. Am cerut un milion de lei daune morale şi o sumă de 7.000 de euro daune materiale”, a spus Ionuţ Dănău.
În noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat pe Constantin Igeanu de infracţiunea de omor calificat. Tânărul judecat pentru omor a fost acuzat că şi-a ucis vecinul, un bărbat de 54 de ani, din satul Ruget.
Igeanu a fost judecat pentru omor la Tribunalul Gorj, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare, iar nouă luni a stat în penitenciar. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Craiova, magistraţii acesteia infirmând decizia Tribunalului, apoi dosarul a ajuns la ÎCCJ, inculpatul obţinând pentru a doua oară achitarea.
Crima a avut loc în anul 2010, în localitatea Ruget. Mihail Constantin Igeanu, care avea la momentul respectiv 18 ani, a fost acuzat că şi-a omorât vecinul şi a lăsat cadavrul acestuia pe marginea drumului, cu un cuţit înfipt în piept. Iniţial, bunicul lui Igeanu, Gheorghe Albeanu, a declarat că el este vinovatul, cercetările conducând însă la ipoteza că tânărul ar fi fost autorul crimei.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.