Învăţătura Preotului de mir – Cuvântul Domnului l-a făcut pe om în ultima zi pentru mântuirea noastră!

166

Credem, într-adevăr, că dumnezeirea şi puterea ca şi fiinţă este una, şi slava şi demnitatea şi domnia lor e eternă, în trei fiinţe de toată desăvârşirea, sau în trei persoane desăvârşite. Şi, de asemenea, pentru că boala lui Sabellie să nu de-a loc la confundarea fiinţelor sau la distrugerea însuşirilor, şi să nu aibă putere nici blasfemia eunomienilor, nici a arienilor, nici a pnefmatomahilor, adică a celor care se împotrivesc Duhului, Cuvântul Domnului l-a făcut pe om în ultima zi pentru mântuirea noastră. Aşadar cele mărturisite de noi pe faţă despre credinţă se ştie în general că sunt acestea, despre care veţi putea fi mai bine instruiţi, dacă veţi avea bunăvoinţa să citiţi şi volumul alcătuit în Antiohia de către sinodul ţinut acolo, şi ceea ce se ştie că s-a decretat de către sinodul universal la Constantinopol. În acestea, am mărturisit mai pe larg credinţa şi am hotărât înscris anatema împotriva noilor erezii apărute de curând. Dar, despre diversele împărţiri ale Bisericilor, s-a menţinut hotărârea Sfinţilor Părinţi întruniţi la Niceea, privitor la fiecare provincie ! Să ne bucurăm de cele petrecute de două ori, atât legal şi conform canoanelor fiind la mijloc iubirea duhovnicească şi teamă de Dumnezeu, prin care este îndepărtată nemulţumirea omenească pentru că edificarea Bisericilor este mai presus de orice. Fiind astfel în acord cu cuvântul credinţei şi fiind întărită în noi dragostea creştină, am încetat să spunem ceea ce apostolul dezabroba: şi eu sunt al lui Pavel, iar eu al lui Apolo, iar eu însă sunt al lui Chefa. Şi dacă servim cu ajutorul lui Dumnezeu trupul Bisericii fără schismă, vom sta cu încredere în fata Judeţului Domnului! Mulţi au consemnat aceasta împotriva ticăloşiei lui Arie, a lui Aetie şi a lui Eunomie, dar şi împotriva lui Sabelie, Fotin, Marcel, Paul din Samosata şi a lui Macedonie. Au interzis de asemanea şi noutatea lui Apolinarie, zicând că trebuie să păstrăm fără prihană întruparea Domnului, dar nu fără suflet, nici fără minte, nici considerând imperfectă orânduirea trupească. Aşadar fiindcă se părea că toate acestea şi multe altele împiedicau venirea multora, ceea ce era un alt rezultat al împrejurărilor şi dovedirea afecţiunilor faţă de noi, am procedat astfel: i-am invocat pe prea veneraţii şi preaiubiţii noştri fraţi şi slujitori, episcopul Chiriac, Eusebie şi Priscian, rugându-i să se ostenească cu grabă până la noi, ca să dovedim şi dorinţa noastră de pace, şi intenţia de unire pe care o avem, ca şi zelul nostru pe care îl purtăm pentru credinţa cea mai curată. Căci noi suportăm cu bunăvoinţă persecuţiile şi încercările şi ameninţările împăratului, şi cruzimile judecătorilor şi orice alte ispitiri ale ereticilor pentru credinţa evanghelică recunoscută şi întărită în Niceea Bitiniei de către cei trei sute opt zeci Părinţi prezenţi! Mărturisind că aceasta face plăcere tuturor celora care nu răstălmăcesc cuvântul adevăratei credinţe, pe care o ştim că există din vechime şi urmează botezului şi ne învaţă să credem în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Credem cu adevărat că dumnezeirea şi puterea ca şi fiinţă este una, şi slava şi demnitatea şi domnia lor e eternă, în trei fiinţe de toată desăvârşirea, sau în trei persoane desăvârşite. Şi de asemenea, pentru că boala lui Sabellie să nu de-a loc la confundarea fiinţelor s-au la distrugerea însuşirilor, şi să nu aibă putere nici blasfemia eunomienilor, nici a arienilor, nici pnefmatomahilor, adică a celor care se împotrivesc Duhului, să constatăm că numai Cuvântul Domnului l-a făcut pe om în ultima zi pentru mântuirea noastră. Aşadar, cele mărturisite de noi pe faţă despre credinţă se ştie în general că sunt acestea, despre care vom putea fi mai bine instruiţi dacă vom avea bunăvoinţa să citim şi vulumul alcătuit în Antiohia de către sinodul ţinut acolo, şi ceea ce se ştie că s-a decretat de către sinodul universal la Constantinopol. În acestea am mărturisit mai pe larg credinţa şi am hotărât înscris anatema împotriva noilor erezii apărute mai demult şi chiar mai de curând. Dar, despre diversele împărţiri ale Bisericilor, s-a menţinut hotărârea veche, cum ştim şi hotărârea Sfinţilor Părinţi întruniţi la Niceea, privitor la fiecare provincie! În concluzie, să ne bucurăm de cele petrecute de două ori, atât legal şi conform canoanelor, fiind la mijloc iubirea duhovnicească şi teama de Dumnezeu, prin care este îndepărtată nemulţumirea omenească pentru că edificarea Bisericilor, care este mai presus de orice. Fiind astfel în acord cu cuvântul credinţei şi fiind întărită în noi dragostea creştină, am încercat să spunem ceea ce apostolul dezabroba: ,,şi eu sunt al lui Pavel, iar eu al lui Apolo, iar eu însă sunt al lui Chefa”! (VA URMA)
Preot CORNESCU Valentin Daniel, Parohia Miluta, Borăscu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.