„Imboldul de ducă, spunea Brâncuși, mă rodea ca un șarpe sub sân și părea că îmi curgea odată cu sângele prin tot corpul.” Așa că aproape doi ani continuă „o călătorie goetheană” de studii, per pedes apostolorum, prin Europa Centrală( Austria, Germania, Elveția și Franța), cu mai multe popasuri (Viena, München, Zürich), unde își găsește și de lucru, vizitează muzee de antichități și participă la concerte. În 1904 era la Paris, la vârsta de 28 de ani. Aflat într-o situație financiară precară, este nevoit să îndeplinească diverse slujbe, spălând vase la un restaurant sau pe aceea de cântăreț la Capela Română din Paris. În urma expoziției din 1906 la Salon d’Automne, a primit elogii din partea marelui Auguste Rodin. În 1907, Regina Elisabeta(Carmen Sylva) intervine prin Maria Bengescu și Otilia Cosmuță, secretara lui Anatole France, pentru ca Brâncuși să fie primit în atelierul lui Rodin. Va lucra o perioadă în atelierul acestuia, dar, după un timp, îl părăsește cu gândul că „Nimic nu se înalță la umbra marilor copaci”. În umbra falnicilor stejari, iarba nu crește. Respinge orice model. „Eu rămân eu!”
Între 1907 și 1910, creează cele trei capodopere: „Rugăciunea”, „Sărutul” și „Cumințenia pământului”. Se produce o cotitură în arta lui Brâncuși și în cea mondială.
Pasionat pentru cercetarea științifică, Henri Coandă, după studiile din țară, continuă pe cele superioare în străinătate, în Germania, în Belgia și Italia. Revenit în țară, pentru a-și pune în practică spiritul său inventiv, neîmpăcat cu disciplina cazonă, solicită și primește aprobarea să părăsească armata. După o lungă călătorie pe ruta Ispakan- Teheran-Tibet, la întoarcere, pleacă în Franța și se înscrie la Școala Superioară de Aeronautică și Construcții, nou înființată la Paris (1909), pe care o absolvă în anul următor(1910) ca șef de promoție. Angajat în Compania stălucitului inginer francez Gustave Eiffel (1832-1923) cu ajutorul acestuia și a savantului Paul Painlevé, Henri Coandă a construit primul avion cu reacție pe care l-a prezentat la al doilea Salon Internațional Aeronautic de la Paris, în 1910.
În 1905, Brâncuși, aflat doar de un an de zile la Paris, este înregistrat în asociația „Cercle des Etudiants Roumain”, în care se aflau: George Enescu, Ștefan Popescu, Camil Ressu, dar și aviatorii: Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă. În 1910, primăvara, este înființată „L’Association amicale des roumains de Paris”. În 1910 se întâlnesc și cei doi titani români, Constantin Brâncuși și Henri Coandă. Pasiunea pentru sculptură a lui Henri Coandă l-a apropiat și de marele Brâncuși. „În tinerețe, spune Henri Coandă, am acordat o mare parte din timpul meu, și așa extrem de drămuit, sculpturii, pe care mai întâi mi-am însușit-o teoretic la școala germană a reliefului, după care am început să lucrez, bucurându-mă de aprecierile și îndrumările unui Bourdelle. Atelierul lui Rodin mi-a dezvăluit lumea esențelor, a căror aprofundare m-a apropiat miraculos de intuirea unor probleme de navigație aeriană extrem de subtilă. Apoi prietenia mea cu marele artist Brâncuși, făuritorul acelei „paseri măiastre”, m-a îndemnat spre filosofie, spre înțelegerea deplină a înălțimilor ca senzație fizică, ca aspirație umană. Alături de Brâncuși, am realizat câteva monumente intrate azi în anonimat. M-a impresionat foarte mult că în tot ce făcea acest om admirabil, legea de fier a vieții și a artei sale a fost aceea de a nu imita, de a nu se lăsa sedus de modele înaintașe celebre. Întotdeauna a ținut să aibă o identitate egală cu sine. De altfel, sub alt aspect, ori de câte ori avea prilejul se afișa că este român, și încă oltean… Dacă m-ați întreba când anume am învățat să inventez, vă răspund sigur: atunci.”
Pe cei doi renumiți români i-au unit admirația reciprocă, pasiunea pentru inovație și creativitate, situația pe o poziție de avangardă în domeniile artei și ale aviației și interacțiunea cu ceilalți artiști și oameni de știință. Brâncuși a fost inspirat de inovațiile tehnologice ale lui Coandă, iar Coandă a fost impresionat de inovațiile artistice ale lui Brâncuși.
A fost descoperită o fotografie cu avionul cu reacție în care apar chipul inginerului Coandă, soția și un personaj cu joben și barbă neagră și stufoasă. Era Brâncuși. În 1910 se deschide la Paris „al doilea Salon de locomoție aeriană” cu o imensă participare internațională. În fotografie era prezent și Brâncuși. La sugestia maestrului Rodin, Coandă apelează la abilitățile tehnice ale lui Brâncuși în probleme de tâmplărie și turnătorie în metal. Brâncuși a lucrat elementele de lemn ale fuselajului, aripilor și ale turbinei. Turbina era formată din două rotoare alipite executate după modelajul lui Brâncuși, în primul rând în lemn, apoi în aluminiu. Cei doi prieteni, Brâncuși și Henri Coandă, au fost în raport de interacțiune adeseori în cercuri artistice și intelectuale.
Toată viața aceste genii au căutat esența zborului, o dorință a omenirii, materializată azi printr-o tehnologie de vârf. „Colegi de ucenicie în atelierul lui Rodin, dintre toți prietenii români ai zborurilor înalte, au fost numai Constantin Brâncuși și Henri Coandă”(Teofil Bălaj).
Constantin E. Ungureanu
