Hobița, satul natal al marelui sculptor Constantin Brâncuși, a devenit, în perioada 24–28 iunie 2026, un important punct de atracție culturală și diplomatică, odată cu desfășurarea proiectului „Peștișani – Acasă la Brâncuși. 150 de ani de artă și genialitate” și a Festivalului „RomânIA Autentică”.
Amploarea manifestărilor a fost confirmată de prezența unor înalți oficiali din România și din străinătate, care au ales să participe la evenimentele organizate în Gorj.
Printre invitații de marcă s-au numărat ministrul Culturii, András István Demeter, Carlos Alejandro Poffo, ambasadorul Republicii Argentina în România, precum și Tor Martin Møller, ministru-consilier și șef adjunct al misiunii Ambasadei Regatului Norvegiei în România. Participarea acestora a evidențiat interesul acordat celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și rolului pe care Hobița îl joacă în promovarea patrimoniului cultural românesc pe plan internațional.
Tor Martin Møller a fost prezent la Conferința-Dezbatere Națională privind viitorul meșteșugurilor tradiționale și drepturile meșterilor populari, organizată de Asociația Discover Peștișani în parteneriat cu Primăria Peștișani și CONAF România. Totodată, oficialul norvegian a ales să descopere și atmosfera Festivalului „RomânIA Autentică”, vizitând cu interes standurile celor aproape 100 de meșteri populari veniți din toate regiunile țării.
Acesta a discutat cu meșterii despre tehnicile tradiționale transmise din generație în generație, despre provocările păstrării acestor ocupații și despre importanța conservării patrimoniului imaterial. Un interes aparte l-au stârnit costumele populare românești și simbolurile cusute pe acestea, oficialul aflând semnificația motivelor tradiționale și modul în care portul popular reflectă identitatea fiecărei zone etnografice. Organizatorii consideră că vizita reprezentantului Regatului Norvegiei confirmă faptul că patrimoniul cultural poate deveni un autentic liant între popoare și că dialogul dintre culturi începe prin respectul față de tradiții.
Un alt moment deosebit l-a reprezentat prezența lui Carlos Alejandro Poffo la recitalul extraordinar STRADIVARIUS, desfășurat în curtea Casei Muzeu „Constantin Brâncuși”, în cadrul aceluiași proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. În decorul simbolic al satului natal al lui Brâncuși, acordurile celebrei viori Stradivarius au creat o atmosferă de o rară intensitate artistică, iar participarea ambasadorului Argentinei a conferit evenimentului o importantă dimensiune internațională.
La finalul recitalului, Carlos Alejandro Poffo a apreciat frumusețea locului, calitatea actului artistic și inițiativa de a celebra moștenirea lui Constantin Brâncuși printr-un program cultural de asemenea amploare. Turneul internațional Stradivarius se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. De asemenea, ministrul Culturii, András István Demeter, a petrecut două zile la Hobița, participând la principalele manifestări ale proiectului. Acesta a vizitat expozițiile, a stat de vorbă cu meșterii populari și a urmărit evenimentele culturale organizate în satul natal al lui Constantin Brâncuși, prezența sa fiind apreciată ca o recunoaștere a importanței pe care Hobița o are în peisajul cultural românesc.
Proiectul „Peștișani – Acasă la Brâncuși. 150 de ani de artă și genialitate”, din care a făcut parte și Festivalul „RomânIA Autentică”, este finanțat de Ministerul Culturii și reprezintă singurul proiect strategic susținut în cadrul programului național BRÂNCUȘI150, dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor.
I.M.





























