Sindicatele din învățământ cer o lege pentru protejarea profesorilor și a elevilor, după noile cazuri de violență din școli. Reprezentanții profesorilor avertizează că, dacă autoritățile nu iau măsuri concrete, ar putea fi declanșate proteste la nivel național.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” cer intervenția urgentă a autorităților, după ce o profesoară din Bistrița a fost înjunghiată de un elev de 13 ani, iar un alt elev a fost rănit. Cazul vine la scurt timp după ce un cadru didactic din Timișoara ar fi fost agresat de tatăl și fratele unui elev.
Sindicaliștii susțin că aceste incidente nu sunt cazuri izolate și reclamă lipsa unor măsuri eficiente pentru prevenirea agresiunilor în unitățile de învățământ.
„Aceste două cazuri nu sunt incidente izolate, oricât s-ar încerca inducerea acestei idei. În ultimii ani, s-au înregistrat numeroase situații în care profesorii au fost amenințați, agresați verbal sau fizic de către elevi și părinți, iar toate apelurile noastre repetate către guvernanți de a interveni prin măsuri ferme împotriva acestui flagel au fost complet ignorate”, transmit reprezentanții federațiilor sindicale.
Lege pentru protecția profesorilor și a elevilor
Reprezentanții sindicatelor din Gorj susțin că profesorii au nevoie de protecție reală la locul de muncă și de reguli clare care să permită intervenția în cazurile de violență.
Elvis Istudorescu, președintele Uniunii Județene a Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, atrage atenția că siguranța cadrelor didactice nu poate fi lăsată la voia întâmplării.
„Avem nevoie de această lege de protecție, un profesor nu trebuie să intre cu teamă pentru propria viață în sala de clasă”, susține liderul sindical. În opinia sindicaliștilor, simpla solicitare ca profesorii să impună respectarea regulilor nu este suficientă fără instrumente legale clare și sprijin din partea instituțiilor statului.
„Este revoltător cum școala – un spațiu destinat siguranței și formării – a ajuns un loc al insecurității și al fricii pentru copii și profesori deopotrivă. Privim cu îngrijorare la ceea ce se întâmplă în state precum Franța sau Italia, unde tolerarea actelor de huliganism și subminarea constantă a autorității școlii au degenerat în revolte violente ale elevilor și în conflicte deschise, greu de controlat. România riscă să alunece vertiginos spre același scenariu periculos dacă manifestările agresive din școli – și nu numai – continuă să fie tratate cu pasivitate”, spun sindicaliștii.
Aceștia atrag atenția și asupra lipsei personalului de pază din unele unități de învățământ, precum și asupra numărului insuficient de specialiști care ar putea interveni pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de criză.
SLI Târgu Jiu: „Această lege nu este un moft”
Și Simona Urluescu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Târgu Jiu, consideră că incidentele recente arată necesitatea unor măsuri urgente pentru protejarea elevilor și a profesorilor.
„Incidentul înregistrat luni într-o școală din Bistrița, în care o profesoară a fost înjunghiată de un elev de clasa a VII-a și un alt elev a fost rănit, nu ne-a mai luat prin surprindere. Acesta nu este un caz izolat, din păcate, nu este primul”, a declarat Simona Urluescu. Liderul sindical amintește că FSLI a susținut încă din 2016 o inițiativă legislativă privind protecția angajaților din școli împotriva violenței. Proiectul nu a fost adoptat, fiind respins la vot în 2019, în lipsă de cvorum. „Această lege de protecție nu este un moft, este o urgență a sistemului de educație. În plus, această lege nu este numai despre protecția cadrelor didactice, ci și pentru securitatea elevilor, școala să fie un spațiu sigur, nu unul al terorii și al violenței”, a mai declarat Simona Urluescu.
Sindicatele iau în calcul proteste
Sindicaliștii cer autorită-ților să treacă de la declarații la măsuri concrete, avertizând că siguranța în școli trebuie să devină o prioritate reală în sistemul de educație.
„Solicităm viitorului ministru al educației să trateze cu maximă seriozitate și să rezolve cu celeritate problema securității din școli prin promovarea de urgență a unui proiect de act normativ cu măsuri concrete pentru eradicarea violenței școlare – demers în care va beneficia de întregul nostru sprijin”, transmit sindicaliștii.
Aceștia avertizează că, dacă autoritățile nu vor răspunde solicitărilor, ar putea recurge la proteste la nivel național. Sindicatele cer măsuri concrete pentru ca școlile să redevină spații sigure atât pentru copii, cât și pentru cei care îi educă.






























