19 C
Târgu Jiu
vineri, 15 mai 2026

Au ratat finala, dar au ieșit în aplauze de pe teren

59

Echipa de fotbal CSM Târgu Jiu Under 15 nu a reușit să întoarcă rezultatul cu CS Sporting Cluj, în returul semifinalelor Cupei României la această categorie de vârstă.
Juniorii pregătiți de Mario Găman și Bobi Staicu au condus la pauză cu 2-1, dar un gol al ardelenilor, picat în repriza secundă, a trimis reprezentantă Clujului în ultimul act.
S-a terminat 2-2, după 1-0 în tur, un rezultat nedrept pentru gazde, care au irosit oportunități uriașe în partea a doua a meciului.
Deși Sporting a deschis scorul în primele secvențe ale partidei, golurile lui Teodor Negoiță și Albert Nistor au egalat situația la general.
Din păcate, reușita vizitatorilor a picat după ratări mari ale lui Radu Lumezeanu și David Bucă, ultimul cu două oportunități, între care o ,,boltă” de la mijlocul terenului, care-l bătuse pe portarul advers, dar a picat pe plasa porții.
CSM a lovit și bara, dar, în zadar, gorjenii s-au prăbușit pe teren odată cu fluierul final.
Totuși, spectatorii prezenți la meci au apreciat efortul jucătorilor și i-au răsplătit cu aplauze generoase.
Antrenorul Mario Găman a vorbit despre pașii următori pentru echipa Under 15.
Experiența din semifinale este benefică pentru a crește, în opinia tehnicianului, care a subliniat și sprijinul din tribune.
Deși rezultatul a fost nedrept, Găman a declarat că astfel de momente vor mai apărea în viața de fotbalist.
,,Sunt momente în viață pe care trebuie să știi să le gestionezi, pentru că nu este ușor. Copiii au încântat printr-un joc pozitiv, un joc care a creat spectacol, cu situații de gol, cu situații mari de a marca, cu ratări incredibile. Dar ăsta este fotbalul.
Fotbalul este un sport format din situații, iar dacă nu știi să le gestionezi, din păcate, reușești un rezultat de egalitate care te lasă acasă și cred eu că, pentru acești copii, era ceva minunat să ajungă în finală. Pe această cale vrem să le mulțumim celor prezenți la stadion, ne-au susținut în fiecare moment.
Trebuie să o luăm de jos, să muncim mai mult, pentru că fotbalul nu se termină aici pentru ei.
Au piramida unde trebuie să ajungă, adică la echipa de seniori, unde trebuie să fie pregătiți din toate punctele de vedere. Și eu zic că avem calitate.
Eu zic că avem copii cu potențial. Ați văzut și astăzi, dar, din păcate, neșansa a făcut ca noi să stăm acasă. Adversarul a preferat un joc de siguranță, un joc cu minge lungă, dar asta este viața.
Trebuie să reușim să-i îmbărbătăm, pentru că vor mai fi momente în viața lor de fotbaliști, când vor mai trăi aceste lucruri și trebuie să știe cum să le gestioneze.
Eu zic că și astăzi, prestația lor a fost lăudabilă, și merită toate felicitările noastre, ale tuturor celor prezenți, ale conducerii clubului, antrenorilor și staff-ului. Jos pălăria pentru ei, pentru că și astăzi au avut o prestație remarcabilă”, a spus antrenorul de la CSM.
CSM Târgu Jiu U15(LOT 2011): David Bucă, Ianis Ciobanu, David Dăianu, Sebastian Folcuț, Damian Ghica, Tudor Grecu, Mario Gureanu, Gabriel Hodoiu, Mihai Hodoiu, Gabriel Ilinca, Robert Iriza, Radu Lumezeanu, Ianis Lunceanu, Robert Neamțu, Teodor Negoiță, Adrian Popescu, Ștefan Popescu, Radu Predescu, Ianis Sandu, Robert Suliță, Radu Teodorescu, Gabriel Truță, Claudiu Tudor, Ianis Blaj, Ianis Angheluță, Raul Grindeanu, Casian Schinteie, Ianis Fîciu, Albert Nistor, Dragoș Mărășești, Mario Bicheru.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.