23 C
Târgu Jiu
joi, 28 mai 2026

Baschetul, celebrat printre copii, la ,,Cupa 1 Iunie”

2

Federația Română de Baschet, prin intermediul Asociației Județene de Baschet Gorj, cu sprijinul CSS Târgu Jiu și ACS Elite Hoops Academy organizează, la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, ,,Cupa 1 Iunie”. 12 echipe, șase echipe de baby-baschet masculin și șase echipe de mini-baschet mixt (fete-băieți) vor lua parte la întrecerea juvenilă aniversară. În total, 160 de copii din Târgu Jiu și Vulcan sunt așteptați în sala de sport și pe terenurile în aer liber din cadrul prestigioasei unități de învățământ.
Fostul baschetbalist profesionist Camil Berculescu, acum profesor și antrenor, s-a implicat activ în organizarea evenimentului. El a declarat că fenomenul baschetbalistic trebuie să meargă mai departe într-un oraș cu tradiție și performanțe deosebite. De asemenea, Ziua Copilului este un prilej de bucurie în comunitate, iar bucuria trebuie celebrată.
,,Urmărim selecția celor mai talentați copii, a tinerilor de perspectivă. Pe de altă parte, ne dorim promovarea acestui sport, indiferent de vârstă, atât printre copii, cât și printre părinți. Ne dorim să avem continuitate în baschetul gorjean, fiindcă există o istorie și este mare păcat ca acest județ să nu-și continue cursul natural pe care l-a creat, de atâta timp, cu ajutorul antrenorilor, jucătorilor și al oamenilor de baschet. Vrem să avem o selecție cât mai mare și, de asemenea, să scoatem la un anumit nivel, jucători, să-i ridicăm atât în Liga Națională de Baschet și, de ce nu, chiar și peste hotare. De asemenea, ne dorim ca oamenii să se bucure de această zi. Copiii, părinții, toată lumea trebuie să creadă în Ziua Copilului, să creadă în acest eveniment, să vină cu voie bună și să împrăștiem cât mai multe zâmbete, pentru că zâmbetele și voia bună sunt molipsitoare”, a spus Berculescu.
Camil le-a mulțumit și sponsorilor pentru implicare. Diplome, medalii și premii vor ajunge la toți micuții de la eveniment.
,,Le mulțumim tuturor celor care au contribuit, inclusiv sponsorilor care ne-au pus la dispoziție premierea acestor frumoși copii. Fără ei, nu ar fi existat ediția din acest an a ,,Cupei 1 Iunie “. De altfel, în viitor ne dorim să nu renunțăm nici la ,,Cupa Moș Crăciun” sau ,,Memorialul Victor Petrescu”. Sperăm să atragem cât mai mulți iubitori de baschet care să înțeleagă cât de importante sunt aceste evenimente pentru continuitatea baschetului juvenil”, a adăugat Berculescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.