25.9 C
Târgu Jiu
joi, 9 iulie 2026

Bubuioc, transferat la CSM Târgu Jiu. Vulturii l-au înlocuit cu Marica

21

Mișcări de trupe la formațiile gorjene din Liga 3 de fotbal. Vulturii Fărcășești și-a pierdut golgheterul în detrimentul altei trupe din județ, CSM Târgu Jiu. Robert Bubuioc (27 de ani) a ajuns la echipa lui Mario Găman, antrenor cu care a mai colaborat la CSO Filiași. Bubuioc, jucător polivalent, care a evoluat cel mai des în banda dreaptă sau ca vârf, a semnat pentru sezonul 2026-2027.
,,Mă bucur să fiu aici și abia aștept să încep. Sper să avem un sezon cât mai bun și să ne bucurăm împreună de multe victorii. Am urmărit evoluția echipei și consider că este un proiect serios, construit cu ambiție și obiective clare. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales să vin la Târgu Jiu. Sunt bucuros să fac parte din acest proiect și îmi doresc să contribui prin muncă și rezultate la îndeplinirea obiectivelor echipei. Am purtat câteva discuții cu cei din conducerea clubului și totul s-a concretizat destul de repede. Îl cunosc foarte bine pe domnul Mario Găman, iar de fiecare dată când am lucrat împreună mi-a oferit încredere și m-a ajutat să mă dezvolt ca jucător. În același timp, am fost coleg cu o parte dintre băieți, ceea ce cred că mă va ajuta să mă integrez și mai repede în echipă. Sunt convins că adaptarea va fi una ușoară și abia aștept să începem treaba”, a declarat Bubuioc pentru site-ul oficial al clubului.
Fotbalistul gorjean speră ca fanii să vină în număr cât mai mare la stadion, iar CSM să-și îndeplinească obiectivele.
,,Am ales CSM Târgu Jiu pentru că este un club cu un proiect de viitor și cu obiective clare. Este echipa orașului și cred că are potențial să crească de la an la an. Mi-am dorit să fac parte din acest proiect și să contribui la îndeplinirea obiectivelor echipei. Sunt convins că am făcut alegerea potrivită. Vin cu multă încredere, motivație și dorința de a munci. Îmi doresc să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele și să avem un sezon cât mai reușit. Pe plan personal, vreau să joc cât mai bine, să evoluez și să contribui cât mai mult la rezultatele echipei. Le transmit suporterilor să fie alături de echipă și în acest sezon, pentru că sprijinul lor contează foarte mult. Noi vom da totul pe teren la fiecare meci și sperăm să îi facem mândri prin rezultatele noastre. Abia aștept să ne vedem pe stadion!”, a mai spus atacantul.
La Târgu Jiu a ajuns în această vară și Albert Voinea, așa că antrenorul Mario Găman va avea de unde alege pentru o ofensivă care îi mai are pe Bebeto Lupuleț, Gabi Dodoi sau Denis Bucur.
Și Vulturii Fărcășești a anunțat o mutare interesantă după pierderea celui mai bun marcator din sezonul precedent. Echipa lui Daniel Bălașa l-a transferat pe Florin Marica (20 de ani), tot un jucător de bandă dreaptă, ultima oară la Gilortul Târgu Cărbunești.
„Mă bucur că am ajuns la Vulturii. E o nouă provocare pentru mine, iar cu sprijinul grupului e o oportunitate să-mi arăt și să-mi dezvolt calitățile. Am găsit un grup frumos, pe majoritatea băieților îi știu. Sper să facem o treabă bună, așa cum au făcut și sezonul trecut. Vin cu multă dăruire și motivație, pe care vreau să le concretizăm împreună prin rezultate. Privesc cu încredere spre obiectivul echipei, acela de a accede în play-off. Vă așteptăm în număr cât mai mare alături de noi, fiți lângă noi și nu vă vom dezamăgi. Hai, Vulturii!”, a fost mesajul transmis de Marica pentru vulturiifarcasesti.com.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.