23.3 C
Târgu Jiu
joi, 20 august 2026

Craiova, duel tare cu Ararat-Armenia: ,,Era mai bine dacă primul meci era acolo”

3

În play-off-ul Europa League, Universitatea Craiova se va duela cu campioana Armeniei, Ararat-Armenia Erevan. Prima manșă va avea loc, în această seară, pe arena „Ion Oblemenco”, de la ora 20:00.
Delegaţia armenilor a ajuns încă de marţi seara la Craiova cu un charter de la Erevan. Anul trecut, Ararat Armenia s-a duelat cu U Cluj în preliminariile Conference League, reușind să elimine echipa din România cu 2-1 la general. Ulterior au fost scoși de Sparta Praga, în turul trei.
,,Foarte grea dubla. Noi știm cine este Ararat. Au eliminat-o pe U Cluj fără drept de apel. M-am întâlnit la Sibiu cu Nistor, Chipciu și Toșca și mi-au spus că nu aveau nicio șansă. Nu este o echipă ușoară. Returul este la ei acasă. Este un meci care se joacă. Fotbalul a crescut și sunt buni, dar și noi suntem o echipă bună și puternică”, a spus finanțatorul din Bănie, Mihai Rotaru, la Digi Sport. Partida va fi condusă de o brigadă din Scoţia, cu Nick Walsh la centru, iar arbitri asistenți vor fi Francis Connor și Daniel McFarlane, în timp ce al patrulea oficial a fost delegat Donald Robertson.
Arbitrul video al meciului Universitatea Craiova – Ararat Armenia este Andrew Dallas, iar arbitru asistent video a fost desemnat Steven McLean. Observator de arbitri este francezul Pascal Pierre Garibian, iar delegat UEFA e Richard Havrillaa din Slovacia.
Scoţianul Nick Walsh (35 de ani) a mai arbitrat-o pe Universitatea Craiova în meciul cu Hapoel Beer Sheva 1-1, pe 18 august 2022, din prima manșă a play-off-ului Europa Conference League, pe arena „Municipal” din Drobeta Turnu-Severin. Ronaldo Webster (25 de ani), fundașul lateral stânga ajuns la Craiova în această perioadă de mercato, revine în lotul antrenorului Filipe Coelho. Jamaicanul s-a accidentat chiar la debutul în tricoul campioanei României, în meciul de coșmar cu Dinamo, pierdut cu 1-5, în etapa a doua din acest sezon al SuperLigii. Webster a ajuns la Craiova după ce gruparea din Bănie le-a plătit celor de la Shkëndija suma de 400.000 de euro.
Ararat are un bilanț perfect în campionat, cu trei victorii în trei meciuri, iar părerile sunt împărțite printre fostele glorii ale trupei din Bănie.
,,Craiova va bate, am încredere. 2-0, scurt. E suficient. Mă bazez pe valoarea echipei, valoarea lotului”, a spus Gică Craioveanu, la emisiunea Liga Digi Sport.
,,Eu cred că trecem de armeni, însă nu va fi ușor deloc. Era mai bine dacă primul meci era acolo (în Armenia) și partida decisivă la Craiova. Important este să dăm goluri, să nu luăm, să luăm o opțiune importantă de la prima confruntare”, a declarat Nicolae Negrilă. Manșa secundă dintre Craiova şi Ararat se va disputa pe 27 august, pe arena „Vazghen Sargsian” din Erevan, de la ora 19:00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.