Universitatea Craiova nu a avut probleme cu FC Voluntari, 3-1 (1-0), într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Partida s-a disputat duminică pe ,,Ion Oblemenco”.
Monday Etim a obținut două penaltiuri, unul pe final de repriză, iar Steven Nsimba a deblocat jocul (min. 45+3). Oleksandr Romanciuk (min.57) a majorat diferența cu un șut cu stângul de la 18 metri, iar Etim (min.79) a dat golul trei după ce a fost pe fază la respingerea lui Metod Jurhar. Reușita ilfovenilor a fost semnată de Remus Guțea (90+3), tot de la 11 metri, după o împingere a lui Carlos Mora.
Craiova și-a dominat total adversara, iar diferența putea fi mai mare. Alex Cicâldau, Anzor Mekvabisvili și Etim Monday au ratat alte oportunități mari, într-o partidă care a marcat revenirea lui Mihnea Rădulescu într-un meci oficial în Bănie.
Totuși, victoria a venit cu un cost. Fundașul Adrian Rus s-a accidentat în minutul 16, după un șut în contră. A dat în minge, apoi a lovit un fundaș advers cu piciorul în tibie și a resimțit imediat dureri. Internaționalul Craiovei așteaptă rezultatul RMN-ului, dar primele semne nu sunt deloc îmbucurătoare: este suspect de ruptură de ligament încrucișat.
„Sper din tot sufletul să nu fie așa. Chiar când a ieșit m-am uitat la cer și m-am rugat să fie doar o mică leziune, să nu fie accidentarea pe care am avut-o și eu. Adi este un caracter foarte puternic și trece prin orice obstacol. Suntem lângă el orice ar fi, suntem o familie”, a spus Mihnea Rădulescu, cel care a suferit accidentarea cu pricina în toamna anului trecut.
„Nu este ușor să joci împotriva unei echipe care se apără atât de jos. În repriza a doua a fost la fel, este greu să menții ritmul. Este cald, jucătorii sunt obosiți, dar sunt fericit pentru ei. (n.r. Romanchuck) Planul era să îl protejăm și să nu riscăm cu el. Rus nu putea juca oricum în următorul meci, dar, din păcate, s-a accidentat. Încercăm să facem tot ce putem.
Bineînțeles, trebuie să facă mai multe investigații și nu știu dacă ne vom putea baza pe el în următoarele meciuri, dar continuăm să luptăm. Ca grup, mergem mai departe. Am încercat să pregătesc meciul, să găsesc soluţii, să încerc să îmi ajut jucătorii. Atât timp cât jucăm pentru Craiova trebuie să avem mereu motivaţie, reprezentăm un club mare, un oraş mare”, a explicat antrenorul Filipe Coelho după partidă.
Universitatea Craiova: Sava – Ad. Rus (20, Romanchuk), Stefanovic, Screciu (62, Mekvabishvili) – Teles, T. Băluţă, Cicâldău (75, Tavares), Bancu (61, Mora) – Etim, Nsimba, L. Băsceanu (75, Rădulescu). Antrenor: Filipe Coelho.
FC Voluntari: Jurhar – Schieb (76, Merloi), Haruţ, R. Crişan, D. Dumbrăvanu, Şuteu – Onisa (87, Ghindovean), I. Gheorghe (64, Toma), Gutea – Babic (76, Chică-Roșă), M. Roman (64, Mamic). Antrenor: Florin Pârvu.
Pentru Craiova urmează returul cu Ararat Armenia, în play-off-ul Europa League. Partida se joacă joi, 27 august, de la ora 19.00.
Cătălin Pasăre





























