Testări medicale gratuite pentru depistarea bolilor hepatice

125

Locuitorii județului Gorj vor avea acces, în următoarea perioadă, la servicii medicale gratuite de prevenție și screening pentru depistarea bolilor hepatice cronice. Inițiativa face parte din programul „LIVE(RO)4 – SVO: Servicii medicale performante de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament a pacienților cu boli hepatice cronice din regiunea Sud-Vest Oltenia”, implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Asociația „Mereu pentru Europa”.
Este prima dată când UMF Craiova se implică direct, la nivel instituțional, într-un program regional de prevenție hepatică, transformând Craiova într-un centru medical de referință pentru întreaga Oltenie.
Proiectul LIVE(RO)4 – SVO vizează locuitorii din județele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj, oferind acces echitabil la testări gratuite, consultații preventive și îndrumare către tratament pentru persoanele aflate în risc de a dezvolta afecțiuni hepatice. În total, peste 18.000 de persoane din Oltenia vor beneficia de aceste servicii, dintre care mii de gorjeni vor fi incluși în etapele de testare și evaluare medicală.
Concret, în regiune, 18.760 de persoane vor fi informate și educate cu privire la prevenția bolilor hepatice, iar 15.008 persoane vulnerabile vor fi testate gratuit pentru depistarea timpurie a acestor afecțiuni. De asemenea, pacienții depistați cu risc crescut vor fi investigați clinic și direcționați către tratament.
Pentru a asigura continuitatea programului, va fi creat un Centru regional de prevenție pentru bolile hepatice cronice, precum și o rețea integrată de cabinete de medicină de familie, care va funcționa și în județul Gorj. Acestea vor avea rolul de a continua screeningul și monitorizarea pacienților, dar și de a promova educația medicală în comunitățile locale.
Proiectul LIVE(RO)4 – SVO continuă seria națională LIVE(RO), care a pus bazele metodologiei și cadrului strategic pentru depistarea și tratarea bolilor hepatice în România. Prin această nouă etapă, Oltenia devine o regiune-pilot în atingerea obiectivului național și european de eliminare a hepatitelor virale până în 2030.
Pentru gorjeni, programul reprezintă o oportunitate reală de a avea acces la servicii medicale moderne și gratuite, de prevenție și diagnostic, fără a fi nevoie de deplasări în centre universitare mari.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.