2.5 C
Târgu Jiu
duminică, 28 decembrie 2025
Deputatul Niculina Mocioi a depus, astăzi, 16 iunie, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor demisia din grupul parlamentar al Partidului Poporului- Dan Diaconescu (PP-DD)....
O adolescentă în vârstă de 17 ani, din comuna Scoarța, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei, deoarece, în timp...
Un localnic din Bărbăteşti, operator la un parc petrolier, a fost prins în flagrant de un echipaj de jandarmi în timp ce sustrăgea produs...
Începând de astăzi vor avea loc recitaluri susținute de artiști de seamă cu prilejul Zilelor Şcolii Populare de Artă (ŞPA). Concertul începe la ora...
În ultima perioadă, cei care conduc destinele unor localităţi din judeţul nostru se comportă ca pe propriile moşii, se arată dezamăgiţi cei din Partidul...
La câteva luni după ce procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat rechizitoriul prin care au trimis în...
După o vacanță de 26 de zile, pandurii intrând în vacanță imediat după ultimul meci din ediția trecută de campionat, meciul cu „șepcile roșii”...
O tânără de 19 ani a ajuns zilele trecute la spital după ce a fost acroşată de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni....
Echipa de juniori A1 a celor de la Internațional Bălești a reușit performanța de a intra între primele 20 de echipe din țară, dintre...
Cadrele didactice din Gorj care doresc să ocupe o funcţie de director sau director adjunct într-o unitate şcolară din judeţ, dar nu sunt încă...
În perioada 16 – 18 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, au loc înscrierile la Evaluarea Naţională 2014. Examenul va debuta în...
Ancheta efectuată în cazul cadavrului descoperit zilele trecute plutind pe barajul din zona Pieței Centrale, pe Jiu, a dus la identificarea acestuia, bărbatul scos...
Preşedintele PNL Gorj, senatorul Dian Popescu, a declarat vineri, că nu consideră că era necesară constituirea Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, iniţiat...
Examenul de Bacalaureat continuă săptămâna aceasta cu proba D – proba de evaluare a competenţelor digitale ale candidaţilor. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei...
Contrucţia Mall-ului din Târgu-Jiu avansează de la o zi la alta. Muncitorii lucrează într-un ritm rapid, astfel încât, există posibilitatea ca centrul comercial de...
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj a demarat procesul de selecţie a trei experţi calitate în cadrul proiectului POSDRU “E-sistem Calitate” pentru unităţi şcolare din...
Puţină lume mai ştie că Poetului Nepereche Mihai Eminescu i-a apărut un singur volum de poezii în timpul vieţii. Restul fiind postume, dintre cele...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a finalizat campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă,...
Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – Sastipen, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” și Centrul de Formare în Profesiuni Sociale ”Pro...
În perioada 16-22 iunie se desfăşoară sesiunea de restanţe şi reexaminări pentru anii terminali, potrivit structurii stabilite de Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu...
Inspectorul de Religie din Gorj, Ştefan Cristian Vătafu, care le-a cerut profesorilor de religie din judeţ să adune în şcoli date despre numărul familiilor...
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu la lansat proiectul „Creşterea calităţii programelor universitare de licenţă şi masterat în energetică”. Partenerul de proiect al UCB este...
Consilierii PSD Gorj, absenţi de la şedinţa extraordinară de vineri de la Consiliul Judeţean Gorj, susţin că Marin Pungan de la PPDD a greşit...
Dumnezeu descoperă prezenţa Sa, harul Său şi lucrarea Sa prin Cuvântul Său întrupat şi Duhul Său, în şi prin poporul Său, Biserica. Biserica nu...
Niculina Mocioi, deputata destituită vineri din funcţia de preşedinte a PPDD Gorj, în urma alăturării consilierilor partidului celor ai PNL şi PDL, în noua...
Meteorologii anunţă câteva zile cu o vreme destul de capricioasă pentru această perioadă a anului. Specialiştii în sănătate publică spun că schimbările bruşte ale...
Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului - septembrie 2014, partenerii proiectului “EDUCAŢIE PRO PATRIMONIU” - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Gorj, Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru...
În timp ce la alte spitale salariaţii nu au mai primit tichete de luni bune, fie primesc câteva în minus, la Spitalul Orăşenesc Turceni,...
Ediţia cu numărul III a manifestării câmpeneşti Sărbătoarea Nucului s-a desfăşurat duminică, 15 iunie 2014. Aproape o mie de persoane au ajuns în Poiana...
Gheorghe Neaţă, consilierul judeţean PPDD, nu intenţionează să se revolte împotriva deciziei centrului partidului din care face parte, în legătură cu majoritatea în Consiliul...
Direcţia Publică de Patrimoniu Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției publice de execuție, temporar vacantă de consilier juridic,...
Enterocolita este o afecțiune a tractului digestiv ce apare în special în anotimpul călduros. Este cauzată de infecții diverse cu bacterii, virusuri, ciuperci, paraziți...
În DEX, cuvântul prost, proastă, proşti, proaste este şi substantiv, şi adjectiv. Ca substantiv înseamnă om lipsit de inteligenţă, fără judecată, fără minte, nătărău,...
Zilele trecute s-au desfășurat la Băile Herculane  Colocviile revistei „Reflex” din Reșița, ediția a XIV-a, reunind în principal scriitori din zona Banatului (Timișoara, Arad,...
NATO pregăteşte măsuri pentru apărarea Ucrainei în disputa cu Rusia şi trebuie să se adapteze la faptul că Moscova consideră Alianţa Nord-Atlantică un adversar,...
Înaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a resfințit in ziua duminica de 15 iunie 2014, Biserica “Sfintii Împarati Constantin si Elena”...
Iranul se opune oricărei intervenţii militare străine în Irak, anunţă Ministerul de Externe de la Teheran, în contextul în care Statele Unite au trimis...
Aproximativ 300 de persoane au protestat sâmbătă seara în faţa Ambasadei Rusiei de la Kiev, reuşind să dea jos steagul rus de pe clădire,...
Cel puţin 49 de oameni au murit după ce insurgenţii au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de transport militar ucrainean în zona oraşului Lugansk,...
Serviciile de securitate irakiene pregătesc sâmbătă lansarea unei contraofensive împotriva miliţiilor sunnite, la nord de Bagdad, în contextul în care Guvernul Nuri al-Maliki a...
Conducerea centrală a Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) a luat decizia azi de dizolvare a Biroului Permanent Judeţean Gorj şi numirea ca preşedinte interimar a...
Cristina Rădulea-Zamfirescu, secretarul Consiliului Județean Gorj, nu a dat aviz de legalitate pe proiectele din extraordinara Opoziției. Nu va face asta nici în următoarele...
"Nu mă retrag numai din funcţia de conducere pe care am deţinut-o până acum două zile în proiectul Mişcarea Populară, ci mă retrag definitiv...
Ministerul Finantelor a publicat vineri un proiect de ordin prin care modifică formularul deciziei de impunere, acesta urmând să aibă elemente noi. Mai...
Ședința extraordinară de Consiliu Județean Gorj a PDL,PNL,PPDD a început și în lipsa social-democraților și a președintelui Ion Călinoiu. Locul acestuia a fost luat...
Deputatul PSD,Mihai Weber,s-a implicat direct în ajutorarea câtorva proprietari de case din cartierul Iezureni al municipiului ale căror gospodării trebuiau demolate pentru realizarea centurii...
La Adunarea Generală a Blocului Naţional Sindical(BNS) Gorj, care a avut loc pe 10 iunie, a fost reconfirmată în funcţie cea mai mare parte...
Trei procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au concurat, la începutul acestei luni, pentru două posturi de execuţie de la Parchetul...
Fostul deputat liberal Dan Morega a anunțat ieri că nu se mai implică în organizarea partidului liberal ce ar urma să îl aibă în...
Vacanța Pandurilor se apropie de final, doar acest weekend va mai fi liber pentru jucătorii lui Petre Grigoraș, de luni fiind așteptați la antrenamente...
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va resfinţi duminică, 15 iunie, Biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din municipiul Târgu-Jiu. După cum a precizat părintele...
Răgușeala, sau disfonia, este cauzată de obicei de o iritație a corzilor vocale, cele mai multe cazuri fiind asociate cu inflamația laringelui (laringita). Medicii...
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a lansat în dezbatere publică proiectul privind structura anului şcolar 2014-2015. Potrivit acestui document, cursurile vor debuta în data de...
Cea mai înaltă șosea din țară rămâne și anul acesta un punct de interes pentru turiștii nu doar din România, ci și din străinătate,...
Energia Rovinari își va afla adversara din Cupa EuroChallenge pe 5 iulie, când va fi organizată tragerea la sorți de către FIBA. Conducătorii echipei gorjene...
Băiatul de trei ani al lui Mugurel Surupăceanu, fostul deputat de Gorj, şi-a spart capul, la începutul acestei luni, la o grădiniţă privată din...
WEEKEND MONDIAL LA TV: 13 iunie: Grupa A: Mexic – Camerun, la Natal, ora 19:00, TVR 1; Grupa B: Spania – Olanda, la Salvador, ora 23:00,...
Ministerul Sănătăţii a primit joi propunerea de schimbare a directorului executiv al Serviciului Judeţean de Ambulanţă(SJA) Gorj, Dan Vâlceanu, şi numirea pe postul de...
Energia suferă cele mai mari transformări la nivel de lot din ultimii ani, dintre jucătorii care au terminat sezonul trecut fiind opriți doar șapte,...
Potrivit conducerii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, rata şomajului este în continuă scădere la nivelul judeţului, în luna mai...
Aurel Stolojanu, directorul Spitalului Bumbeşti-Jiu, se pregăteşte să fie socru mic. Se pregătesc de altfel, de zor, şi angajaţii unităţii medicale deja arvuniţi la...
Nu mi-a răspuns. Iniţial am vrut să insist, însă m-am răzgândit. Mi-am aşezat prosopul la doi, trei, metri mai spre Năvodari şi m-am aşezat....
Pericopa Evanghelică a Dumnicii I după Rusalii descoperă în inimile credincioșilor Icoana Sfintei Treimi, prezentată sub chipul celor Trei Îngeri care stau la masă...
De la începutul acestui an şi până în prezent, la nivelul judeţului nostru nu s-a înregistrat niciun caz de persoană muşcată de viperă. Cu...
Graţie unui parteneriat cultural între Centrul pentru Consevrarea şi Păstrarea Culturii Tradiţionale Gorj, Biblioteca judeţeană “Christian Tell” şi Casa de Cultură a municipiului Curtea...
Un bărbat din Târgu-Jiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce oamenii legii au descoperit că acesta a întreţinut în mod...
Consiliile de administraţie ale obştilor Valea Susenilor şi Straja Grivele îi invită pe gorjeni la cea de-a treia ediţie a Sărbătorii Nucului. Evenimentul are...
Căldura mare, dar mai ales de la nivelul cel mai de jos, al solului, a început să întărâte tărâţele din minţile foştilor şi actualilor...
Cea de-a XIV-a ediție a Sărbătorii Cireşului s-a ţinut în acest an într-o livadă de cireși din satul Rugi al comunei Turcinești. La eveniment...
Sorin Arjoca a fost uns, joi, subprefect de Gorj, în cadrul unei ceremonii oficiale, care a avut loc la Prefectura Gorj. Acesta l-a înlocuit...
În perioada aprilie-mai 2014, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul...
Multe dintre piscinele de pe raza judeţului nostru au fost deja puse în funcţiune. Cu siguranţă, pe timpul week-end-ului, mulţi dintre gorjeni vor căuta...
Reaminteam  cu ceva timp  în urmă câteva dintre  motivele ce  au împins România  într-o  profundă criză morală  şi de atitudine, având fără îndoială consecinţe...
Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu derulează un nou proiect european. „Îmbunătăţirea programelor universitare de studii în domeniile Administrării afacerilor, Contabilităţii şi Ştiinţelor juridice...
Cornel Fîcea, managerul interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, spune că au fost luate măsurile necesare pentru acreditarea unităţii. Prima...
Premierul Victor Ponta a anunțat joi că Guvernul va trimite săptămâna viitoare Parlamentului proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5%, începând cu 1...
La Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, ONG-ul lui Călin Popescu Tăriceanu, lansat azi, a aderat un număr mare de parlamentari ai PNL....
În perioada aprilie-mai 2014, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul...
Un bărbat din Târgu-Jiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată....
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat miercuri Ucraina că va trece la o cu totul "altă fază" în cazul în care Kievul refuză ultima...
Jihadiştii din Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), care au lansat o ofensivă-fulger în nordul şi centrul Irakului, îşi îndeamnă susţinătorii să avanseze...
Mitropolitul Olteniei va resfinţi duminică, 15 iunie, Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din municipiul Târgu-Jiu. Evenimentul încununează eforturile depuse în ultimii trei ani...
Nelu Roşca a primit o funcţie de conducere în cadrul Blocului Naţional Sindical Gorj. Juristul de la UMC Roşiuţa, totodată lider sindical, a fost...
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat astăzi că şedinţa extraordinară anunţată de Opoziţia din CJ nu se poate organiza mâine, conform legii....
Sorin Arjoca a fost uns acum subprefect de Gorj, cel care i-a predat ștafeta fiind Virgil Drăgușin,cel care a deținut funcția timp de 5...
Astăzi, la ora 11,00 va avea loc festivitatea de instalare în funcţia de subprefect a lui Sorin Arjoca. Evenimentul va avea loc la Sala...
Premierul Victor Ponta a premiat ieri echipa României participantă la a 48-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie D.I. Mendeleev, care s-a desfăşurat la...
La Liceul Tehnic Mătăsari a fost organizată ieri o dezbatere pe tema comunicării dintre părinţi, elevi şi profesori în ceea ce priveşte educaţia copiilor,...
Mănăstirea Tismana găzduieşte în această perioadă (10-12 iunie) lucrările simpozionului internaţional cu tema „Sfântul Constantin Brâncoveanu. Paradigmă creştină a unei Europe unite”. Activitatea a fost...
Tavi Lupulescu, fostul şef al mascaţilor devenit între timp bodyguardul lui Dian Popescu, a rămas fără funcţia primită de la PSD la nivelul Autorităţii...
Printr-un proces deschis de către deţinutul Ionel Manţog, de la Penitenciarul Târgu-Jiu, Complexului Energetic Oltenia, disjuns, în urmă cu câteva zile, de Tribunalul Mehedinţi,...
Până la sfârşitul lunii iulie, iubitorii de artă care vor trece pragul Muzeului de Istorie şi Arheologie „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu vor putea admira...
Elevii de clasa a VIII-a vor intra de vineri în vacanţă, cu o săptămână mai devreme decât ceilalţi elevi. Înainte de a se putea...