Turismul din Valea Sohodolului va avea, de acum, mai multe condiţii pentru o bună desfăşurare, în urma unui parteneriat dintre mai multe instituţii şi...
Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, toţi din Mătăsari, au fost surprinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau mai...
Ingrediente:
o lămâie, 600 g file de peşte alb, 600 g roşii, sare şi piper, o lingură cu ierburi aromate (cimbru şi rozmarin), două linguri...
Un târgujian de 39 de ani a reuşit performanţa de a fi surprins la volan, de către poliţişti, aflat sub efectul băuturilor alcoolice, cu...
În cadrul Târgului anual “Nedeia” de Sfântul Ilie, de la Polovragi, oamenii legii au aplicat nu mai puţin de 41 de sancţiuni contravenţionale în...
Poliţiştii gorjeni au strâns ajutoare pentru sinistraţii din judeţele afectate de inundaţii. Oamenii legii au donat articole de îmbrăcăminte şi bani şi, de asemenea,...
Editorial
Fostul redactor şef al cotidianului „Gorjeanul” Ohanesian Eduard Ovidiu mulţumeşte pentru colaborare atât cititorilor cât şi colegilor săi – Balada chiriaşului grăbit
Echipa Gorjeanul -
Trec anii, trec lunile-n goană
Şi-n zbor săptămânile trec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec!
Eu nu ştiu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum,
Ce demon mă...
Monden
Gorjul a rămas fără un subprefect – Horaţiu Gorun, eliberat din funcţie de către Guvern
Echipa Gorjeanul -
Horaţiu Gorun a fost eliberat din funcţia de subprefect al judeţului Gorj, printr-o hotărâre de Guvern. Totul s-a stabilit în şedinţa Executivului de miercuri....
Pandurii este programată, conform comunicatului de presă de pe site-ul oficial al LPF, în prima etapă a Ligii I de fotbal din România, pe...
Pulsul Zilei
Fata cu părul de foc ne-a părăsit – Cu două săptămâni în urmă, Mădălina Manole a cântat alături de copii, pe scenă la Ţicleni
Echipa Gorjeanul -
Încă o stea a muzicii româneşti s-a stins ! Mădălina Manole a murit chiar în ziua în care ar fi trebuit să-şi sărbătorească, alături...
România ar trebui să treacă de la 1 ianuarie 2011, după şase ani de cotă unică, la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor,...
Doi gorjeni au fost depistaţi de către poliţişti deţinând, fără drept, arme sportive cu aer comprimat. „Cu ocazia acţiunilor derulate pentru identificarea persoanelor care...
Economie
Impozitarea pensiilor ar aduce mai mulţi bani decât reducerea lor cu 15%
Echipa Gorjeanul -
Dacă ar impozita toate pensiile, statul ar încasa, lunar, 600 de milioane de lei, de zece ori mai mult decât în prezent. Diminuarea pensiilor...
Asistaţii sociali din Târgu-Jiu, care beneficiază de ajutoare, îşi fac treaba aşa cum trebuie. Aceştia nu sunt restanţi, cel puţin nu în această lună....
Noaptea de marți spre miercuri a fost una albă pentru anchetatorii gorjeni, care, pe parcursul mai multor ore au încercat să deslușească misterele crimei...
Preţul locuinţelor va continua să scadă pe termen mediu, deşi acum, cei interesaţi de achiziţia de imobile trebuie să se pregătească pentru plata unui...
Omul de afaceri gorjean Relu Ștefănoiu a primit oficial vestea că instanța supremă din România l-a găsit nevinovat într-un dosar penal în care a...
În presa centrală au apărut informaţii conform cărora sute de pastile au fost retrase de pe piaţa românească. Explicaţia fenomenului constă în faptul că...
Patru tineri, dintre care doi minori, toţi din localitatea Mătăsari, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, fiind suspectaţi de furt de...
Are un handicap psihic sever, doar opt clase dar şi un copil de aproape cinci luni care trebuie crescut. Nu are serviciu şi nici...
Actualitate
Din cauza crizei – Gospodinele din Gorj cumpără tacâmuri şi măruntaie
Echipa Gorjeanul -
Criza economică, acutizată de majorarea TVA-ului la 24%, i-a determinat pe gorjeni să se reorienteze în privinţa coşului de cumpărături. Dacă până nu demult...
Muzeul Arhitecturii Populare din Curtişoara este, pentru o săptămână, gazda unei expoziţii temporare. Oale şi vase de lut, de tot felul, cu motive tradiţionale...
Cultura
Lucrare de control… la EDUCAŢIE – “Calea pe care trebuie s-o urmeze un tânăr în viaţă”!
Echipa Gorjeanul -
De multe ori mă gândesc la foştii mei elevi şi la chipurile lor, neatinse de volbura vremii, iar atunci când întâlnirile noastre devin un...
Deşi nu şi-a depus candidatura la şefia PNL Gorj, în mod oficial, Radu Angheloiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a ajuns, în câteva zile, ţinta...
,,Ţara arde şi UNPR se piaptănă”, după această expresie par că se ghidează membrii acestei formaţiuni politice de la Gorj care duminică au planificat...
Investiţiile din sănătate, cât şi răsplata oferită angajaţilor din sistem, de la medicul primar până la portar, au condus la deteriorarea imaginii unuia dintre...
Fofează fu un personaj hilar al copilăriei mele. De dăştept ce era, păzea vacile la Peştişani. Trecea drept un locuitor foarte informat. Ca el...
Suntem ferm convinşi de faptul că duşul zilnic obligatoriu nu face decât să ne păstreze frumoşi şi sănătoşi, că uscătoarele de mâini din toalete...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.07.15_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Temperaturile ridicate care cresc pe zi ce trece îţi slăbesc organismul foarte tare şi te fac să devii lipsit de energie, istovit. Pentru...
Ai un job care te forţează la sedentarism? Ei bine, pe cât de plăcut, lejer şi convenabil poate părea la prima vedere, trebuie...
Ingrediente:
2 linguriţe ness, 200 ml lapte îndoit cu apă, 2 linguriţe zahăr, 3 cuburi de gheaţă, 1 cupă îngheţată de ciocolată, frişcă, topping de...
Investigatii
“Domnu’ profesor” Videanu – Chemat la CE Rovinari să recorecteze o lucrare
Echipa Gorjeanul -
Un salariat al Complexului Energetic (CE) Rovinari a făcut o plângere ministrului Economiei, Adriean Videanu, prin care îi cere pedelistului să intervină la unitatea...
Reprezentanţii PSD Gorj nu sunt implicaţi în războiul politic cu conotaţii electorale izbucnit în PNL Gorj. Cel puţin asta susţine purtătorul de cuvânt al...
Primarul comunei Leleşti, Marian Rotaru, s-a arătat dezamăgit ieri de felul în care ajutoarele colectate de autorităţile locale din comună au fost primite de...
Vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Gorj, Dumitru Brăilă, a venit şi el în sprijinul sinistraţilor din Moldova. Omul de afaceri a donat...
În două luni de la înfiinţare, organizaţia judeţeană a UNPR Gorj nu şi-a plasat decât doi reprezentanţi în funcţii de conducere. Este vorba despre...
Investigatii
Fotbaliştii de la Pandurii vor fi audiaţi la DNA – Hoară şi Condescu, acuzaţi de sponsorizări ilegale
Echipa Gorjeanul -
Căzută în Divia B, echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a început să aibă probleme şi de ordin financiar. Recent, directorii de club au fost...
Candidatul Radu Angheloiu va fi susţinut la alegerile interne din PNL Gorj şi de Tineretul Naţional Liberal. Membrii TNL îşi exprimă, totodată, entuziasmul pentru...
Pulsul Zilei
Complexul Energetic Rovinari despre necesitatea expertizării de 2 milioane de lei
Echipa Gorjeanul -
Într-un punct de vedere înaintat redacţiei noastre, Complexul Energetic Rovinari explică necesitatea demarării procedurii de expertizare a construcţiilor aferente cazanelor 3÷6, inclusiv coşurilor de...
Doi dintre romii implicaţi în scandalul care a avut loc duminică seara în Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu au fost reţinuţi pentru 24...
Comisionul de rambursare anticipată va fi de maxim 1% pentru creditele cu dobândă fixă, nu se va mai percepe un astfel de comision la...
Efectele crizei economice se fac simţite şi la spitalele din Gorj. Din lipsa banilor necesari cumpărării de medicamente conform planului de achiziţii, angajaţii Spitalului...
Campania de imunizare şi recuperare la vaccinare împotriva tuberculozei a debutat de mai bine de o săptămână. Gorjul deja ocupă un loc fruntaş la...
Peste 200 de artişti plastici, muzicieni, actori, jurnalişti, scriitori şi nu numai au semnat un protest iniţiat de scriitorul Dan Mircea Cipariu faţă de...
Ţânţarii sunt cunoscuţi drept insecte care pot răspândi boli prin intermediul sângelui de la o persoană la alta. Ţânţarii nu reprezentau o mare problemă,...
În curând, cei care vor să scape de viciul tutunului vor avea la îndemână un vaccin cu rezultate de reuşită 100%. Oamenii de ştiinţă...
Câteva dintre cele mai faimoase rujuri din lume au fost supuse unor cercetări ştiinţifice pentru a se afla dacă dăunează sau nu sănătăţii. În...
Ingrediente:
- 300 g caise
- 200 g zahăr pudră
- 500 g frişcă vegetală
- 1 esenţă vanilie
Mod de preparare:
Fructele se curăţă de sâmburi, se spală şi...
Premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu nu pot să fie (f)actori separaţi în perimetrul de criză în care se zbate naţiunea. Cei doi...
Zi caniculară, la Peştişani, pe terasa barului „L’Amour”. Tânăra şi oacheşa barmaniţă Manuela primise de la tanti Ioana Popii, de pomană, o sticlă de...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.07.14_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Investigatii
În energie şi minerit, totul este posibil – Expertiză “de funcţionare” pentru 20 de miliarde de lei vechi la Complexul Energetic Rovinari
Echipa Gorjeanul -
Complexul Energetic Rovinari plăteşte peste 20 de miliarde de lei vechi doar pentru efectuarea unei expertize cu scopul de a verifica instalaţiile a două...
Cei doi gorjeni care au fost arestaţi în luna mai, respectiv în iunie, pentru violarea a doi copii, unul de 10 ani şi unul...
Pumni şi picioare împărţite în dreapta şi în stânga la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Jiu. Este vorba despre membrii a două familii de romi...
Stau o lună la mare dar văd valurile şi plaja de la umbra caschetei sau în timpul patrulelor realizate pentru asigurarea ordinii publice. Este...
Un scurt circuit la instalaţia electrică a unui autoturism a distrus o parte din echipamentele electrice şi din masele plastice din zona motorului maşinii...
În ciuda faptului că în primele luni de la implementarea sistemului informatic de susţinere a probei teoretice a candidaţilor care vor să promoveze examenul...
Casa Judeţeană de Pensii Gorj a fost asaltată în acest an de cereri de eliberare a pensiilor europene. De la începutul anului 2007 şi...
Chiar dacă acţiunea de strângere de ajutoare materiale şi băneşti la nivel de cetăţeni şi de instituţii este coordonată de Prefectura Gorj, şi filiala...
Liberalul Dragoş Păsărin, consilier judeţean, a ales să îl sprijine pe Navlea la alegerile care vor avea loc în cadrul organizaţiei PNL Gorj pe...
Tinerii social-democraţi au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute o amplă acţiune de ecologizare în comuna Stăneşti. “Un spaţiu mai Curat”, acesta a fost titlul...
Conform unei sinteze a activităţii comisiilor din Senatul României întocmită de Direcţia generală legislativă, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a fost...
Ulcerul gastro-duodenal este o boală caracterizată prin apariţia unei ulceraţii pe stomac, pe porţiunea superioară a duodenului sau pe partea inferioară a esofagului. Clinic,...
Această plantă este una din cele mai valoroase având proprietăţi unice ce o fac de neînlocuit în unele boli grave cum ar fi ulcerul...
Ingrediente
ouă (8), zahăr pudră (250 gr), făină (4 linguri pline), nuci (120 g, tăiate cu cuţitul), ciocolată topită pe aburi(60 g), zahăr vanilat (1...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.07.13_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Investigatii
Poveste cu procurori – Laura Mihaela Sarcină – promovare pentru rezultate zero
Echipa Gorjeanul -
Recent, Laura Mihaela Sarcină, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a fost promovată la instanţa superioară, adică la Parchetul de...
Iuţeala de mână şi nebăgarea de seamă fac parte din zestrea gorjeanului. Nu numai pe timp de criză, ci dintotdeauna. La pomeni şi parastase...
“Cum rugina mănâncă pre fier”, aşa pângăresc iarba şi buruienile locurile de veci din cimitirul satului Câmpofeni…
Or fi fost ele ploi de nu mai...
Prima zi a atelierului de scriere creativă „Manuscrisul de la Gorj”, care a debutat ieri, la Târgu-Jiu, s-a dovedit a fi una destul de...
Copiii din Ţânţăreni se bucură, de aproximativ o lună, de o ludotecă realizată, cu adevărat, la standarde europene. Dotată cu tot felul de jocuri...
Din vremuri imemorabile cărturarii (aşijderea cei care aparţin falnicului popor român) au pledat cu acribie şi neostoit pentru libertatea presei, înţelegându-i locul şi rostul...
Poporul român este măreț în înțelepciunea sa și suveran în verdictele pe care le acordă atât personalităților, cât și personulităților. El are totuși un...
Aşchia nu sare departe de trunchi. Cam asta putem spune despre pedelistul Ionel Manţog care îl copiază în detaliu pe şeful de la centru...
Procurorii anticorupţie din Târgu-Jiu verifică legalitatea afacerilor pe care liderul de sindicat Marin Condescu le-a făcut prin firmele deţinute de USMO, dar şi activitatea...
Ultima Ora
Lupte corp la corp între rromi și agenții de pază la Spitalul Târgu Jiu
Echipa Gorjeanul -
Mai multe persoane de etnie rromă au fost implicate în cursul nopții de duminică spre luni într-un scandal produs în incinta unității de primire...
Consilierul judeţean al PD-L Gorj, Ionel Manţog, ia în calcul posibilitatea de a părăsi acest for, din care face parte de la alegerile locale...
Spitalul de Urgenţă de la Târgu-Jiu şi spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobriţa au trecut de vineri în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Gorj. Consilierii...
Liberalul Radu Angheloiu şi-a anunţat vineri candidatura la şefia PNL, la viitoarea Conferinţă de Alegeri a organizaţiei, care va avea loc în luna septembrie....
O dublă lansare de carte a adus la Târgu-Jiu, la sfârşitul săptămânii trecute, doi scriitori consideraţi ca făcând parte din elita acestui moment, atât...
Săptămâna trecută, timp de patru zile, salvamontiştii gorjeni au fost gazdele unei delegaţii formată dintr-un număr de nouă reprezentanţi ai echipelor de...
Actualitate
Proiecte de bun simţ – „Let’s do it Romania” a luat startul şi la Gorj
Echipa Gorjeanul -
“Let’s do it Romania!” este un proiect naţional de implicare socială care presupune curăţarea de deşeuri a arealelor naturale ale ţării într-o singură zi,...
Un număr de 10 angajaţi din cadrul Exploatării Miniere Motru şi din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia sunt urmăriţi penal într-un dosar care...
Teatrul de păpuşi „Pinocchio” al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu a încheiat stagiunea printr-o serie de spectacole gratuite pentru copiii din municipiu şi...
Week-end ocupat pentru poliţiştii ieşiţi la vânătoare de transportori ilegali. Aceştia au depistat, în total, patru persoane care cărau fie material lemnos, fie cărbune,...
Poliţiştii rutieri din Gorj sunt oameni cu multă răbdare şi asta pentru că, în fiecare zi dau ochii cu tot felul de şoferi. Şi...
Președintele Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu, nu a mai apucat să își serbeze sâmbătă ziua de naștere pentru că vineri a primit o...
În Duminica a 7-a după Rusalii, continuă şirul minunilor săvârşite de Mântuitorul Hristos, cu vindecarea a doi orbi şi a unui mut în Capernaum,...
Monden
Nuntă de vis pe Insuliţa de pe Jiu – Aproape 1000 de invitaţi la căsătoria fiicei lui Cârciumaru
Echipa Gorjeanul -
Toată lumea bună din municipiul nostru, din judeţ dar şi din Timişoara şi Bucureşti şi-a dat întâlnire sâmbătă la Târgu-Jiu. Asta deoarece în familia...
Persoanele care fumează până la un pachet de ţigări pe zi au un IQ mai mic decât nefumătorii, anunţă rezultatele unui studiu recent.
Cercetarea, realizată...
Dacă până acum două săptămâni vremea ne juca feste şi temperaturile nu erau deloc specifice lunilor mai şi iunie, acum valul de căldură...
O nouă apariţie editorială despre intelectualii şi profesioniştii gorjeni, de data aceasta din lumea medicală a văzut, recent, lumina tiparului.
“Personalităţi gorjene în medicină...
Ingrediente necesare:
1-2 vinete
2-3 roşii
2 ardei graşi
1-2 dovlecei mici
100 g ciuperci albe
ulei pentru prăjit, ulei de măsline, oţet balsamic, sare, busuioc
opţional: 1 căţel de usturoi
Modul...
Pedelistul Ionel Manţog va fi bunic anul viitor, fiica sa care numai ce şi-a pus pirostriile în această vară, vehiculându-se prin târg, că ar...
Bucuria pensionarilor a fost de scurtă durată, pentru că preşedintele ţării a găsit soluţia care anulează creşterea TVA-ului şi întârzie aplicarea unor impozite suplimentare...
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.07.12_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Investigatii
Şeful Serviciului de Urmărire Penală Craiova calcă în picioare Procedura Penală – Procurorul Covei comite gafe pe care nici novicii nu le fac
Echipa Gorjeanul -
Procurorul Parchetului Curţii de Apel Craiova, Gheorghe Covei pe care, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României l-a însărcinat să se ocupe de cazul...
Joi, 8 iulie, o echipă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, condusă de procurorul Gheorghe Covei, având în componenţă pe...
Investigatii
Mortul, întotdeauna vinovat ! – Moarte suspectă la Motru, în atenţia ITM Gorj
Echipa Gorjeanul -
Un accident de muncă cumplit s-a petrecut joi la orele amiezii în municipiul Motru. Un mecanic-auto, salariat la o firmă din localitate a decedat...



































