Foiletarea culturii şi civilizaţiei universale şi româneşti etalează pagini antinomice în care democraţia este opusă despotismului, supremaţiei, identificându-se cu suveranitatea,
libertatea, egalitatea, sociabilitatea,...
O serie de piese arheologice descoperite în zona satului Curteana, în Primul Război Mondial, a fost donată, zilele trecute, Muzeului Judeţean Gorj.
Topoare de...
Elevele claselor a XII-a din Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” beneficiază de tratament preferenţial la cazarea în internat. Primele două etaje sunt destinate cazării fetelor,...
Festivalul Internaţional "Studenţiada" va debuta săptămâna viitoare, la Târgu-Jiu. Timp de şapte zile, tinerii care au decis să vină în judeţul nostru vor...
Cultura
De câteva zile, la Târgu–Jiu – Centru pentru ajutarea învăţământului preşcolar
Echipa Gorjeanul -
Municipiul Târgu–Jiu are, de câteva zile, un Centru de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare, care are sediul la Grădiniţa „Mihai Eminescu” din localitate.
Centrul de...
Odată cu sosirea toamnei, este posibil să te trezeşti destul de brusc cu un strat de zăpadă fină pe umăr, sesizabilă mai ales pe...
Nu este numai o floare care aduce culoare şi parfum grădinii voastre, ci şi un remediu pentru unele afecţiuni. Ştiaţi că există trei soiuri?...
Pui cu gutui
Ingrediente:
carne de pui, ulei, sare, 2 gutui, zahăr caramel
Mod de preparare:
Într-o tigaie cu puţin ulei punem carnea de pui să se...
Preşedintele Partidei Romilor, filiala Gorj, Nelu Pavel, îşi mărită fata cea mare la sfârşitul acestei săptămâni. În calitate de viitor socru mic, Nelu Pavel...
Claudiu Teodorescu, preşedintele oficial al Tineretului Social- Democrat Gorj, se delectează în puţinul timp liber pe care îl are la dispoziţie ieşind cu prietenii...
Laurenţiu Pănoiu este profesor de muzică uşoară de 6 ani la Palatul Copiilor Târgu-Jiu şi, în prezent, modelează vocile a peste 150 de copii,...
Monden
Aur la Maraton Tineret – Claudiu Surlea, un campion atlet care adună medalii
Echipa Gorjeanul -
Claudiu Surlea este un atlet în vârstă de 20 de ani care tocmai a fost medaliat cu aur la Campionatul Naţional de Maraton la...
Dacă săptămâna trecută, doar şase instituţii de învăţământ de pe raza municipiului Târgu-Jiu beneficiau, deja, de furnizarea agentului termic, în prezent, toate cele 56...
Actualitate
La „Ecaterina Teodoroiu” – Izolator pentru potenţialii elevi bolnavi de gripă porcină
Echipa Gorjeanul -
De două săptămâni încoace, printr-o cerere adresată conducerii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” de către dispensarul acestei unităţi şcolare,
o cameră a instituţiei de învăţământ...
Apropierea iernii determină autorităţile judeţene să ia măsuri din timp pentru pregătirea rutelor de mare circulaţie din Gorj pentru traficul specific sezonului rece.
Ion...
Consilierii judeţeni au aprobat ieri ca preotul Constantin Runcanu să fie înnobilat cu titlul ,,Gorjeanului Anului”,
la manifestările prilejuite de împlinirea a 145...
Autorităţile locale din Baia de Fier au făcut demersuri la Consiliul Judeţean Gorj pentru a primi ajutor pentru demararea unei investiţii de proporţii. Pentru...
Cu toate că are deja un dosar penal, fiind trimis în judecată, Ion Voica, primarul comunei Săcelu, a fost implicat într-un nou scandal care...
Fostul director economic adjunct al Direcţiei Silvice Gorj, Elena Loredana Meche, a contestat în instanţă decizia prin care a fost schimbată din funcţie. Aceasta...
O firmă privată doreşte să investească 10 milioane de euro la Târgu Cărbuneşti într-o fabrică de mobilă. Primarul oraşului, Mihai Mazilu, nu doreşte să...
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj are, începând din această săptămână, încă un birou operaţional pentru preluarea apelurilor de urgenţă care vin prin apelarea gratuită...
Societatea de transport în comun de pe raza municipiului Târgu-Jiu, Transloc SA, a anunţat prin intermediul Primăriei faptul că pensionarii pot călători în continuare,...
Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii rutieri pe străzile judeţului Gorj au scos la iveală noi contravenţii. Astfel, cu ocazia acţiunilor desfăşurate, cei care au...
Un fânar construit din lemn al unui cetăţean din comuna Bustuchin a ars pe o suprafaţă destul de mare în urma unui incendiu care...
A întreţinut relaţii sexuale de bună voie, contracost, şi apoi a declarat la poliţiei că a fost violată, pentru că nu a primit, pentru...
Un bărbat din Jupâneşti transporta produse din panificaţie fără a deţine documente legale. Constantin L., de 27 de ani conducea un autoturism pe DJ...
Instalaţia electrică din zona motorului şi acumulatorului electric a unui autoturism a ars ieri dimineaţă, în urma unui scurt – circuit. Maşina, de provenienţă...
Un scurt-circuit la un prăjitor de pâine era să îl coste viaţa pe un bumbeştean. Constantin P. s-a trezit cu apartamentul în flăcări din...
Românii ale căror depozite pentru Dacii, deschise pe vremea lui Ceuşescu, au ajuns la BRD trebuie să aştepte instalarea noului guvern pentru recuperarea banilor.
Corneliu...
Producătorii de ţigarete anunţă noi scumpiri în perioada imediat următoare. Prima companie care a dat semnalul majorărilor de preţuri este British American Tobacco, producătorul...
Economie
Senatul a aprobat proiectul de lege privind vânzarea locuinţelor ANL la preţ de inventar
Echipa Gorjeanul -
Senatorii au aprobat cu 44 de voturi "pentru" şi 29 "împotrivă", proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD Alexandru Mazăre şi deputatul PSD Martin...
Într-o zi încărcată, cu minciuni băsesciene fără număr, s-a’ntâmplat şi un lucru firesc. Ca la sporturile nautice, liderul PSD, Mircea Geoană, i-a luat faţa,...
Inspectorul şcolar judeţean pe probleme educative, Ion Elena, strânge semnături pentru elevii români din Serbia. Este vorba despre copiii de la sudul Dunării ai...
Nu mai puţin de opt profesori au dat controversatele note la lucrările de la examenul de bacalaureat din vară. Constatarea a fost făcută de...
Toţi cei 42 de participanţi la Tabăra Internaţională de Arte Vizuale „Gorjfest” au mers ieri în diferite localităţi din judeţul nostru. Aceştia, fie că...
Ce femeie cu sânii mici nu ar dori să îi poată mări însă fără a apela la bisturiu? Numai gândul la “cuţit” şi recuperarea...
Denumire în latină: Armoracia rusticana
Planta legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, hreanul este o legumă cu rădăcina groasă, ramificată şi adâncă de culoare gălbuie, cu...
Dovlecei şi ardei roşii umpluţi cu carne tocată de pui
Ingrediente:
4 sau 5 dovlecei, 2 sau 3 ardei roşii, 1 kg carne tocată de pui,...
Ovidiu Sichitiu are 17 ani este elev în clasa a XI-a la Colegiul „Mihai Viteazul” din Bumbeşti-Jiu şi din luna februarie a acestui an...
Sâmbătă, 17 octombrie 2009, în satul Şipotu din comuna Turburea a avut loc aniversarea a 100 ani de la înfiinţarea Şcolii Şipotu. Într-o Românie...
Alina Sorescu s-a mutat împreună cu iubitul ei, designerul Alexandru Ciucu, în urmă cu câteva luni. Cei doi s-au cunoscut la Festivalul Cerbul de...
Una dintre vedetele participante la show-ul "Dansez pentru tine", Andreea Mantea susţine că vrea să câştige cel de-al optulea sezon al emisiunii ce va...
Pentru acela care vine din afara spaţiului educaţional, trebuie să recunoaştem că şcoala rămâne un sanctuar al preocupării de a lumina mintea şi sufletul...
Citesc în “Gorjeanul”(faptul a fost semnalat şi de alte ziare), că în Municipiul Târgu-Jiu am ajuns să cumpărăm carne de cal, din galantarele unor...
Actualitate
Elevi cu păduchi şi râie în şcolile gorjene – Unde şi cum, nu se ştie!
Echipa Gorjeanul -
În urma unui control efectuat la începutul anului şcolar în unităţile de învăţământ din judeţ de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj au fost...
Actualitate
Pentru rovinăreni, Astăzi este ultima zi de depunerea cererilor la ajutorul de încălzire
Echipa Gorjeanul -
Perioada de depunere a dosarelor pentru ajutor de încălzire a locuinţelor în oraşul Rovinari s-a prelungit până astăzi, 21 octombrie, inclusiv.
Primăria...
Vicepreşedintele PSD, Gheorghe Milosteanu, este noul director de campanie al PSD Gorj. Directorul de la Centrul Maternal Târgu-Jiu l-a înlocuit din funcţie pe Cornel...
Senatorul PD-L, Ion Ruşeţ, a depus, la începutul acestei săptămâni, în Parlament, o declaraţie politică privind evenimentele desfăşurate în Motru, în anul 1981. ...
Directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), Daniel Burlan, a demarat unele verificări la carierele din subordinea unităţii pentru a stabili cele necesare pentru...
Ninel Potârcă este azi şi mâine la Strasbourg şi Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţi ai rromilor despre susţinerea lui la Preşedinţia României....
Sindicatele din Valea Jiului care se afiliaseră la Federaţia Naţională Mine Energie nu mai sunt sub coordonarea lui Marin Condescu. Liderul FNME spune că...
Până la sfârşitul acestei toamne, două parcuri dendrologice vor fi amenajate pe raza judeţului Gorj. Unul va fi la Preajba, şi va fi făcut...
Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Gorj a demarat programul prin care asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi...
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj au terminat cercetările în cazul furtului de cărbune de la Motru. Dosarul în care sunt cercetaţi mai...
Ce l-o fi apucat pe preşedintele Traian Băsescu să se joace cu nervii românilor, de care şi aşa nu-i pasă? Joia trecută l-a scos...
Un bărbat de 32 de ani, din Bâlteni, a fost surprins de către jandarmi în timp ce pescuia folosind cârstaşul. Această unealtă, confecţionată din...
Un tânăr de numai 18 ani din comuna Aninoasa are un record destul de greu de depăşit, acesta reuşind să „uşureze” de mai multe...
O femeie de 52 de ani, din municipiul Târgu – Jiu, a hotărât, seara trecută, să îşi încheie socotelile cu viaţa.
Femeia s-a...
Doi minori din Rovinari au plecat de acasă şi au fost găsiţi de poliţişti tocmai la Tismana. Băieţii au 11 ani, iar luni...
Un tânăr de 19 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a trezit cu o amendă din partea jandarmilor pentru că a înjurat cadre medicale....
Un cafe-bar din cartierul 9 Mai, municipiul Târgu–Jiu, a luat foc ieri dimineaţă, din cauza unui scurt – circuit. Din fericire flăcările care cuprinseseră...
România are printre cele mai nesustenabile sisteme publice de pensii din întreaga comunitate europeană, fiind în grupul statelor cu cele mai mari riscuri pe...
Economie
Statul plăteşte anual circa 1 miliard euro pentru 230.000 de pensii speciale
Echipa Gorjeanul -
Statul plăteşte anual pentru cele 230.000 de pensii speciale aproape 1 miliard euro (circa 1% din PIB), iar majoritatea celor care primesc pensii speciale,...
Economie
Numărul restanţierilor la bănci a crescut în medie cu 10% de la o lună la alta
Echipa Gorjeanul -
Numărul restanţierilor înregistraţi la Biroul de Credit (BC) a crescut, în medie, cu 10% de la o lună la alta, în condiţiile în care...
Economie
Rompetrol a scumpit benzina cu 0,08 lei/litru şi motorina cu 0,07 lei/litru
Echipa Gorjeanul -
Rompetrol Downstream scumpeşte benzina cu 0,08 lei/litru şi motorina cu 0,07 lei/litru, începând din data de 20 octombrie, preţurile putând varia cu +/-5% faţă...
Afaceristul Irinel Columbeanu are datorii către administraţia locală din Târgu-Cărbuneşti. Acesta are de achitat aproximativ 400 de milioane de lei drept taxe şi impozite...
Zeci de elevi au intrat la facultate pe baza unor note luate la bacalaureat pe nedrept iar inspectorul şcolar general, Iustin Paralescu, ridică din...
Actualitate
Carne de cal în galantare – Consumatorii din Tg-Jiu, păcăliți la etichetă
Echipa Gorjeanul -
Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Protecţia Alimentelor Gorj au aplicat două amenzi pentru comercializarea cărnii prin substituirea speciei de animale de la care provine....
Compartimentul Relaţii în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj a aplicat în perioada 12-16 octombrie a.c. un număr de 15 sancţiuni pentru...
Pensionarii din Gorj nu mai beneficiază de reducerea la jumătate a transportului pe autobuze şi microbuze după ce proprietarii parcurilor auto au decis să...
Prefectul Liviu Andrei consideră că fiica sa a căzut pur şi simplu drept victimă a scandalului lucrărilor evaluate cu note de 10. Nota la...
Autorităţile locale din Târgu-Cărbuneşti se plâng că au fost date peste cap de ultima ordonanţă a guvernului care diminua sumele pentru care localnicii din...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj anunţă faptul că până la data de 30 septembrie a.c., sunt înregistraţi 14.437 de şomeri, din...
Ansamblul „Maria Apostol” din Bâlta, Runcu, va avea joi un spectacol la Săcelu, la invitaţia lui Nicolae Rotaru, directorul staţiunii. De asemenea, pe 26...
Pulsul Zilei
Pe şoselele Gorjului, şoferi fără permis sau sub influenţa băuturilor alcoolice
Echipa Gorjeanul -
Nu mai puţin de cinci şoferi au fost depistaţi, în ultimele 24 de ore, săvârşind infracţiuni în trafic. Doi dintre aceştia conduceau un autoturism...
În prima ediţie a emisiunii „Weekend cu Monica Dascălu, difuzată la Pro TV Internaţional, Monica Dascălu a avut-o invitată pe Andra. Vedeta a declarat...
Aproximativ 70% din instalaţia electrică precum şi o parte din elementele combustibile din plastic şi cauciuc ale unui autoturism au ars, duminică seara. Evenimentul...
Repetiţii istovitoare la „Dansez pentru tine” , şedinţe foto şi prezentări de modă… Monica munceşte de zor. Deşi se zbânţuie des în cluburi, vedeta...
Jandarmii gorjeni au aplicat amenzi la sfârşitul săptămânii trecute în cuantum de 4500 de lei. O treime din suma respectivă reprezintă amenda primită de...
Sex simbolul Poveştirilor de pe Acasă TV, Cabral, postează un articol pe blogul său în care vorbeşte de două tipuri de celebrităţi: „...Totuşi, dacă...
Un tânăr din Bengeşti Ciocadia, acuzat că ar fi violat o adolescentă din localitate, este anchetat în stare de libertate. Constantin Toma are 30...
Studenţii târgujieni şi nu numai, care doresc să se angajeze încă din timpul facultăţii, au această şansă, mai multe firme prezentându-şi ofertele în cadrul...
România traversează o profundă criză economică şi politică, vina aparţinând conducătorilor, dar şi acelora ce i-au ajutat să se instaleze pe scaunele puterii....
O bucătărie de vară a luat foc duminică seara în comuna Baia de Fier, sat Baia de Fier, fiind proprietatea Elenei F. Cauza pentru...
O femeie acuzată de omor, care se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea, a fost depistată şi introdusă în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj....
Săptămâna trecută, în noaptea de miercuri spre joi, îmi fu dată o procestanie (pocinog). Iat-o: ceva mai în urmă, am cumpărat un porc de...
Un bărbat de 62 de ani, din Săuleşti, a avut lipsa de inspiraţie de a se urca pe o bicicletă după ce consumase băuturi...
Bătută de propriul fiu, o femeie de 75 de ani din Roşia de Amaradia a necesitat internarea în spital. Duminică seara, între V.D., de...
Cu paşi repezi, timpul se îndreaptă către ultimul mare festival folcloric al agendei culturale a judeţului nostru. La Gorj s-a împământenit tradiţia ca din...
Pentru a preîntâmpina o eventuală criză, Ministerul Economiei vrea să oblige producătorii de energie să cumpere combustibili lichizi şi solizi.
În caz de urgenţă, combustibilul...
Firmele de asigurare vor să introducă, de la începutul anului viitor, sistemul bonus-malus pentru poliţa auto obligatorie. Veste bună pentru şoferii atenţi! De anul...
Cultura
În al patrulea an consecutive – „Gorjfest” reuneşte artele vizuale în Gorj
Echipa Gorjeanul -
Ediţia cu numărul IV a Taberei Internaţionale de Arte Vizuale „Gorjfest” a debutat ieri, în Sala Maură din cadrul Palatului Administrativ Gorj. În...
Guvernul a aprobat suma de 177.900.000 de lei pentru subvenţionarea motorinei utilizate la înfiinţarea culturilor agricole în acest an, cu 35,7% mai mult faţă...
Agenţii economici care nu au televizoare sau aparate radio la sedii nu mai sunt obligate să plătească taxa radio TV. Aceasta s-a realizat către...
Micuţe, dulci ca mierea, delicioase, dând savoare oricărui desert, astfel am putea caracteriza stafidele. Stafidele sunt sărace în grăsimi însă au un potenţial energizant...
Dacă sunteţi în situaţia, nu puteţi rezista dulciurilor (inclusiv băuturile carbogazoase) o să încercăm azi, împreună să vedem care este alternativa la băuturile carbogazoase....
Ingrediente:
1 kg de cartofi, 200 g de friptură sau salam, 200 g de caşcaval, 200 g de telemea, 30 g de unt, 100 ml...
Nu ştiu dacă ceea ce se întâmplă în acest moment la noi în ţară poate lăsa pe cineva indiferent. Sunt cu siguranţă aspecte pe...
Conform unor declaraţii publice făcute de anumiţi politicieni gorjeni, se pare că Uzina Mecanică (UM) Sadu nu va simţi criza economică anul viitor....
Omul de afaceri gorjean, Ninel Potârcă, candidatul independent la funcţia supremă în stat a fost validat de Biroul Electoral Central pentru a candida...



































