Un nou cartier prinde formă în municipiul Târgu Jiu, în decursul a aproximativ patru ani de zile, acesta urmând să fie finalizat şi dat...
Vreme de două zile, vineri şi sâmbătă, membrii Ansamblului „Maria Apostol” din Bâlta, localitatea Runcu, au susţinut spectacole la Băile Săcelu. Astfel, vineri...
Turiştii care vizitau, până acum, Parcul de la Coloana Infinitului din Târgu Jiu, trebuiau, efectiv, "să ţină" până când, luând-o pe Calea Eroilor înapoi,...
Un tânăr din Turceni a murit după ce s-a electrocutat în cimitirul din localitate. Adrian Cruceru avea 21 de ani de şi lucra împreună...
Facebook este foarte popular şi în rândul vedetelor! Astfel, Horia Brenciu plănuieşte să îşi sărbătorească ziua de naştere într-un mod inedit: alături de...
Un bărbat din Târgu Cărbuneşti a sunat la 112 pentru a anunţa faptul că vecinul său, în vârstă de 65 de ani, este mort...
Marius şi Andreea, cei doi interpreţi care formează trupa Datina, şi-au inovat apariţiile scenice prin cooptarea unui DJ care să îi acompanieze în fiecare...
Nu mai puţin de doi şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au fost surpinşi de poliţişti în trafic, într-o singură noapte. Unul dintre cei...
Aflată în faza critică a elaborării „planurilor strategice”, se pare că actuala coaliţie guvernamentală, pe cât de artificială în planul percepţiei publice, pe atât...
IMM-urile vor beneficia de eşalonarea obligaţiilor bugetare restante şi de amânarea penalităţilor aferente pe o perioadă de până la cinci ani, în care procedurile...
Realitatea Gorjeana
Soluţia anticriză a Guvernului către populaţie: Dacă n-ai de unde, n-ai nici ce pierde
Echipa Gorjeanul -
Mereu ne gândim şi luăm în discuţie faptul că au trecut ani mulţi, deja, de când am dat de pământ cu regimul comunist şi...
Importul de vinuri a scăzut în primele cinci luni ale anului cu circa 72% faţă de perioada similară din 2008, de la 164.193 hl...
România a obţinut în primul semestru din 2009, o producţie de miere în cantitate de 15.003 tone, în creştere cu peste 21 la sută...
După Revoluţie toată averea întreprinderilor de Alimentaţie Publică, din comerţul de stat, cooperatist şi de turism, a încăput pe mâna unor neaveniţi, care...
Inginerii din cadrul Institutului de Cercetare Aerospaţială sud-corean au anunţat că satelitul plasat pe o orbită eronată cu ajutorul primei rachete sud-coreene, s-a dezintegrat...
Aproximativ 20 de romi de origine română au fost mutaţi în noaptea de marţi spre miercuri în locuinţe temporare, după ce au fost evacuaţi...
Mapamond
Jumătate din personalul medical din Hong Kong refuză să se vaccineze împotriva gripei porcine
Echipa Gorjeanul -
Jumătate dintre angajaţii în domeniul sănătăţii din Hong Kong refuză să se vaccineze împotriva gripei A H1N1, de teama efectelor secundare şi a neîncrederii...
Peste câteva zile se va închide anul şcolar, iar un altul nou este pe cale să înceapă. În şcolile din judeţul Gorj situaţia...
Dacă te odihneşti bine noaptea, vei avea o zi mult mai energică şi productivă. Dacă ai probleme cu somnul, ştii deja cât de greu...
Puţini dintre noi ştiu câte beneficii aduce sănătăţii consumul frecvent de conopidă. Este bogată în vitamine şi minerale, adică exact de ceea ce aveaţi...
Ingrediente:
500 g conopidă, 150 g smântănă, 100 g unt, 3-4 linguri pesmet, sare
Mod de preparare:
Conopida se desface în bucheţele şi se fierbe în apă...
Cula din Şiacu, comuna Slivileşti, este unul din multele monumente istorice care se degradează pe zi ce trece fără ca nimeni să facă ceva....
Consumate în cantităţi mari, citricele sau sucurile rezultate din acestea pot ataca smalţul dinţilor astfel provocând anumite afecţiuni ale acestora.
Portocalele, lămâile sau mandarinele sunt...
Prezent în multe feluri de mâncare, de la salate până la preparate din carne de peşte, mărarul se găseşte tot timpul verii. Restul anului...
Ardei copţi cu sardele şi măsline Ingrediente: 4 ardei capia, 2 căţei de usturoi, o rămurică de rozmarin, 8 fileuri de sardele în ulei,...
Sunt trei surori, originare din comuna Stejari şi care au uimit judeţul prin talentul lor. Toate cântă la fel de frumos, iar de muzica...
Părinţii de etnie rromă îşi trimit copiii la şcoală, atâta timp cât „legea” lor permite acest lucru. Astfel, fata trebuie să-şi ţină capul plecat,...
Directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, dr. Marius Boeriu îşi doreşte, aşa după cum singur ne-a declarat, o îmbunătăţire a relaţiilor dintre...
Deşi România este atinsă de o gravă criză economică, scena politică continuă să fie bântuită de imense scandaluri, de acum devenind celebre opiniei publice...
Orice discuţie despre pensionari, despre bătrâni, despre crescânda lor neputinţă ori despre sănătatea lor deteriorată, poartă un inevitabil,patetism, un dramatism sui-generis. Bătrâneţea poartă regrete,...
Nevoia de oameni cu frica lui Dumnezeu, cu toate că Domnia Sa nu are în vocabular acţiunea negativă, este tot mai mult simţită în...
Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Gorj a demarat începând de luni o acţiune de identificare a tuturor cetăţenilor care depozitează deşeuri de-a lungul...
Au început Zilele Oraşului Târgu-Cărbuneşti, ale căror festivităţi durează până la data de 29 august a.c. Sponsorul oficial al evenimentului este omul de afaceri...
Curtea de Apel Craiova a respins recursurile făcute de Titel Bucloiu şi Teodor Ungur în privinţa arestării lor preventive. Ambii au ajuns după gratii...
Un târgujian care conducea o autoutilitară ce aparţinea societăţii la care lucrează, din direcţia Baia de Aramă spre Tg-Jiu, pe raza localităţii Peştişani, nu...
Un bărbat de 34 de ani din municipiul Târgu Jiu a fost depistat de către poliţiştii de la Rutieră conducând autoturismul proprietate privată...
O fată în vârstă de 15 ani din satul Frasin a dispărut de acasă, agenţii Postului de Poliţie din comuna Vladimir fiind sesizaţi de...
Agenţii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj au efectuat în ultimele trei zile o serie de controale. Astfel, au fost patrulate 28 de trenuri...
Asociaţia HAI-HUI pentru Turism, Sport şi Ecologie Tg-Jiu organizează în perioada 04 – 06 septembrie 2009, prima ediţie a evenimentului sportiv-cultural-ecologic Ziua Muntelui Oslea,...
Dintr-o discuţie purtată recent cu doamna directoare Ani Purcăreanu de la Oficiul Judeţean de Poştă Gorj, am reţinut că, deşi deschis de aproape...
Un fost miner din Vala Jiului, devenit turist de ocazie, a fost coborât ieri dimineaţă de pe munte teafăr de către echipele de căutare...
Peste 1,3 miliarde de lei vechi reprezintă totalul amenzilor şi sumelor de bani confiscate de Garda Financiară Gorj în ultima perioadă. Potrivit unui comunicat...
Detergenţi şi soluţii de curăţare – întreţinere auto, legume şi fructe, drojdie, profile aluminiu şi alte bunuri, în cantităţi considerabile, au fost confiscate pe...
Economie
Consumul casnic în gospodării a înregistrat în primul semestru o creştere de 17%
Echipa Gorjeanul -
Consumul casnic în gospodării a înregistrat în primul semestru al anului o creştere de 17% în moneda naţională, mai puţin însă comparativ cu anul...
Prima zi a lunii septembrie aduce o nouă scumpire pentru ţigări. Preţul acestora ar urma să crească cu până la 40 de bani pe...
Mapamond
Pensionari italieni, acuzaţi că au profitat de serviciile unor români care furau din magazine
Echipa Gorjeanul -
Un grup de pensionari din oraşul italian Genova, cu vârste cuprinse între 70 şi 90 de ani, este acuzat de folosirea serviciilor unor tineri...
Mapamond
Peste 370 de morţi şi 254 de dispăruţi în Taiwan, în urma taifunului Morakot
Echipa Gorjeanul -
Trei sute şaptezeci şi şase de persoane au murit, iar alte 254 sunt date dispărute în urma trecerii taifunului Morakot pe teritoriul Taiwanului, la...
Trei români din Franţa au fost sancţionaţi şi condamnaţi la închisoare de un tribunal corecţional pentru comportamente agresive faţă de mai mulţi şoferi cărora...
Reducerea posturilor impusă de Guvernul Boc, nu poate afecta activitatea mai multor instituţii ale statului din Tg-Jiu. Motivul este cât se poate...
Pe tot parcursul săptămânii trecute, inspectorii din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare, au efectuat o...
Direcţia de Sănătate Publică Gorj şi-a propus reînfiinţarea vechilor centre de permanenţă şi sănătate din localităţile Tismana şi Căpreni. Acestea au fost desfiinţate datorită...
Poliţiştii gorjeni au început să promoveze numărul unic 116.000, număr la care pot fi sesizate dispariţiile de copii. Zeci de afişe şi circa 1000...
Pulsul Zilei
Continuă demolarea garajelor – Alte 150 de noi locuri de parcare în Tg-Jiu
Echipa Gorjeanul -
Municipalitatea va amenaja alte 150 de noi locuri de parcare în partea de sud a oraşului. Astfel, încă cinci parcări vor fi funcţionabile...
Începând de astăzi şi continuând vreme de 30 de zile, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare Gorj demarează o campanie de verificare a tuturor unităţilor alimentare...
În perioada 17-21 august a.c. , inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj au efectuat 17 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor...
Pulsul Zilei
La un pas de moarte – S-a răsturnat cu mopedul pentru care nu avea permis
Echipa Gorjeanul -
Un tânăr de 19 ani din Văgiuleşti a ajuns în comă la spital după ce s-a răsturnat cu mopedul pe care abia şi-l cumpărase...
Neatenţia în conducere a dus, zilele acestea, la o serie de accidente soldate inclusiv cu victime. Astfel, duminică au avut loc, pe raza judeţului,...
O oală cu mâncare uitată pe aragaz putea să producă o nenorocire într-o locuinţă din municipiul Târgu Jiu. Alina C., chiriaşă într-un apartament de...
Un bărbat din Craiova a luat foc în timp ce realiza lucrări de curăţenie la casa tatălui său din satul Ciorari. Ion G., de...
Guvernul mai are doar o săptămână până la 1 septembrie, când începe perioada de patru luni în care România trebuie să facă economii...
Principalii jucători de pe piaţa siderurgică şi metalurgică românească au consemnat în primul semestru pierderi semnificative, cinci dintre combinate înregistrând pierderi care au însumat...
Ţara noastră a exportat, în primele cinci luni ale anului, produse agroalimentare de aproape 803 milioane de euro, în creştere cu peste 41% faţă...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi către viticultorii români de 30,6 milioane euro din fondurile europene alocate acestui sector,...
Mapamond
Prima extrădare extraordinară a administraţiei Obama, un libanez bănuit de dare de mită
Echipa Gorjeanul -
Un libanez bănuit de complicitate la dare de mită reţinut în Afganistan a devenit primul caz cunoscut de extrădare extraordinară din mandatul administraţiei Barack...
Mapamond
Pompierii greci continuă pe patru fronturi lupta împotriva incendiului de la porţile Atenei
Echipa Gorjeanul -
Pompierii acţionau în regiunile Marathon, NéaMakri, Ekali şi Daou, a spus un purtător de cuvânt. Ei sunt asistaţi de 12 avioane cu apă şi...
Mapamond
Patru morţi la un miting aerian, după o coliziune între un elicopter şi un avion
Echipa Gorjeanul -
Patru persoane au murit în urma coliziunii în zbor între un elicopter şi un avion de mici dimensiuni, în cursul unui miting aerian din...
Opt persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite, în urma unei explozii, probabil de metan, într-o mină din regiunea ucraineană Doneţk (est), a...
Premierul italian ar urma să se interneze într-o clinică de specialitate, susţine Sunday Times, care citează surse apropiate lui Silvio Berlusconi. Premierul italian preferă...
Mapamond
FBI critică Scoţia pentru eliberarea unui deţinut condamnat pentru un atentat
Echipa Gorjeanul -
Continuă controversele iscate după eliberarea libianului condamnat pentru atentatul de la Lockerbie, din 1988. FBI a condamnat ferm decizia Scoţiei de a-l pune în...
"Stagiunea Permanentelor Frumuseţi" reprezintă o serie de spectacole ce poartă oamenii pe aripile culturii, conduşi de „pilotul” Tudor Gheorghe, cel care ne-a obişnuit...
Ocupă funcţia de director adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj din luna mai a acestui an. În cadrul instituţiei, însă, prestează...
Diana Dumitrescu, interpreta Polixeniei din serialul de epocă “Aniela” care va debuta din toamnă ACASĂ, s-a căsătorit religios cu Ducu Ion şi a avut...
Tania Budi a fost subiect de ştire săptămâna trecută, odată ce s-a aflat că relaţia ei cu Lucian Viziru s-a terminat. Ei bine, Tania...
Proba D la examenul de bacalaureat a fost susţinută ieri, în Gorj, de peste 400 de absolvenţi ai ciclului liceal. Dintre aceştia, majoritatea...
La disciplina "Informatică", niciun candidat ce s-a prezentat în acest an la examenul de titularizare nu a obţinut nota minimă 7. Informatica este...
Realitatea Gorjeana
Peste 200 de locuri în grădiniţe, disponibile din 15 septembrie
Echipa Gorjeanul -
Ocuparea unui loc în învăţământul preşcolar nu va mai fi o problemă pentru părinţi, după cum promite autoritatea locală. Investiţiile aflate în derulare pentru...
Cum să-şi mai caute o altă ţară minerii şi lucrătorii în domeniul energiei? Ei pot fi principala carne de tun a disponibilizărilor care bat...
Acum 140 de ani, Gheorghe şi Aniţa Ciobanu se bucurau de venirea pe lume a unui fiu. Actul de naştere – înregistrat...
Chiar dacă medicul tău îţi va prescrie un tratament medicamentos, pentru reducerea nivelului de colesterol, tot va trebui să-ţi schimbi dieta şi să devii...
Fructul cel mai înrudit cu mărul şi cu gutuia, para (Pyrus communis) este apreciată pentru gustul său dulce, pentru consistenţa uşor cremoasă dar totuşi...
Acum câteva zile, am avut bucuria de a primi o carte minunată. Este vorba despre lucrarea "Personalităţi care au fost în Gorj" apărută...
La legume
Roşiile sunt pe sfârşite şi le găsiţi, în funcţie de calitate şi producătorul gorjean ori din judeţul Olt, cu preţuri între 1,5-2,5 lei,...
Corpul de Control al premierului verifică mai multe contracte de cesiune de creanţe încheiate de unităţi din cadrul Ministerului Economiei cu firma...
Localnicii din comuna Turburea au ieşit duminică din case pentru a vota persoana care va conduce instituţia publică locală în următorii ani. Asta...
Actualitate
După trei zile de distracţie, Festivalul Berii la Rovinari s-a încheiat cu o înfrăţire
Echipa Gorjeanul -
Festivalul Berii s-a încheiat la Rovinari aseară, după ce, timp de trei zile, locuitorii oraşului au avut parte de mai multe surprize....
Până la sfârşitul acestui an vor fi înfiinţate noile companii naţionale, după cum a reconfirmat la Tg-Jiu, ministrul Economiei. Adriean Videanu a spus...
Un tânăr de numai 16 ani a ajuns sâmbătă seara la spitalul de urgenţă, după ce s-a electrocutat. Dorin B. este din Curpen...
Al doilea caz de muşcătură de viperă, din acest an, în Gorj, a fost preluat de medicii de la secţia de primiri urgenţe a...
Franţa este destinaţia cea mai preferată a infractorilor din Gorj care acţioneată în străinătate, mai ales atunci când vine vorba de infracţiuni electronice. Poliţia...
Elevul Horia Lungescu urmează cursurile Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, fiind în clasa a III-a. În vârstă de 8 ani, acesta deja studiază pictura, informatica,...
Rromii căldărari din judeţul nostru respectă întocmai învăţăturile primite de la înaintaşii lor, ţinând cu sfinţenie toate sărbătorile calendaristice de peste an. De asemenea,...
Simona Pătruleasa s-a decis să se reîntoarcă în lumina reflectoarelor. Oferta care i-a plăcut cel mai mult vine de la TVR, iar pronosticul este...
E cap de afiş în „Poliţist, adjectiv“, desemnat să reprezinte România la premiile Oscar, are un premiu Gopo pentru rolul din „Boogie“ şi o...
În Cartierul Siret, din Tg.Jiu, o căţeluşă, adoptată de locatari de mai mult timp, a adus pe lume 8 căţeluşi de toată frumuseţea. Pentru...
Rămâne de neînţeles cum tocmai România, fostul grânar al Europei în perioada interbelică, a devenit o piaţă de desfacere şi mai puţin sau chiar...
Cotidian, constatăm că tâlharii, escrocii afectează virtutea, se opun înfloririi şi întăririi binelui privat şi obştesc, perfecţiunii şi progeresului socoi-uman. Despre virtuoşi se spune...
Programul "Prima casă" s-a transformat în primele o mie de case deja vândute în mai puţin de o lună, de când acest program...
Cea de-a patra biserică militară din Oltenia a fost sfinţită duminică, la Târgu Jiu. Momentul religios a avut loc în prezenţa Mitropolitului Olteniei, Înalt...
Economie
Ministerele Justiţiei, Internelor, Educaţiei şi Muncii vor primi fonduri la rectificare
Echipa Gorjeanul -
Ministerele Justiţiei, Administraţiei şi Internelor, Educaţiei şi Muncii vor primi fonduri suplimentare la rectificarea bugetară, iar proiectele de investiţii în infrastructură vor beneficia, de...
După o experienţă încununată de succes, în urmă cu câţiva ani, coregraful Silviu Ciuciumiş, s-a reîntors recent în Gorj pentru a stabili o nouă...


































