0.4 C
Târgu Jiu
luni, 29 decembrie 2025
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 7 aprilie 2025, o monedă din argint cu tema 175 de ani...
Eugen Ștefan Titerlea, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a obținut o performanță deosebită, reușind să se...
Două persoane, mamă şi fiu, din orașul Târgu-Cărbunești, au fost arestate provizoriu, joi, de magistrații de la Curtea de Apel Craiova. Bărbatul de 29...
Câtă vreme mă va asculta şi mă va urma poporul meu de la Dunăre, în adunare sfântă petrec cu voi şi pentru voi aici,...
Patru persoane au fost rănite, vineri, după impactul dintre trei maşini, în satul Budieni, din comuna Scoarța. Printre victime s-a aflat și un pieton...
Acum 158 de ani, pe 2 aprilie, se scria o declarație de dragoste pentru un neam întreg – te va uimi cât de actuală...
30 de jandarmi din județul Gorj au participat, timp de patru zile, la un stagiu de autoapărare cu instructori din cadrul Clubului Sportiv Dinamo...
Din acest ţinut moldovenesc al mazălilor îşi recrutau odinioară vechii domni călăreţii şi arcaşii cei mai de frunte. Cetăţile poartă nume tari ca piatra:...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 4 aprilie 2025, a efectuat plăți pentru un număr de 509.556...
Un bărbat de 28 de ani, din comuna Scoarța, a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în arestul Poliției Gorj, după ce ar fi...
Școala Gimnazială Călugăreni, din comuna Padeș, va beneficia de lucrări de reabilitare, autoritățile locale lansând o licitație pentru eficientizarea energetică a unității de învățământ....
Motto: „România va deveni al doilea producător mondial de grafit, după China.” Jurnalul Național Țara noastră se pregătește să redevină producător de grafit și nu unul...
Neatenția copiilor și lipsa de asigurare la traversare ori traversarea prin locuri nepermise, alături de neatenția șoferilor sunt adesea cauzele pentru producerea accidentelor în...
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Novaci, recidivist, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru conducerea...
Negocierile dintre sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia, pentru creșterea salariilor și a menținerii voucherului de vacanță la valoarea inițială, încă nu au început....
Concursul care urma să aibă loc marți, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru ocuparea postului de muncitor cu normă...
Un proiect turistic inedit are toate șansele să ajungă și în Gorj, dar, din păcate, nu foarte repede. Via Transilvanica, drumul turistic de 1400 de...
Elevii din județul Gorj au obținut rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Matematică pentru liceu, desfășurată la Botoșani. Patru liceeni au fost premiați pentru...
O tânără de 17 ani, din județul Mehedinți, a cerut ajutorul polițiștilor gorjeni, ieri, după ce ar fi fost agresată de fostul iubit, care...
În martie 2025, România înregistra un total de 4.664.642 de pensionari, iar pensia medie a fost de 2.758 de lei, conform datelor publicate de...
Primul bust de copil sculptat în anul 1906 de părintele sculpturii moderne, gorjeanul Constantin Brâncuși, este expus în premieră la Sibiu, la Muzeul Național...
Videoclipurile de promovare ale candidaților, date jos de pe internet. Biroul Electoral Central a admis mai multe plângeri înregistrate împotriva unor videoclipuri de promovare...
UPDATE În urmă cu puțin timp, bărbatul a fost convins să renunțe la gest. "Persoana a fost transportată la spital", potrivit reprezentanților Jandarmeriei Gorj. Un bărbat...
Cum stau candidații în sondajul SOCIOPOL. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, George Simion şi Victor Ponta ar obţine numărul de voturi necesar...
CSM Târgu Jiu a trecut, fără probleme, de Petrolul Țicleni, într-un meci care a contat pentru etapa a 24-a din campionatul județean de fotbal....
Vulturii Fărcășești a fost echipa mai bună și a câștigat pe Stadionul ,,Cristinel Răducan” duelul cu CS Gilortul Târgu Cărbunești, scor 1-4 (1-2). Partida...
Elevii din învățământul profesional și tehnic vor beneficia de un sprijin lunar de 300 de lei, alături de programe remediale și alte tipuri de...
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Slivilești, s-a ales cu dosar penal, ieri, după ce a fost prins de polițiști în timp...
Un bărbat de 47 de ani a ajuns la spital, vineri, după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul a avut loc în...
Un bărbat de 28 de ani, din comuna Scoarța, a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în arestul Poliției Gorj, după ce ar fi...
O tânără de 17 ani, din județul Mehedinți, a cerut ajutorul polițiștilor astăzi, după ce ar fi fost agresată de fostul iubit, în timp...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă şoferilor să fie atenţi la condiţiile meteo și să reducă viteza. La această oră nu...
Primăria Orașului Rovinari a demarat implementarea proiectului "Construire parc fotovoltaic pentru consum propriu". Proiectul are o valoare totală de 3.407.075,57 lei din care 2.890.066,33 lei...
A încetat din viață medicul neonatolog Angela Iliescu, fostă angajată a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu vreme de trei decenii. „Conducerea Spitalului Județean de...
Lucrătorii de la Protecția Animalelor Gorj, amenințați de săteni. Campania de sterilizare din Alimpești continuă, ”în ciuda amenințărilor primite online”, afirmă șeful serviciului Protecția...
Primăria comunei Săulești organizează un nou concurs pentru ocuparea unui post vacant de psiholog. Postul este pe perioadă determinată, la Centrul de consiliere și...
Aproape 5.000 de șoferi periculoși au fost scoși din trafic, anul trecut, în urma controalelor făcute de Poliție, pe raza județului Gorj. Dintre aceștia,...
Vreme rea! Urmează câteva nopți cu temperaturi de minus chiar și 10 grade în unele zone muntoase, anunță meteorologii. Atenționarea meteo este valabil în...
Aparegio Gorj S.A. - C.E.D. Târgu Jiu anunţă întreruperea furnizării apei potabile astăzi, în intervalul orar 10:15-11:00, în urma avariei apărute la conducta de...
Un cutremur de magnitudine 3,9 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineață în zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la ora 04:33,...
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, organizează începând...
Poliţiştii au stabilit, în urmă cu puțin timp, că accidentul din comuna Scoarța, în care patru persoane au fost rănite, s-a produs din vina...
30 de jandarmi, din județul Gorj, au participat, în ultimele patru zile, la un stagiu de autoapărare cu instructori din cadrul Clubului Sportiv Dinamo...
Polițiștii din Gorj au organizat, ieri, o acțiune dedicată siguranței rutiere, la Școala Gimnazială Slivilești. Peste 100 de elevi au fost învățați cum să...
Dacă ar exista o băutură care să surprindă esența verii, aceasta ar fi fără îndoială Aperol Spritz. Cu nuanța sa vibrantă, gustul echilibrat și...
Zonele care vor fi lovite de ger. Cod galben. Meteorologii au emis, vineri, o avertizare Cod galben de viscol și vânt pentru zonele de...
Evenimentul rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 12.30, în satul Pișteștii din Deal, pe raza comunei Scoarța. Patru persoane au ajuns la spital. Potrivit...
Victor Ponta: Cei care au semnat închiderea CEO trebuie judecați pentru subminarea economiei naționale - ”A fost o trădare din partea celor care au semnat...
Eugen Ștefan Titerlea, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, s-a calificat la Olimpiada Internațională de limba și...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR SV Oltenia), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, a finalizat seria...
Gorj: S-a tras la sorți desemnarea președinților birourilor electorale. Tragerea la sorți pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor...
Două persoane, mamă şi fiu, din orașul Târgu-Cărbunești, au fost arestate provizoriu, ieri, la Curtea de Apel Craiova. Bărbatul de 29 ani și mama...
Joaca nu este rezervată doar copiilor. Indiferent de vârstă, oamenii se bucură de jocuri sub diferite forme: jocuri de masă, jocuri video, jocuri de...
Aparegio Gorj S.A. - C.E.D. Târgu Jiu anunţă întreruperea furnizării apei potabile astăzi, în intervalul orar 10:00-13:00, în urma avariei apărute la conducta de...
Cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Acad. Irineu, Mitropolit al Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, în data de 7 aprilie, elevii Liceului Teologic vor susține...
Festivalul Concurs de Teatru „Sabin Popescu”, ajuns la a XXV-a ediție, vă propune un program plin de talente și spectacole remarcabile. Deschiderea festivalului va...
Branșarea la curent, mai simplă. ANRE face branșarea la curent mult mai simplă pentru români, fiind în discuție eliminarea Avizului Tehnic de Racordare, document...
Guvernul renunță la o taxă. Ministrul Dezvoltării, Cske Atilla, a anunțat miercuri seara că din 7 aprilie vor fi eliminate taxele plătite de proprietari...
Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, în aşa fel încât acestea să ajungă la beneficiari înaintea Sărbătorilor Pascale, a anunţat, joi,...
O nouă campanie de sterilizare și microcipare gratuită destinată câinilor cu stăpân se va desfășura la Alimpești. Această inițiativă, care se va desfășura în...
În orașul unde geniul românesc este reprezentat prin capodoperele lui Constantin Brâncuși – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului – Muzeul...
Primăria din localitatea Bengești-Ciocadia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad debutant, în cadrul...
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” au organizat în perioada 29-30 martie 2025, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Național de Umor...
Jandarmeria Gorj a sărbătorit ieri 105 ani de la înființarea instituției. În 1920 a fost momentul în care domnitorul Grigore Alexandru Ghica semna, la...
Orice rugăciune este ca călătorie în care, după ce părăsim locul populat, mai suntem încă plini de trăirile, amintirile şi impresiile de mai înainte,...
Lucrările de construcție a Spitalului Regional de Urgență Craiova vor începe vineri, 4 aprilie 2025, cu o durată de execuție estimată la 40 de...
Aşa cum promiteam cititorilor noştri, în acest sezon am parcurs câteva trasee pentru a vedea mai multe despre felul în care sunt gestionate resturile...
1.O metafrescă tradițional-transmodernistă În fine, cu „Theodoros” Mircea Cărtărescu s-a maturizat. Am parcurs și niște cronici în ultimele luni. Unele din ele m-au nemulțumit....
În Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei 9, 11-14; al Cuvioasei: Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45...
Echipa de fotbal CSM Târgu Jiu are două meciuri consecutive acasă. Primul, contând pentru etapa a 24-a a campionatului județean din Gorj, se dispută...
Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” din reședința Gorjului este, în această primăvară, gazda unor manifestări culturale care se adresează mai multor generații, de la seniori,...
Handbaliștii juniori 3 de la CSM Târgu Jiu sunt la Cluj-Napoca, acolo unde în perioada 4-6 aprilie, se vor disputa meciurile din Grupa a...
Motto: „Nu încerca să învingi răul din tine sau din societate cu mijloace sau metode violente, căci în acest caz vei ajunge să fii...
SM Târgu Jiu joacă, în weekend, pe terenul echipei CS Universitatea Cluj-Napoca. Meciul din Sala LPS Cluj face parte din etapa a 5-a a...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești a finalizat cercetările, după patru ani și jumătate, și a trimis în judecată trei oameni de afaceri, firmele...
Ministerul Energiei a semnat încă 114 contracte de finanțare pentru investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Valoarea totală...
Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Dobrița devine primul spital din județul Gorj care beneficiază de un parc fotovoltaic, în cadrul unui proiect de...
Guvernul a adoptat, în cadrul ședinței de ieri, o măsură importantă pentru sprijinirea celor aflați în dificultate, alocând o sumă considerabilă de 2.179.000 lei...
Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj a anunțat faptul că, începând de miercuri 2 aprilie 2025, au fost primite biletele de tratament balnear pentru...
Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu oferă pacienților o gamă largă de servicii medicale, prin cabinetele specializate în diverse domenii. În cursul...
Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de brancardier pe perioadă nedeterminată, disponibile la secția ATI. Candidații trebuie să aibă studii...
Circa 1.500 de tineri din România vor avea oportunitatea să exploreze Europa călătorind cu trenul. „Ai 18 ani și vrei să descoperi Europa cu...
Campania electorală începe în această noapte, la ora 00:00 și va dura 30 de zile. Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe oficial vineri, 4...
Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă prin care a modificat reglementările privind impozitul pe construcţiile speciale, așa-numita „taxă pe stâlp”, a precizat ministrul Finanţelor,...
La data de 03 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Gorj au desfășurat activități informativ-preventive în cadrul Planului de măsuri...
Fostul prim-ministru Victor Ponta a avut un mesaj pentru militari și polițiști care au fost nedreptățiți de  guvernele care au urmat după ce acesta...
UPDATE, ISU Gorj: Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu izbucnit la un autoturism in municipiul...
La data de 2 aprilie 2025, în jurul orei 23:40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism...
La data de 2 aprilie 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat de 57 de...
Salvamont Gorj reface marcajele turistice din masivul Valcan, a anunțat președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu.  Săptămâna trecută salvamontiștii gorjeni au verificat si refăcut traseele...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată aproximativ 98% din totalul fermierilor declarați eligibili în campania aferentă anului de...
România oferă numeroase destinații de vacanță accesibile într-un timp relativ scurt de la București. Fie că este vorba de escapade montane, zone istorice sau...
La data de 2 aprilie 2025, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Gorj, în colaborare cu polițiști din cadrul poliției Orașului Târgu Cărbunești au...
În contextul în care piețele negre din România au fost din ce în ce mai invadate de substanțe psihoactive și precursori ai acestora, autoritățile...
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri, la ora 00:00, și se încheie pe data de 3 mai, la ora 7:00. Timp de 30 de...
Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a două posturi de brancardier. Posturile sunt vacante la secția ATI. Condiții specifice de...
Profesorii din România vor fi evaluaţi anual de pe o platformă online, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi şi directori...
ANL și un institut vor fi desființate. 500 de concedieri. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că ministerul pe care îl conduce va fi...
La Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu s-au desfăşurat, ieri, activități dedicate cărţii pentru copii, iar punctele de reper ale activităților au fost basmele...
Ne aflăm în Postul Mare şi Voia Lui Dumnezeu de a fi în rugăciune şi post păstrează o bogăţie imensă, deoarece demonstrează faptul că...