Negocierile dintre sindicate și administrația CEO, blocate!

179

Negocierile dintre sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia, pentru creșterea salariilor și a menținerii voucherului de vacanță la valoarea inițială, încă nu au început. Sunt blocate din cauză că bugetul pe acest an nu a fost încă aprobat de Ministerul Energiei. Însă, ceea ce știu liderii sindicali este că societatea nu este pe pierderi, înregistrând totuși un profit mic pe anul 2024.

Încă de luna trecută, sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au solicitat începerea negocierilor cu administrația companiei pentru creșteri salariale, solicitând în scris: ”Federația Națională Mine Energie, federație sindicală reprezentativă la nivel de unitate, conform Încheierii nr. 260/2024 din 17.01.2024 a Judecătoriei Târgu Jiu, vă solicită începerea negocierilor colective, în vederea încheierii unui Act Adițional la Contractul Colectiv de Muncă 2024-2026 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., în conformitate cu art. 206 din CCM (În cursul lunii aprilie 2025, părțile vor negocia un act adițional la CCM cu privire la capitolul salarizare, timpul de muncă și odihnă, și condițiile de muncă).”, conform Federației Naționale Mine Energie.
Președintele Sindicatului Mine Energie, Gabriel Căldărușe, a declarat: ”Negocierile nu pot să înceapă fără un buget aprobat, nu permite legea. Așteptăm, însă, întâlnirea pe care o avem cu ministrul Sebastian Burduja, în data de 11 aprilie”, a precizat liderul.
Amintim că ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat în ianuarie că nu va semna bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerului dacă acestea nu vor respecta principiile de eficientizare precum reducerea posturilor de conducere sau a cheltuielilor cu salariile. Rămâne de văzut de ce bugetul CEO nu a fost aprobat până acum.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.