Penitenciarul Târgu Jiu a găzduit o ceremonie festivă organizată cu prilejul Sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în cadrul căreia 40 de polițiști de penitenciare au fost avansați în gradul profesional următor, ca recunoaștere a muncii, responsabilității și devotamentului demonstrat în activitate.
Potrivit datelor transmise, avansările au vizat mai multe categorii de personal: opt ofițeri de poliție penitenciară au fost promovați înaintea împlinirii stagiului minim în grad, alături de 29 de agenți de poliție penitenciară aflați în aceeași situație, iar alți trei ofițeri au fost avansați la împlinirea stagiului minim în grad.
Ceremonia de la sediul unității a fost oficiată de comisarul-șef de poliție penitenciară Alex Cristian Noana, directorul Penitenciarului Târgu Jiu, care i-a felicitat pe cei avansați, apreciind profesionalismul, implicarea și rezultatele obținute în activitatea desfășurată.
































