Începând de mâine, 1 iulie, șoferii care încalcă regulile de circulație vor plăti amenzi mai mari. Majorarea vine odată cu creșterea salariului minim brut pe economie, de care este legată valoarea punctului de amendă.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 146/2026, salariul minim brut crește de la 4.050 de lei la 4.325 de lei. În consecință, punctul de amendă se majorează de la 202,5 lei la 216,25 lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 7%.
Noile valori se vor reflecta în toate sancțiunile prevăzute de Codul Rutier. De exemplu, pentru depășirea limitei legale de viteză cu 10-20 km/h, amenda va fi cuprinsă între 432,5 lei și 648,75 lei. Dacă viteza este depășită cu 21-30 km/h, sancțiunea va varia între 865 de lei și 1.081,25 lei.
Pentru depășirea vitezei legale cu 31-40 km/h, șoferii vor risca amenzi cuprinse între 1.297,5 lei și 1.730 de lei.
Rămâne valabilă însă facilitatea de a achita jumătate din valoarea amenzii, dacă plata este făcută în termenul prevăzut de lege.































