În accidentul produs în această dimineață a fost rănită și o angajată al CE Oltenia, care se afla împreună cu colegii săi în autocarul care-i transporta la muncă. Complexul Energetic Oltenia a emis un comunicat de presă:
”În data de 30 mai 2026, în jurul orei 05:30, în localitatea Meriș, județul Mehedinți, un mijloc de transport care asigura transportul salariaților Complexului Energetic Oltenia a fost implicat într-un accident rutier.
Din primele informații, în urma accidentului a rezultat o victimă, respectiv o salariată a Complexului Energetic Oltenia, aceasta fiind preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru investigații și acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Cauzele și împrejurările producerii evenimentului urmează să fie stabilite de către instituțiile și organele competente, în urma verificărilor desfășurate.
Complexul Energetic Oltenia monitorizează cu atenție evoluția stării de sănătate a salariatei și acordă sprijinul necesar. Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți, conform procedurilor legale în vigoare”, se precizează în comunicatul CEO.
Știrea inițială: Un autocar, cursă de carieră pentru mineri și energeticieni, a fost implicat într-un accident cu un autoturism, pe drumul care leagă Târgu Jiu de Dr.Tr. Severin.




































