13.4 C
Târgu Jiu
luni, 19 octombrie 2026

Bolojan așteaptă azi demisiile PNL-iștilor din Guvern

9

Conducerea Partidului Național Liberal oficializează intrarea în opoziție înaintea învestirii guvernului Niculescu. Toți demnitarii susținuți de PNL trebuie să își dea demisia din funcții până luni, 19 octombrie, ora 10:00. Decizia a fost luată de conducerea partidului și transmisă în seara zilei de duminică.

Votul de învestire al guvernului Niculescu are loc în Parlament marți, dar liberalii intră oficial în opoziție cu o zi mai devreme.

Toți demnitarii susținuți de PNL trebuie să își dea demisia din funcții până la ora 10:00, potrivit unei decizii a conducerii partidului, potrivit TVRInfo.

Termenul pentru depunerea demisiei este neobișnuit de scurt, dar conducerea PNL a anunțat de mai mult timp că partidul intră în opoziție odată cu învestirea cabinetului format de premierul desemnat Luca Niculescu.

Demnitarii susținuți de liberali trebuie să-și înaintaze demisiile cabinetului premierului interimar Ilie Bolojan, fie pe hârtie, fie prin e-mail.

„Suntem într-o situație în care, dacă nu avem un guvern în perioada următoare, putem intra în niște complicații și mai mari. Și am explicat: între responsabilitatea pe care o am de premier, ca să mă asigur că instituțiile de bază ale statului pot funcționa, că servicii vitale pentru cetățeni nu au probleme, și calcule politice, am preferat să optez pentru partea de responsabilitate”, a motivat premierul interimar Ilie Bolojan decizia de a vota învestirea guvernului Niculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.