25.9 C
Târgu Jiu
joi, 9 iulie 2026

Bucureștean reținut după un conflict pe strada Victoriei, din Târgu-Jiu

10

Un bărbat de 27 de ani, din București, a fost reținut, aseară, în urma unui conflict spontan, care a avut loc pe strada Victoriei din Târgu-Jiu. Patru persoane au fost implicate în scandal. „La data de 8 iulie 2026, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe strada Victoriei, din localitate, se desfășoară un conflict între mai multe persoane. Din primele verificări efectuate de polițiștii și jandarmii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, patru persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 45 de ani, din Târgu-Jiu și București, s-ar fi agresat fizic și amenințat. Persoanele au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu pentru stabilirea situației de fapt, reieșind că două femei de 45 și 28 de ani, din Târgu-Jiu și București, s-ar fi agresat fizic, reciproc, iar în cadrul conflictului, un bărbat de 27 de ani, din București, ar fi amenințat cu un obiect tăietor un alt bărbat de 42 de ani, din Târgu-Jiu, creându-i o stare de temere. Persoanele implicate nu au solicitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate și nu au dorit parcurgerea formularului de evaluare a riscului, fiindu-le înmânate cereri pentru a se adresa instanței de judecată”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind întocmit dosar penal.

„În continuarea cercetărilor, față de bărbatul de 27 de ani, din București a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.