Doi bărbați, de 47 și 39 de ani, ar fi fost răniți cu un cuțit de un bărbat de 58 de ani, în fața unui bloc de pe strada Sublocotenent Mihai Cristian Oancea din Târgu Jiu. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.
Incidentul a fost semnalat polițiștilor pe 10 octombrie, printr-un apel la 112. La fața locului au intervenit polițiștii de ordine publică, care au stabilit că cei doi bărbați ar fi fost răniți cu un obiect tăietor de către un localnic în vârstă de 58 de ani.
Unul dintre răniți a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, în timp ce al doilea a refuzat să meargă la o unitate medicală.
Polițiștii le-au adus la cunoștință victimelor prevederile Legii nr. 26/2024, însă acestea au refuzat completarea formularelor de evaluare a riscului. Le-au fost înmânate cereri pentru a se putea adresa instanței de judecată, conform legii.
Bărbatul, reținut pentru 24 de ore
În urma probelor administrate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, față de bărbatul de 58 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.





























