29.7 C
Târgu Jiu
marți, 1 septembrie 2026

Doi tineri medici cardiologi la Spitalul Județean din Târgu Jiu

45

Doi tineri medici se alătură echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Dr. Cătălin Pirtea și dr. Cezar Buciu au fost declarați admiși la concursul pentru ocuparea celor două posturi de medic rezident în ultimul an, specialitatea cardiologie.

Cei doi medici își vor desfășura activitatea în cadrul Secției Cardiologie, unde efectuează deja gărzi de mai bine de doi ani. Începând cu 1 ianuarie 2027, după obținerea titlului de medic specialist, aceștia vor continua să facă parte din echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

„Prin venirea lor, echipa Secției Cardiologie ajunge la 7 medici, ceea ce reprezintă un pas important pentru consolidarea acesteia și pentru asigurarea continuității și calității actului medical.

Le urez mult succes noilor colegi și bun venit în echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu!” a anunțat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Experiență în gestionarea urgențelor cardiovasculare

Dr. Cătălin Pirtea este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, promoția 2020, și are o pregătire în domeniul cardiologiei, cu experiență în gestionarea urgențelor cardiovasculare și îngrijirea pacienților critici.

Din anul 2021, medicul desfășoară activitate și în cadrul Unității Coronariene – Terapie Intensivă Cardiologică – de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, centru regional de referință în domeniul angiocoronarografiei și electrofiziologiei.

Experiența acumulată în acest domeniu îi permite să intervină rapid în evaluarea și managementul pacienților cu afecțiuni cardiovasculare severe.

Experiență în cardiologie și medicină de urgență

Dr. Ionuț-Cezar Buciu este medic rezident cardiolog, cu experiență clinică și activitate academică în domeniul bolilor cardiovasculare. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, acesta este și Doctor în Medicină, titlu obținut în cadrul Școlii Doctorale a UMF Craiova, în perioada 2021–2025.

Din anul 2021, activează ca medic rezident cardiolog în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. În pregătirea sa profesională, a urmat stagii de formare în ecocardiografie și tehnici imagistice avansate la Spitalul Universitar Central Militar din București.

Parcursul profesional al medicului include și experiență în medicina de urgență, acesta desfășurând activitate ca paramedic în cadrul ISU SMURD Craiova.

Pe lângă activitatea clinică, dr. Buciu este implicat și în cercetarea medicală. Este autorul unor studii publicate în reviste medicale indexate internațional (Biomedicines, Romanian Journal of Morphology and Embryology etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.