13.4 C
Târgu Jiu
vineri, 10 iulie 2026

PNL va funcționa cu vechea conducere a partidului

14

PNL a anunțat că va reveni la fosta conducere, cu patru prim-vicepreședinți, după decizia Tribunalului București de a anula toate deciziile luate la Congresul din 21 iunie. Partidul a precizat însă că opinia generală în PNL este că hotărârile luate atunci „respectă întru totul spiritul și litera legii” și va căuta soluții pentru ca acestea să fie respectate.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a convocat joi o ședință de urgență cu liderii partidului, după decizia Tribunalului București care a anulat toate hotărârile Congresului PNL din 21 iunie și a suspendat noua conducere.

La finalul ședinței, PNL a anunțat că va funcționa cu vechea conducere a partidului. Acest lucru înseamnă că Ciprian Ciucu își reia funcția de prim-vicepreședinte, alături de Adrian Veștea și Nicoleta Pauliuc. 

De asemenea, cei opt vicepreședinți aleși la Congresul din 21 iunie 2026 nu își pot exercita funcțiile până la o nouă decizie a instanței. 

Ca efect al suspendării de către Tribunalul București a deciziilor Congresului din iunie 2026, PNL va funcționa în continuare conform statutului adoptat în iulie 2025.

Aspectele juridice rămân o prioritate pentru Partidul Național Liberal. Opinia generală a fost aceea că deciziile luate la ultimul Congres respectă întru totul spiritul și litera legii”, a transmis PNL într-un comunicat de presă.

Conducerea partidului a transmis însă că în „perioada imediat următoare vor fi analizate soluțiile pentru menținerea direcției PNL pe linia votului covârșitor al membrilor partidului”.

„Trebuie să rămânem consecvenț responsabili și să ținem partidul pe direcția în care să ne putem întâlni cu fruntea sus cu cetățenii, inclusiv în 2028. Dacă repetăm greșelile trecutului, înseamnă că nu am înțeles ce s-a întâmplat și de ce suntem în situația de astăzi”, a spus președintele PNL, Ilie Bolojan. Instanța a suspendat provizoriu hotărârile adoptate la Congresul Extraordinar din 21 iunie, inclusiv alegerea noii conduceri și modificarea Statutului partidului. Au fost suspendate și cele 13 decizii luate ulterior de Biroul Permanent Național, printre care și hotărârea prin care au fost schimbați liderii de filiale. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.