Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostei angajate Mirelia (Mirela) Popeangă, care a lucrat aproximativ 30 de ani în cadrul unității medicale.
„Mirela Popeangă (născută în 1958) a lucrat aproximativ 30 de ani la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiind registrator medical la Biroul de Internări, post din care s-a pensionat în toamna anului 2023. A fost mereu un om serios care și-a făcut meseria cu profesionalism și va rămâne în memoria noastră ca un exemplu de dedicare și colegialitate. Colegii își vor aminti de dumneaei cu mare drag. În numele colegilor din cadrul SJU Târgu-Jiu, transmitem cele mai sincere condoleanțe fiicei sale și întregii familii și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să le dea putere să treacă peste această grea încercare!” au transmis reprezentanții unității medicale.































