La inceputul acestei saptamani, la invitația domnului Tánczos Barna, viceprim-ministru, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, o delegație din partea Salvamont România a participat la o întâlnire de lucru dedicată creșterii siguranței pe traseele turistice din România.
La discuții au fost prezenți reprezentanți ai Jandarmeriei Române, ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, precum și membri fondatori ai traseului Via Transilvanica.
În cadrul întâlnirii au fost analizate mai multe probleme întâlnite în teren: siguranța turiștilor, întreținerea și marcarea traseelor, colaborarea între instituții, prevenția accidentelor și necesitatea unor măsuri clare pentru ca zonele turistice amenajate să devină mai sigure și mai bine gestionate.
”Scopul comun este ca, în perioada următoare, turiștii care aleg traseele montane și turistice din România să simtă o creștere reală a nivelului de siguranță, prin măsuri concrete, colaborare instituțională și o mai bună organizare în teren.
Vom continua acest demers la nivel instituțional, cu responsabilitate și deschidere, pentru dezvoltarea unui turism mai sigur, mai bine coordonat și mai prietenos cu cei care iubesc natura”, a transmis președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu.
































