28.7 C
Târgu Jiu
marți, 21 iulie 2026

Un singur 10 la Definitivat în Gorj

32

Rezultatele inițiale ale examenului național de Definitivat 2026 au fost publicate, iar la nivel național 6.345 de cadre didactice au promovat examenul, cu aproape 10% mai multe decât în sesiunea precedentă. Potrivit ministrului interimar al Educației, Mihai Dimian, 40 de profesori din țară au obținut media maximă.

În județul Gorj, un singur candidat a încheiat examenul cu media 10. Este vorba despre profesoara Daniela Șerban care a susținut examenul la disciplina Educație socială. Aceasta a fost notată cu 10 la proba scrisă, iar cele două inspecții la clasă și evaluarea portofoliului profesional au fost, de asemenea, apreciate cu nota maximă, ceea ce i-a asigurat media finală 10.

La nivelul județului Gorj, rata de promovare este de 70,5%, după ce 43 dintre cei 61 de candidați au obținut media minimă necesară pentru promovare.

Pentru a promova examenul de Definitivat, candidații trebuie să obțină o medie de cel puțin 8. Profesorii care nu ating acest prag pot fi încadrați doar pe perioadă determinată, își păstrează statutul de debutant și nu pot avansa în cariera didactică prin obținerea gradelor didactice II și I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.