Evenimentul rutier a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 04.00, în satul Câmpu Mare, din comuna Scoarța. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, un tânăr de 19 a rămas încarcerat.
„Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de un accident rutier produs pe raza localităţii Scoarţa, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de pod.
La faţa locului au fost dislocate două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi trei ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, echipajele de intervenţie constatând că, în urma impactului, o persoană de sex masculin, în vârstă de 19 ani, a rămas încarcerată. Colegii noştri au intervenit pentru extragerea din autoturism a bărbatului care a fost conștient și cooperant”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Tânărul a fost transportat la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești.































