După cele 24 de ore petrecute în arestul Poliției Gorj, și primarul comunei Drăguțești, Dumitru Ion Popescu, a fost pus control judiciar, pentru 60 de zile, însă cu interdicția de a conduce instituția în această perioadă. Edilul-șef este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării. Anchetatorii spun că ar fi trebuit să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la producerea unui prejudiciu în patrimoniul unei societăți aflate în subordinea autorității administrației publice locale. Mai exact, acesta ar fi trebuit să anunțe că administratorul respectivei societăți și-ar fi însușit, fără drept, sume de bani din casieria unității, prejudiciul estimat fiind de peste 565.000 de lei.
„Vorbim despre o persoană care, în virtutea funcției pe care o îndeplinea la momentul respectiv, luând la cunoștință în mod repetat, vorbesc aici în special în anul 2024, despre săvârșirea unor infracțiuni în dauna instituției pe care o conducea și care au determinat prejudicii de peste 500.000 de lei acestei instituții, nu a sesizat organele de anchetă. Față de inculpatul care a săvârșit infracțiunea de omisiune a sesizării s-a dispus și interdicția de a executa funcția publică în virtutea căreia a luat la cunoștință de săvârșirea infracțiunii”, a declarat Ionel-Lucian Brâncuș, prim procuror adjunct și purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Edilul-șef nu a făcut declarații atunci când a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru audieri. Ieri, și primarul din Tismana, Narcis Petre Remetea, a fost reținut, într-o altă cauză. „Vorbim despre un inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, constând în acea că, în anul 2025, în fața instanței de judecată a dat declarații mincinoase, cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere a autorului unei infracțiuni de ultraj”, a mai declarat Ionel-Lucian Brâncuș, prim procuror adjunct și purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Primarul din Tismana a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile și a declarat că de luni se va întoarce la serviciu.
































