În Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei); Ap. Fapte 11, 19-30; Ev. Ioan 4, 5-42; glas 4, voscr.7, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii
ne oferă o serie de elemente pentru a înţelege modul în care s-a petrecut întâlnirea Lui Iisus cu Sfânta Muceniţă Fotini samarineanca, deoarece Mântuitorul ajunge într-un oraş pe numele Sihar, în zona Samariei, iar, la ceasurile amiezii, în plină arşiţă, obosit fiind, s- a aşezat lângă o fântână şi a rămas singur, în timp ce ucenicii plecaseră în oraş după mâncare. Evanghelistul ne arată că la fel ca şi noi, Iisus a experimentat singurătatea, oboseala, setea, iar, între timp o femeie se apropie de fântână, îndurând căldura insuportabilă, având cu ea găleata cu care să scoată apă. Este o păcătoasă, deoarece vom putea constata că această femeie este imaginea, simbolul naturii umane, a omului păcătos şi sclav al slăbiciunilor sale. Se pare că Fântâna lui Iacob e granița dintre doi vecini, iudeii și samarinenii şi în acest sens, fântână e și Biserica ce stă la granița dintre această lume și cea veșnică, pentru că aici la fântână, iar după Înviere, în Biserică, vine mereu Mântuitorul Hristos, însetat de mântuirea oamenilor. Faptul că fântâna e adâncă arată că drumul de la om la Dumnezeu poate părea lung, dar de la Dumnezeu la om e foarte scurt, un lucru verificat cu samarineanca, fiindcă Dumnezeu este lângă noi, este în noi, cu noi! Prin urmare, Hristos era la fântână cu puțin înainte de a ajunge și femeia acolo, iar, acest detaliu poate fi considerat un semn că Dumnezeu e întotdeauna primul în locul potrivit, la momentul oportun și îl așteaptă pe om, nouă trebuindu-ne doar ochi să-L vedem, gură să-I vorbim și mai mult decât toate, inimă să-L iubim, pentru că Bunul Dumnezeu Cel însetat este Duh, care trebuie adorat în interiorul nostru, iar, în biserică venim ca la o fântână, să-I scoatem puțină apă, El fiind însetat de mântuirea noastră!
,,Tot cel ce va bea din apa aceasta iarăşi va înseta. Dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da nu va mai înseta în veac”!
Aşadar, în Duminica a 5-a după Paşti, aflăm că Iisus Hristos ajunge la o cetate a Samariei numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif,fiul său, şi era acolo fântâna lui lacov, iar, Iisus, ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână, pentru că era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă (loan 4, 5-7). Deci, era 12 la prânz, iar, la acea oră, spune tradiţia că Adam a păcătuit şi tot la acea oră a fost şi răstignirea! De aceea, poate că e bine să observăm dialogul dintre Hristos şi această femeie păcătoasă, modul cum a început discuţia, cum şi unde a direcţionat-o în cele din urmă. La început, pentru a-Şi atinge scopul, Domnul i-a vorbit Samarinencei despre apa naturală, iar, totul se potrivea cu situaţia respectivă, pentru că femeia venise ca să scoată apă. ,,Dă-Mi să beau”, i-a spus Domnul (loan 4, 7), iar, de la subiectul apei a deviat discuţia către cele duhovniceşti, deoarece, nu a făcut imediat trimitere la păcatele ei. I-a zis: ,,Tot cel ce va bea din apa aceasta iarăşi va înseta. Dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face într-însul izvor de apă săltătoare spre viaţă veşnică!” (loan 4,13-14). Atunci, Samarineanca a zis: ,,Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să vin aici să scot!” (loan 4,15). Apoi a continuat:,, Ştim că va veni Mesia, Care se cheamă Hristos. Când va veni El, pe toate ni le va spune”, I-a zis la un moment dat femeia (loan 4, 25). Iar Iisus i-a răspuns: ,,Eu sunt, Cel Care-ţi grăieşte!” (loan 4, 26). Era prima dată când îşi descoperea direct identitatea Sa dumnezeiască. Şi Şi-a descoperit-o unei femei adultere, iar, femeia şi-a lăsat găleata, a uitat până şi de apă şi s-a dus în cetate şi le-a zis oamenilor: ,,Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut. Nu cumva Acesta este Hristosul?” (loan 4, 28-29). Iar, în timp ce primise de la Hristos încredinţarea că este Mesia, aceasta a zis lumii: Poate este Mesia! I-a pus într-o frământare pe samarineni, aşa încât să ajungă singuri, să vină singuri să cerceteze, mai ales că mulţi locuitori din cetate au crezut în El, pe temeiul cuvântului femeii (loan 4, 39), pentru că Dumnezeu Cel însetat este Duh, care trebuie adorat în interiorul nostru, iar, în biserică venim ca la o fântână să-I scoatem puțină apă, El fiind însetat de mântuirea noastră!
,,Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să vin aici să scot!”
Deci, să fim încredinţaţi că Iisus Hristos ar fi putut să-i descopere oricărui om tainele Sale şi nimeni nu putea să se ascundă de El, aşa cum nici acum nu poate nimeni. Domnul putea să profeţească şi viitorul fiecăruia, aşa cum a profeţit şi viitorul Său! Am spune pe limba noastră că Hristos avea un dar mare prorocesc, era un vizionar, iar, dacă această charismă ar fi avut-o un simplu om, ne-am fi minunat, am fi alergat la el, am fi aşteptat să ne folosim de cuvântul lui, doar pentru că are această harismă. Iată, deci, că, atunci când auzi cuvintele lui Hristos, te interesează să afli care este această apă pe care ţi-o oferă Hristos şi ce izvor este acesta care se va face înăuntrul tău, încât să izvorască viaţă veşnică? Pe e altă parte, vedem cu câtă bunătate S-a purtat Domnul Hristos cu samarineanca adulteră, cea care, până atunci fusese căsătorită de cinci ori, deoarece legea locului permitea aceasta, însă acum trăia în afara legii, cu un bărbat străin. Şi, din câte se pare, după o astfel de biografie, nimeni nu mai voia să se însoare cu ea, de aceea, şi ajunsese o femeie uşoară! Domnul nu i-a spus de la început nimic despre păcatul ei, deşi păcatul era pentru Hristos respingător ca o anatemă! Când a judecat că a venit clipa potrivită pentru a i-o spune, Domnul i-a zis pe ocolite: ,,Du-te şi cheamă pe bărbatul tău”! (Ioan 4,16). ,,Nu am bărbat!” (Ioan 4,17). ,,Bine ai spus că nu ai bărbat, că cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Aceasta adevărat ai spus-o!” (Ioan 4,17-18). În concluzie, putem desluşi faptul că Mântuitorul Hristos îl iubeşte pe om şi urăşte păcatul. El arăta dragoste faţă de desfrânate, de vameşi, de tâlhari, îndelungă-răbdare, pentru că ştia cum să-i câştige, să-i mântuiască, şi nu să-i lase pradă pierzării! Trebuie să dorim această «apă vie», care ne stâmpără setea de iubire veşnică. Iar, Samarineanca venise la fântână să-şi astâmpere setea trupească, ignorând că setea reală a omului este cea sufletească: setea de iubire, de iertare, de comuniune! Prin judecata Sa dumnezeiască, Domnul a luat atitudine şi faţă de samarineanca adulteră şi a câştigat-o, iar aceasta a crezut în Hristos, s-a botezat, primind numele Fotini şi în continuare, i-a adus la Hristos pe cei doi copii ai ei, Iosif şi Fotino, şi pe cele trei surori ale ei: Foto, Fotida şi Paraschevi. Şi în acest fel, au devenit cu toţii mucenici ai lui Hristos! Deci, să-L avem pe Domnul ca îndrumător al vieţii noastre, mai ales ca model de purtare faţă de cei păcătoşi, pentru a ajunge şi ei la pocăinţă şi pentru a afla şi noi milă de la Atotmilostivul Dumnezeu Cel însetat, Duhul Care trebuie adorat în interiorul nostru, iar, în biserică, venim ca la o fântână să-I scoatem puțină apă, El fiind însetat de mântuirea noastră!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
