12.1 C
Târgu Jiu
miercuri, 18 martie 2026

VIDEO: Piroman reținut după ce a provocat trei incendii

11

Un bărbat de 44 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, aseară, pentru trei fapte de incendiere. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale fac cercetări în acest caz, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată.

„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că acesta, în seara de 6 martie, la ora 18.50 și la ora 20.20, ar fi incendiat cartoane depozitate în spatele unui magazin de pe strada Siretului, dar incendiul a fost stins cu rapiditate, de angajatele unității comerciale. De asemenea, cel în cauză, la data de 16 martie, n jurul orei 21.00, ar fi dat foc, din nou, în același loc, la mai multe cartoane, împrerujări în care incendiul s-a extins și a ars aproximativ 3 mp din izolația exterioară a clădirii magazinului. La acel moment, la fața locului au intervenit pompieri din cadrul ISU Gorj, care au stins incendiul, nefiind puse în pericol alte imobile sau vieți omenești”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.