Vremea se schimbă. Va ninge în unele zone în următoarele zile,Meteorologii Accuweather anunță ninsori în România chiar de săptămâna aceasta. Vremea se răcește, iar începând de joi, 25 septembrie, sunt așteptați deja primii fulgi de zăpadă.
Potrivit celor mai recente date făcute publice de meteorologii Accuweather, vremea se strică în toată țara începând de joi, 25 septembrie.
După temperaturile ridicate din ultima perioadă, vremea schimbă foaia. Sunt așteptate temperaturi scăzute, iar în orașele de munte sunt așteptate chiar ninsori.
De asemenea, și şefa ANM anunţă temperaturi minime sub zero grade Celsius spre finalul săptămânii. Miercuri, un front rece va aduce o vreme mohorâtă și câteva ploi slabe în nord și nord-est. Mai ales în nordul Moldovei, termometrele vor arăta cu 5 – 8°C față de ziua anterioară, dar în restul țării va fi tot cald, cu maxime de 24 – 30°C și până la 31 – 32°C în Banat.
Începând de joi, o masă de aer rece va pătrunde spre România, pe flancul estic al unui anticiclon extins deasupra nord-vestului Europei. Temperaturile vor scădea accentuat, cu până la 10 – 15°C în Moldova și 4 – 8°C în Capitală și celelalte provincii. De asemenea, vremea va fi mohorâtă aproape în toată țara, iar în multe zone va ploua intermitent.
Potrivit datelor făcute publice de meteorologii Accuweather, în Predeal sunt șanse mari să ningă și săptămâna viitoare, pe 30 septembrie. Pe timpul nopții temperaturile vor scădea sub 3 grade Celsius, iar ziua nu vor fi mai mult de 9 grade, scrie gandul.ro.









































