„Criza refugiaților într-o Europă a valorilor” – Chestionar realizat de membrii echipei “Fiii Libertăţii”/ ‘Sons of Libery’

578

Pentru a putea analiza în mod coerent problematica reprezentată de “Criza refugiaților într-o Europă a valorilor”, trebuie clarificat, încă de la bun început, modul în care sunt redefinite – la nivelul sferei publice/ spațiului public -, conceptele de solidaritate, toleranță și discriminare, întrucât, principala provocare este reprezentată de modul în care politicile de coeziune și integrare se pliază asupra atitudinilor și comportamentelor persoanelor care fac parte din comunitatea afectată de respectiva problemă. Din acest motiv, potrivit tradiției sociologice instaurată de Tönnies şi Durkheim, solidaritatea este definită drept mecanism integrator bazat atât pe backgroundul emoţional/ afectiv, cât şi pe cel cognitiv al atitudinilor sau acţiunii umane.
Având în vedere aceste aspecte , cu scopul de a realiza o analiză cu privire la nivelul de incluziune socială, precum şi identificarea grupurilor vulnerabile din cadrul societăţii, în perioada 1 septembrie – 21 septembrie, membrii echipei ‘Sons of Liberty’ realizează, în cadrul proiectului Euroscola 2016, un sondaj de opinie online cu tema “Criza refugiaților într-o Europă a valorilor”. În realizarea întrebărilor, au fost utilizate următoarele surse: Atitudini faţă de solidaritate în România, conform Word Value Survey 2012; Bogdan VOICU, Horaţiu RUSU şi Mircea COMŞA, “Atitudini faţă de solidaritate în România”; Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Raport privind Analiza socio-economică pentru programarea Fondurilor Europene 2014-2020 în domeniul Afaceri sociale şi incluziune socială; “Studiu privind incluziunea socială pe piaţa muncii în Regiunea Sud Muntenia”, Incluziune socială, decembrie 2010 – mai 2011; “Barometrul de incluziune socială 2010”, Sondaj reprezentativ la nivel naţional. Vă invităm să răspundeţi la cele 7 întrebări ale chestionarului, disponibil la www.isondaje.ro/sondaj/463097897/.
Adrian-Vladimir Costea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here