Elevii de excepție si “Gritul”

875

„Viaţa e însăşi voinţa de putere”, zicea Fr. Nietzsche, iar perseverenţa şi pasiunea sunt două “concepte” care vin să completeze reţeta de succes a unui adolescent.
Bianca Rotaru este elevă in clasa a XI-a la C. N. “George Coşbuc” din Motru, adolescentă care la prima vedere nu se deosebeşte cu nimic de colegii ei pasionaţi de matematică, fizică sau limbi moderne. Totuşi diferenţa constă în faptul că, după ce părea că se plictiseşte cochetând cu logica şi argumentarea în clasa a IX-a şi a a X-a şi cu limbile străine şi dezbaterile oratorice, i-am sugerat să citească “Lumea Sofiei”, scrisă de scriitorul norvegian Jostein Gaarder, apoi Jean Paul Sartre “Cu uşile închise” şi lista a continuat pe tot parcursul vacanţei de vară a clasei a X-a.
În toamna anului şcolar 2016/2017, Bianca a hotărât să meargă la olimpiada de filosofie abandonând logica unde prietena ei, Novacovici Eunice a obţinut deja trei premii la faza naţională a acestei olimpiade.
Ca profesor de filosofie şi autor moral oarecum al deciziei elevei mele am rămas fără replică pentru un moment. Nu ştiam dacă să mă bucur sau să mă înfurii. Am hotărât să o susţin şi să o încurajez cu tot potenţialul meu afectiv, intelectual şi cu toată biblioteca mea. Încă citea Sartre si nu o puteam desprinde aşa că i-am sugerat să vizioneze filmul “Plânsul lui Nietzsche” apoi i-am dat două dintre manualele de filosofie de clasa a XII-a pentru lectură.
Lucrurile începeau să se complice, filosofia devenea din ce în ce mai rigidă şi neprietenoasă. Conceptele filosofice tot mai ermetice, temele tot mai anoste, iar filosofia politică deşi reală şi actuală ne chinuia în triada: mamă, fiică, profesoară.
Karl Popper a fost soluţia salvatoare pentru această temă. Bianca a găsit o plăcere în citirea lucrării „Societatea deschisă şi duşmanii săi”, apoi am putut să o determin să-i înţeleagă şi pe ceilalţi reprezentanţi ai filosofiei politice: Robert Nozick, Fr. A. Hayek, John Rawls.
Cunoscătoare a limbii engeze a savurat cursurile de filosofie politică ale profesorului american Smith de la universitatea Yale. Filosofia politică devenea punctul ei forte…legitimitate, putere, “Domnia legii”, ”stat samavolnic”, ”stat minimal”, “economie planificată”, doctrine politice şi tot arsenalul conceptual al acestui tip de filosofie părea a fi fost descifrat în nenumăratele ore de muncă asiduă a elevei.
Asalt de idei, furtună de emoţii şi incertitudini sau îndoieli ne-au urmărit până în ziua examenului când Bianca a reuşit să se concentreze, să abandoneze toate trăirile anterioare şi să obţină o notă de 9.50 şi va fi reprezentanta Gorjului la faza naţională a olimpiadei de Filosofie ce se va desfăşura în perioada 24-28 aprilie la Hunedoara.
Reamintesc, Bianca Rotaru a studiat filosofia doar “particular” fiind elevă în clasa a XI-a şi nu a XII-a când această disciplină este introdusă în programa de învăţământ şi am constatat că posedă GRITUL care este “o replică fascinantă şi convingătoare dată cultului fundamentalist al IQ-ului” reamintindu-ne ca perseverenţa, puterea şi pasiunea sunt singurele care-și diferenţiază pe oamenii de succes de restul cum preciza profesorul de psihologie de la Universitatea din Pennsylvania.
Cu siguranţă Gritul o va ajuta pe Bianca şi la faza naţională!
Profesor Negrea Constantina, C.N.G.C. Motru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here