Niciun comerciant autohton la Zilele Municipiului Motru!

719

Niciunul dintre cei șapte comercianți, pe alimentație publică, din Motru nu este prezent la Zilele Municipiului, eveniment început luni, pe 22 mai, și care se va termina duminică, fără foc de artificii(CL nu a prevăzut această cheltuială). Comercianții locali, în frunte cu o firmă de top din Motru, au refuzat să își amplaseze corturile la acest eveniment important pentru comunitate, fiind prima dată în ultimii 12 ani când se întâmplă asta. De altfel, 2017 este primul an când autoritatea publică a renunțat la facilitatea acordată comercianților autohtoni care beneficiau de gratuitate la spațiul de comercializare ocupat în piațeta orașului, cu ocazia acestui eveniment. Deschiderea târgului va avea loc mâine de la ora 17.00, dar deja de astăzi în centrul localității, comercianți din alte zone ale județului și din afara acestuia, și-au amplasat corturile.

1 COMENTARIU

  1. E lupta intre pesede care are de partea lor pe Râmescu si PNL reprezentat de Jianu si ai lui.
    Luptă mare este si in legătură cu concursurile care urmează sa se susțină in luna iunie. Ambele tabere încerca sa aranjeze dinainte posturile scoase la concurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here