6.6 C
Târgu Jiu
duminică, 15 februarie 2026

Un bărbat urmărit internaţional, arestat

519

Un bărbat de 31 de ani, urmărit la nivel naţional şi internaţional, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost depistat de o patrulă mixtă poliţist-jandarm, în Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu. Miercuri în timp ce acţiona în incinta Pieţei Centrale din municipiul Târgu-Jiu, patrula mixtă formată din poliţist şi jandarm l-a depistat pe D.C.P., de 31 ani, din municipiu.

După ce l-au verificat în bazele de date al poliţiei, s-a constatat că bărbatul figurează ca urmărit la nivel naţional şi internaţional, întrucât se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat de către Judecătoria Târgu-Jiu, în anul 2008. Bărbatul a fost condamnat să execute pedeapsa cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În fapt, din probatoriul administrat în cauză, s-a reţinut că acesta, în dimineaţa zilei de 15.03.2007, ora 10, a condus un autoturism din oraşul Tismana până în comuna Leleşti. Ajuns la intersecţia cu DN 67 D, deşi un agent de poliţie a efectuat semnale regulamentare de oprire, D.C.P. nu s-a conformat, fiind necesară urmărirea şi blocarea acestuia în trafic de către alte echipaje de poliţie. Poliţiştii l-au introdus pe D.C.P. în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.