4.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 14 februarie 2026

Au fost premiați câștigătorii concursului ,,Cititul dăunează grav inculturii”

1512

Concursul de creație ”Cititul dăunează grav inculturii”, organizat de Colegiul Tehnic ,,General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu, și-a anunțat zilele trecute câștigătorii. Au fost acordate 12 premii, câte trei la fiecare dintre cele patru secțiuni ale concursului.

Ediția 2021 a Concursului ”Cititul dăunează grav inculturii” a fost lansată în luna martie a acestui an, elevii de gimnaziu și liceu având termen până pe 10 mai pentru a-și trimite lucrările. Competiția a avut patru secțiuni: ”Poezie”, ”Eseu”, ”Dramaturgie” și ”Proză”. La prima secțiune au fost acordate următoarele premii: Premiul I – Pîrvulescu Alexandru-Marian, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu (prof. coordonator Pîrvulescu Marinela), Premiul II – Vasile-Popescu Theodora-Sorana, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (prof. coordonator Dima Luminița) și Premiul III – Ochian Laura Bianca, Școala Gimnazială Albeni (prof. coordonator Pânișoară Elena Ștefania). La secțiunea ”Eseu” au fost premiați: Racoviță Oana Maria, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (prof. coordonator David Oana) – Premiul I, Bîrsan Ionela-Georgiana, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu (prof. coordonator Banciulea Ionela) – Premiul II și Crucilă Bianca, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (prof. coordonator Popescu Georgeta) – Premiul III. La secțiunea ”Dramaturgie”, au fost acordate următoarele premii: Premiul I – Racoviță Oana Maria, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (prof. coordonator David Oana), Premiul II – Roșu Mara Clara, Colegiul Tehnic ”G-ral Gheorghe Magheru (prof. coordonator Verdeș Maria-Rocselana), Premiul III – Birău Ingrid, Școala Gimnazială Albeni (prof. coordonator Vasile Popescu Ion Sorin). La cea de-a patra și ultima secțiune a concursului, secțiunea ”Proză”, au fost premiați: Zorilă Anna-Maria, Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (prof. coordonator Popescu Georgeta) – Premiul I, Dur Maria Bianca, Colegiul Tehnic ”G-ral Gheorghe Magheru (prof. coordonator Verdeș Maria-Rocselana) – Premiul II și Pasăre Elena Bianca, Colegiul Tehnic ”G-ral Gheorghe Magheru (prof. coordonator Mărgulescu Carmen) – Premiul III.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.