În Duminica a 25-a după Rusalii; Ap. Efeseni 4, 1-7; Ev. Luca 10, 25-37 (Pilda samarineanului milostiv); glas 7, voscr.2, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, textul care se citește din Sfânta Evanghelie exprimă o poruncă sau o recomandare foarte greu de împlinit, oricât de apropiați am fi lui Dumnezeu, în comparație cu ceea ce înseamnă credibilitatea creştinismului şi a statutului de creştin, pentru că este foarte uşor să te laşi impresionat de ceea ce reprezintă creştinismul, în teorie, în dogmele și în preceptele sale, dar să nu le poţi împlini, mai departe, în viaţa practică, să nu le poţi ilustra în atitudinea şi comportamentul cotidian, făcând o notă distinctă între ceea ce putem crede sau putem spune la un moment dat, față de ceea ce facem! Poate că uneori, creștinii au complicat conținutul duhovnicesc al mântuirii, punând un accent mai mare pe efortul omului, ca și când ar fi mai puțin importante faptele bune săvârșite cu Harul lui Hristos și mila Sa în procesul mântuirii. Unii par atât de autosuficienți încât ar putea să-I ceară lui Hristos noi temeiuri ale mântuirii, iar, de când implicațiile sincretismului religios îndreaptă omul spre înaltul Cerului, oamenii mai puțin familiarizați cu Evanghelia caută să aprecieze mai mult neverosimilul, decât firescul incredibil al mântuirii. Problema nu este nouă și, dacă analizăm în felul acesta, în Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37), vom vedea că o astfel de abordare, formală și mai puțin spirituală, confirmă faptul că Dumnezeu ne arată că numai vederea creştinismului din interior și din afară, trebuie astăzi, mai mult ca oricând, probată prin atitudinea şi comportamentul creştin!
,,Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci”?
Așadar, în Duminica a 25-a după Rusalii, constatăm că un învățător de lege este primul personaj care cere o lămurire firească, atât de des repetată de către cei care caută răspuns duhovnicesc de la părinți îmbunătățiți, pentru a ști ce trebuie să facă pentru a se mântui. De aceea, Domnul îi cere învățătorului de lege să revadă propria viziune asupra Legii, iar, în acel moment, se pare că tânărului îi dispare aroganța interogării și rămâne simplitatea răspunsului, mai ales că este vorba despre două iubiri: către Dumnezeu Cel Preaînalt și către aproapele. În acest sens, textul Evangheliei ne arată că: «În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: ,,Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari”? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: ,,Mergi şi fă şi tu asemenea” (Luca 10, 25-37), deci, un text care ne îndreaptă atenția nu numai asupra interpretării parabolei acestei Duminici, dar, și asupra unor atitudini, care se desprind din ea, adică, răspunsuri ale omului milostiv faţă de omul aflat în suferință, mai ales că în lumea de astăzi, vedem atâția oameni ce-și înlocuiesc voința cu dependențe care să-i țină vii în raport cu viața socială, pentru că în cazul de față, Hristos ne spune că acela care constată și judecă, dar nu acționează în sprijinul aproapelui, nu urcă în Rai pe calea aproapelui, ci, se înrobește și mai mult în propria păcătpșenie, pentru că Dumnezeu ne arată că numai vederea creştinismului din interior și din afară, trebuie astăzi, mai mult ca oricând, probată prin atitudinea şi comportamentul creştin!
†) Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului
,,Nu pune pacea și înțelegerea mai presus de adevăr”!
Astăzi, iubiţi cititori, îl prăznuim pe corifeul sfinţilor, predicatori din toate veacurile, a cărui Sfântă Liturghie o pregustăm cu încântare, Sfântul Ier. Ioan Gură de Aur, pentru că multe sunt aspectele prin care pot fi cercetate viaţa şi propovăduirea sa, iar, una dintre cele mai importante este calitatea de reformator al credinței! Sfântul Ioan Gură de Aur îşi dorea o societate ideală, o societate în care să predomine cu desăvârşire Voinţa Lui Dumnezeu, o societate care să devină împărăţie a lui Hristos. Nu a spus cum o fac alții, care cred că numai cu ei se va schimba lumea, el credea că până şi un singur om, când are în el focul credinței, poate să contribuie la îndreptarea societăţii, de aceea, se lupta inflexibil cu părerile greșite, cu ereziile de tot felul. Arma lui era Cuvântul lui Dumnezeu, sabia Duhului, iar, ca urmare, stabilise diagnosticul şi a început terapia, dar, nu de la spusele de circumstanță, de la frunze şi de la ramuri care se scutură toamna, ci, a descoperit rădăcinile şi s-a aplecat asupra lor, prima rădăcină fiind familia. De acolo a început Sfântul Ioan Gură-de-Aur. Credea că Nunta este o taină, că ceea ce uneşte pe bărbat şi femeie, nu sunt cuvintele goale, vorbele ușoare, frumuseţea trupească, banul, ci virtutea din sufletul omului. Astăzi, cei mai mulţi tineri caută să-şi găsească mirese bogate, dar, nu cu obiceiuri bune, ci cu venituri bune, așa că el era împotriva zestrei, împotriva vânătorilor de zestre, împotriva acelor obiceiuri care transformă Taina Nunţii într-un schimb comercial. Era chiar şi împotriva logodnei îndelungate, că, de te-ai hotărât, mamă și tată, ca să o căsătoreşti pe fata ta, e grabnică nunta, iar, logodnele îndelungate, care ţin luni şi ani, nu sunt bune, căci, desele schimbări sunt ale diavolului. Şi-a îndreptat atenţia şi spre educarea copiilor. Nu te vei numi mamă, zice el, pentru că naşti, deoarece, nasc şi animalele, dar, te vei numi mamă, dacă pe cel pe care l-ai născut, îl faci înger, dacă pe copilul tău îl înveţi să facă semnul crucii şi primul cuvânt pe care îl va spune este Dumnezeu. Pentru Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, sfinții se curățesc pe ei înșiși prin Harul Dumnezeiesc și se fac apoi vase de bun folos Cuvântului Lui Dumnezeu. În concluzie, diferitele studii făcute în zilele noastre au arătat că preceptele pedagogice ale Sfântului Ioan Gură de Aur sunt de actualitate și sunt strâns legate de ideile pedagogilor contemporani, mai ales atunci când spune: ,,La ceea ce trebuie, aşadar, să lucrăm noi, este nu a-i face pe copiii noştri bogaţi în bani, în aur, în prisosinţe de acest soi, ci trebuie aşa să facem, ca ei să fie bogaţi mai presus de toate în pietate, în înţelepciune, în comori de virtute, să aibă nevoie de puţin, să nu fie vrăjiţi de bunurile acestei lumi şi de dorinţele cele nemăsurate”!
Profesor dr. VASILE GOGONEA
