Motto: „E terifiant să auzim că Guvernul a făcut un buget de austeritate. Păi, ce buget ar fi putut să facă în condițiile date.? Suntem în plină criză – medicală, economică, socială, suntem într-o mare problemă, noi și alte țări. Aproape toată lumea e așa.
Și noi criticăm bugetul, că e de austeritate? Asta înseamnă demagogie, care e principalul dușman al democrației.” – Dumitru Borțun, Specialist în comunicare
În amplul citat, din motto-ul de mai sus, sunt sintetizate cam toate condițiile unei realități pe care o trăim. Și peste toate acestea ar trebui să ne mai amintim că România stă prost și cu deficitul bugetar, datoria publică ajungânsd la alarmanta cifră de 55% din Produsul Intern Brut.
SCOATEREA ȚĂRII DINTR-O „GAURĂ NEAGRĂ”! Iar Guvernul Ciolacu nu este un guvern sinucigaș, ci unul care se dovedește a fi unul format din profesioniști, deocamdată, încercând să scoată țara din marasmul în care ne-au adus guvernele de dreapta, care ne-au condus țărișoara după 2020, când s-au ținut de furtișaguri la nivel înalt inclusiv pe perioada pandemiei.
O ABERAȚIE. Românii plătesc cam tot ce-și decontează magistrații cu lefuri exagerat de mari. Și magistrații – judecători, procurori și alți slujbași din domeniul păstorit de Ministerul Justiției – își decontează medicamentele și protezele pentru ei, pentru soț sau soție și pentru copii din banii publici, strânși de pe urma pălmașilor. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, și-a luat angajamentul să reglementeze aberațiile din cadrul Regiei pădurilor RMSILVA. Unde un manager general era plătit cu 24.000 de lei lunar și a primit, la pensionare un bonus, adică o primă de 100.000 de euro. Pentru ca, imediat, același fost manager general al ROMSILVA să se reangajeze cu un salariu de 8.000 Euro lunar. Tot la ROMSILVA, care pare a fi o vacă de muls pentru hoți și nesimțiți!
Mai sunt și instituții din domeniul transporturilor care și-au mărit lefurile, dublându-le. Vreme în care polițiștii și profesorii protestează pentru că au veniturile prea mici în comparație cu alte categorii socio-profesionale. Una peste alta, mai aflu că s-a ajuns la impresionanta sumă de 5,3 miliarde de lei, cât însumează salariile bugetarilor, care au tot crescut și sunt la cel mai înalt nivel din istoria acestei țări!
BUGETUL PE 2025, LĂUDAT DE FMI. Noi ne-am tot temut că exact în vremea în care se vota în Parlamentul României, Bugetul pe anul 2025 – zis și Bugetul austerității – o delegație a unor experți ai FMI se afla în România. Și se tot făceau socoteli că experții FMI vor fi nemulțumiți și ne vor face recomandări de care ne temeam. Cum ar fi creșterea TVA sau introducerea impozitului progresiv. Ei bine, nu a fost nici una, nici alta. După o vizită la Ministerul de Finanțe, condus de un ministru neașteptat de valoros, Tanczoș Barna, din unele surse am auzit că experții FMI au declarat despre Bugetul pe 2025: „Este OK!”
ION PREDOȘANU
P.S. VEȘTI PROASTE DIN OLANDA!! Există suspiciunea anchetatorilor că Coiful de aur de la Coțofenești, furat sâmbăta trecută de la Muzeul Drencs, din orășelul Assen(Olanda) ar fi fost topit. Despre brățările dacice furate – trei la număr – nu s-a anunțat nimic. Sper ca și știrea despre Coiful de la Coțofenești să nu se adeverească!(Ion Predoșanu)







































