6.1 C
Târgu Jiu
luni, 16 noiembrie 2026

Părinții din Gorj care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii acasă riscă amenzi de până la 1.000 de lei. Ce obligații au

3

Părinții din Gorj care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii în grija bunicilor, a rudelor sau a altor persoane trebuie să respecte o procedură prevăzută de lege. Aceștia au obligația să anunțe serviciul public de asistență socială din localitatea de domiciliu cu cel puțin 40 de zile înainte de plecare și să desemneze persoana care se va ocupa de copii în perioada absenței lor. Nerespectarea obligației de notificare se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.

Regula este prevăzută de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și se aplică inclusiv în cazul familiilor din județul Gorj. Obligația îi vizează pe părinții care exercită singuri autoritatea părintească, pe cei la care locuiește copilul și care intenționează să plece la muncă în străinătate, dar și situațiile în care ambii părinți pleacă din țară, fie în același timp, fie pe rând.

Cine poate avea grijă de copil

Notificarea depusă la serviciul social al primăriei trebuie să precizeze cine va avea grijă de copil pe perioada în care părinții sunt plecați. Persoana desemnată poate fi un bunic, o rudă, un afin sau chiar un prieten al familiei, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Aceasta trebuie să aibă cel puțin 18 ani și să poată demonstra că are condițiile materiale și morale necesare pentru creșterea și îngrijirea copilului. De asemenea, trebuie să facă parte din familia extinsă sau să fie o persoană apropiată de copil, cu care acesta a dezvoltat o relație de atașament ori alături de care a avut parte de viață de familie.

Nu este suficient ca părinții să lase copilul în grija bunicilor

Legea prevede și o procedură în instanță.
Persoana desemnată trebuie confirmată de instanța de tutelă, care poate dispune delegarea temporară a autorității părintești pentru o perioadă de cel mult un an. Dacă părinții nu se întorc în țară, măsura poate fi prelungită succesiv, pentru perioade de maximum un an.
Astfel, simpla înțelegere dintre părinți și bunicii sau rudele care rămân cu minorul nu înlocuiește procedura legală. Persoana desemnată trebuie să aibă cadrul legal necesar pentru a se ocupa de copil în absența părinților.

Ce trebuie să facă părinții care sunt deja plecați

Există obligații și pentru părinții care au plecat deja la muncă în străinătate și și-au lăsat copiii în grija altor persoane. În situațiile prevăzute de lege, aceștia trebuie să transmită de îndată serviciului public de asistență socială de la domiciliu notificarea privind persoana care se ocupă de copil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.