Ca la noi, la nimeni – Joaca de-a Moțiunea de cenzură continuă!

177
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Instrumentul moțiunii de cenzură este extrem de important, mai ales dacă poți să dai jos Guvernul. Opoziția la un loc nu are 40%, nu are nicio șansă să schimbe guvernul. Ar fi fost un joc de imagine pentru unii și, bineînțeles, fără niciun rezultat.” – Kelemen Hunor
Liderul UDMR (în News.ro)

Se anunța o săptămână de foc în politichia românească, mai ales că președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion se lăuda că marți, adică ieri, va depune Moțiunea de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Ciolacu II. Când colo, ce să vezi? George Simion însuși, cel care-i considera trădători pe aceia care nu vor semna moțiunea de cenzură inițiată de AUR, a dat din colț în colț și ne-a spus clar: „Nu vom depune Moțiunea de cenzură astăzi, așteptăm să vedem dacă semnează și cei din USR (Uniunea Sabotați România!) și cei de la POT (Partidul Oamenilor Tineri). Și nici nu o vom depune săptămâna aceasta, ci săptămâna viitoare!” N-a fost să fie.
USR NICI MĂCAR NU SE GÂNDEȘTE SĂ SEMNEZE. ȘI NICI MĂCAR SĂ O VOTEZE! Deputatul USR Cătălin Drulă a lămurit lucrurile, din punctul lui de vedere. Inițial, USR anunța că nu semnează, că așteaptă să vadă cine o va face și ce pol de putere se creionează. Lăsa impresia că nu va semna moțiunea de cenzură, dar o va vota în Parlament. După orele prânzului, deputatul USR Cătălin Drulă a explicat de ce USR nu va vota moțiunea de cenzură: „Simion acționează ca idiotul util al lui Ciolacu. Planul lor este să guverneze împreună.”
USR, ORICUM, NU VOTA MOȚIUNEA DE CENZURĂ A AUR! Într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul Cătălin Drulă afirmă că partidul său nu va vota Moțiunea de cenzură inițiată de către AUR, întrucât previzibilul eșec al acesteia i-ar asigura lui Marcel Ciolacu prezența în fruntea Guvernului cel puțin până în luna septembrie. „Moțiunea de cenzură AUR e o mână de ajutor de la Simion pentru Ciolacu. Opoziția poate depune (practic) o singură moțiune de cenzură per sesiune. Deci dacă pică, până în luna septembrie Ciolacu nu mai poate fi dat jos. În acest moment, opoziția NU are voturile pentru a trece moțiunea. Și Simion și Ciolacu știu asta”, a scris Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.
RUȘINEA LUI MACRON. Marți a început summitul de urgență convocat de președintele Franței, Emanuel Macron, la Paris. Ca posibile răspunsuri la faptul că Macron a lăsat România pe tușă și nu l-a invitat la Paris pe președintele interimar Ilie Bolojan, vă oferim două. În culisele relației înghețate dintre Franța și România se vorbește că toată tărășenia ni se trage de la faptul că am anulat contractele pentru construirea corvetelor de către Franța. Și asta s-a lăsat cu faptul că Emmanuel Macron ne-a trântit ușa în nas. Fără a mai intra în amănunte, la întrebarea „De ce nu participă România la summit-ul de la Paris”, unul convocat în regim de urgență, ne răspunde Excelența Sa Ambasadorul Adrian Zuckermann, fost reprezentant al Statelor Unite ale Americii la București, în primul mandat al președintelui Donald Trump: „E rușinos ce a făcut Macron!”
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.