La CE Oltenia profitul scade, dar salariile conducătorilor urcă! Sau, cum să conduci o companie pe minus cu venituri pe plus!

499

În timp ce Complexul Energetic Oltenia (CEO) și-a înjumătățit cifra de afaceri, iar profitul e de trei ori mai mic, conducerea executivă pare să-și fi sigilat salariile într-un seif impenetrabil de… performanță personală. Pe scurt: compania pierde bani, dar directorii nu pierd niciun leu din fluturașul de salariu. Ba unii sunt chiar ,,reîncălziți” la post după pensionare, cu pensie și salariu la pachet — un fel de all-inclusive managerial. Cifrele vorbesc de la sine (și cam țipă): profit în scădere, venituri prăbușite, dar lefuri de lux pentru conducere. Iar dacă vă întrebați cum arată transparența la CEO… ei bine, Directoratul încă ,,pregătește” cifrele. Probabil la cald, în soba cu lemne de PR. Intrăm acum în detaliile financiare ale acestor ,,succesuri” salariale! Recomandare: citiți pe stomacul gol!

Pe cât de rapid s-a topit profitul Complexului Energetic Oltenia (CEO), de la un an la altul, și în contextul subvențiilor de sute de milioane de euro primite de la stat pentru plata certificatelor de CO2, pe atât de stabile rămân salariile generoase ale celor din vârful ierarhiei. Nu contează că cifra de afaceri s-a înjumătățit în 2024 comparativ cu anul precedent, conducerea executivă încasează lunar între 14.000 și 18.500 de lei. Adică, în limbajul simplu al cetățeanului cu factură la energie: între 2.800 și 3.700 de euro, lună de lună, indiferent dacă soarele strălucește sau cărbunele scârțâie.

Directorii CEO: performanță financiară – jos, performanță salarială – sus!
Iată cum stă treaba! Ion Petroniu, directorul Direcției Strategii Dezvoltare, încasează 18.537 lei pe lună. A, și o pensie de 45.995 lei (doar pe câteva luni, probabil), pentru că a fost reîncadrat după pensionare. Vă întrebați cum arată strategia de dezvoltare? Probabil începe cu ,,Pasul 1: să-mi țin salariul intact!”.
Daniel Burlan, la Ofertare-Vânzare, urmează cu 18.439 lei lunar. Ce oferă și ce vinde? Știm exact: energie electrică, și e remunerate pentru asta cu 221.000 de lei pe an, nu pe PZU. Valentin Tatomir, la Resurse Umane, e plătit aproape la fel: 17.990 lei lunar, un bonus subtil pentru gestionarea resurselor tot mai puține. În rândul directorilor de sucursale, se disting și alte nume notabile: Viorel Filip (Turceni) cu 16.500 lei/lună, și George Cristian Enache (Ișalnița), care încasează 14.278 lei pe lună, plus pensia, pentru că, surpriză , și el a fost reîncadrat după pensionare. La CEO, ideea de ,,nou val de manageri” se traduce printr-un val de reangajări din… trecut.

Reorganizarea bate la ușă, salariile bat recorduri!
În timp ce CE Oltenia pregătește o ,,reorganizare amplă”, cu restructurări, comasări și eventuale disponibilizări, se observă un singur lucru imuabil (pardon!): salariile directorilor.
În 2024, compania a avut un profit de 317 milioane de lei, de trei ori mai mic decât în anul anterior. Dar aceste detalii nu par să fi fost notate pe fluturașii de salariu ai conducerii.
Ironia supremă? Membrii Directoratului nu și-au publicat încă veniturile, însă aceastea se cifrează la aproximativ 30.000 de lei, lunar (6.000 de euro).
Potrivit surselor, cei trei din Directorat ar încasa indemnizații la jumătate, de la începutul acestui an, din cauza unor indicatori de performanță neatinși. Din păcate, lipsa transparenței e singura performanță constantă a Directoratului CEO.

Concluzie: CEO, un model de eficiență… salarială
CE Oltenia pare să fi brevetat un model de business unic: scăderi de profit, reduceri de activitate, dar stabilitate salarială la vârf.
Poate că nu știu să genereze energie mai ieftină, dar știu sigur cum se generează confort financiar în birourile TESA.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.