Iubitorii turismului gorjean, și nu numai, pot alege dintre cele peste 35 trasee montane principale ori secundare, 4 zone speologice unde pot vizita și explora peșteri și avene sau pot parcurge canioane, trei perimetre de alpinism și escaladă, cu trasee omologate, zone amenajate pentru activități de zbor cu parapanta ori deltaplanul, trasee de mountain bike sau 4×4 și trasee de coborâre pe ape repezi.
Zona munților Vâlcan cuprinde 10 trasee turistice montane și unul de creastă, două zone de interes agroturistic și etnofolcloric, precum și o zona de alpinism și escaladă omologată (Cheile Sohodolului) unde cu câțiva ani în urmă s-a disputat chiar o etapă din Campionatul Național de Escaladă și Alpinism.
Perimetrul Cerna-Mehedinți –Godeanu este compus din 8 trasee montane pedestre, 3 trasee de creastă și două zone de interes ecoturistic (Padeș -Valea Mare și Cerna Sat – Izvoarele Cernei.
Masivul Parâng are în compunere 10 trasee montane pedestre și 1 de creastă, 4 zone de interes agro și ecoturistic (Lainici,Rânca,Baia de Fier și Polovragi), 2 zone de alpinism cu trasee omologate și una de schi (Rânca).
Pentru cei interesați Gorjul dispune de un număr impresionant de peșteri și avene ce sunt grupate în mai multe perimetre speologice (Polovragi, Baia de Fier, Lainici, Sohodol, Susita Verde și Șușița Seacă, Pocruia, Cloșani și Motru Sec). O parte din cele peste 2000 cavități conțin forme și fenomene carstice deosebite ce impresionează ochiul.
Gorjul deține la acest capitol chiar două superlative naționale( cel mai adânc puț subteran și cea mai mare stalagmită la două cavități localizate în masivul Pleșa Sohodolului) precum și fenomene foarte rare chiar la nivel european (câmpurile de lapiezuri dintre Șușița Seacă și Sohodol, depozitele de terra-rossa și Inelul de Piatră de pe Cheile Sohodolului pe unde se presupune că a fost vechiul curs al râului Sohodol de acum câteva milioane de ani când apă nu începuse eroziunea calcarelor a ceea ce astăzi numim Cheile Sohodolului)
Iată așadar o bogată oferta pentru cei îndrăgostiți de munte, alpinism,escalada speologie și de ce nu canyoning, rafting și fotografie montană ori speologică. Totuși înainte de a se avântă în practicarea sporturilor montane fie că montaniard sau speolog cu experiență, fie că învățăcel, trebuie să cunoaștem câteva lucruri despre riscurile ce pot apare la tot pasul. ignorarea acestora nefiind nicidecum o soluție de luat în seama.
Câteva păreri sau haideți să le zicem învățăminte decantate din experiența ghizilor montani ori de speologie profesioniști, montaniarzi cu mare experiență în sporturile montane de vară și iarnă, schiori experimentați ar putea fi luate în seamă cu precizarea că aplicarea corectă a acestora în teren ar putea salva o viață sau mai multe.
Majoritatea sporturilor montane sunt considerate activități extreme. În cursul practicării acestora doză de pericol poate fi mai mare sau mai mică în funcție de activitatea desfășurată. Prin cunoștințe și pregătire participanții caută să reducă această doză la un nivel cât mai mic.
Limita personală a responsabilității nu o cunoaște cu exactitate decît cel în cauza, niciodată altul. Această limita scria un cunoscut alpinist exclude acel domeniu al sporturilor montane ce se identifica cu un joc de noroc.
Aici se situează activitățile umane caracterizate prin pericole obiective:escaladele la care predomină de la început condițiile meteo proaste , escaladele la care echipamentul nu corespunde scopului propus, acolo unde ambiția și teribilismul fac că limita posibilităților proprii să fie uitate și în fine mersul solidar pe munte.
În funcție de proveniență lor se pot defini două categorii de pericole: subiective și obiective amândouă aproape la fel de importante.
Totuși, la ora actuală se consideră că pericolele subiective fac cele mai multe victime în munți. Acest fel de pericole au geneza însuși în subiect în cazul nostru practicantul unui sport montan și depind în cea mai mare măsură de intelectul său. Un loc important îl ocupă ignoranța însoțită de neglijență și delăsare.
Înainte de a face primul pas în practicarea sporturilor montane este neapărat nevoie să cunoaștem bine terenul de joc, muntele în cazul nostru sub toate aspectele sale, să ținem cont de regulile “jocului” și să învățăm din experiență altora. Dacă este posibil trebuie urmate cursuri de specialitate sub supravegherea unor instructori calificați.
Experiență se câștigă parcurgând la început trasee ușoare necesare formării deprinderilor de a învinge greutățile, la început mai mici iar cu timpul mai mari și mai complexe. Nu trebuie să ne hazardăm de la început pe trasee lungi, dificile și pe vreme nefavorabilă.
Toate sporturile legate de munte necesită o bună condiție fizică iar aceasta se obține prin antrenament pe “terenul de joc” adică muntele în cazul nostru.
O sursă importantă de pericole o constituie oboseală ce conduce la slăbirea rezistenței fizice și atenției cu neglijarea regulilor muntelui. În acest sens se poate aminti alimentația corespunzătoare pe munte și trebuie acceptată ideea că nu trebuie să se ajungă până la epuizarea totală a resurselor fizice ci alimentația să se facă rațional pentru a se complectă caloriile consumate prin efort.
Principalele aptitudini și calități pentru practicanții de sporturi montane sunt fie înnăscute,fie dobândite prin școală și educație.
Pericolele obiective își au natură în ”obiect” deci în natură înconjurătoare. O mare atenție trebuie acordată banalului mers mai ales pe porțiuni de iarbă ce alternează cu trepte stâncoase verticale. Adesea un traseu montan pare la prima vedere foarte simplu dar în realitate el este extrem de periculos prin iarbă udă,porțiuni de mușchi umed și chiar pasaje de stâncă înierbată.
Nu mai puțin periculoasă este stâncă friabilă, degradată de acțiunea agenților externi. Vizibil sau mai puțin vizibil orice stâncă suferă de pe urmă factorilor externi și acest lucru trebuie verificat de fiecare dată când avem de-a face cu porțiuni de stâncă friabilă.
De asemenea trebuie evitată dislocarea de pietre care pot constitui adevărate proiectile pentru cei aflați mai jos. Porțiunile de stâncă friabilă se pot recunoaște ușor după conurile de grohotiș aflate la baza lor. Alt pericol îl reprezintă înghețul și dezghețul succesiv care în munți noștri se produce de regulă la sfârșitul iernii. Aceste fenomene că și ploile torențiale pot provoca căderi de pietre izolate sau în avalanșe până la dislocarea de lespezi întregi. Pentru parcurgerea unui traseu de escalada un bun indiciu îl poate constitui stratificarea stâncii care poate fi înclinată în jos că țiglele de pe casă sau în sus că o adevărată scară naturală.
Stâncă udă și în special cea acoperită de mâzgă este cu mult mai alunecoasă decât cea uscată astfel că anumite pasaje care pe vreme bună se trec ușor în stare udă devin de netrecut
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
