Arhive Lunare: septembrie 2026
ADIS Gorj preia administrarea depozitării deșeurilor din județ
Consiliul Județean Gorj a aprobat o hotărâre prin care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Serviciilor Publice de Salubrizare (ADIS) Gorj primește mandat pentru...
Discuții și sfaturi pentru viitoarele mămici, la Spitalul Județean din Târgu Jiu
Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în parteneriat cu Sun Wave Pharma, a organizat miercuri, 30 septembrie 2026, o nouă...
Burse postdoctorale de 4.000 de lei/lună
Ministerul Educației și Cercetării lansează competiția „Granturi instituționale pentru acordarea de burse de cercetare postdoctorale”, destinată cercetătorilor care au obținut titlul de doctor începând...
Mihnea are din nou nevoie de ajutor! Apel pentru un băiețel de 5 ani
Mihnea are doar 5 ani, dar trebuie să ducă din nou o luptă pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. După...
Zi liberă pentru elevi și profesori
Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar vor avea zi liberă luni, 5 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Educației.
Potrivit structurii anului școlar 2026-2027, în...
Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament
Guvernul Mureșan nu a trecut la vot în Parlament.
Doar 182 de voturi au fost pentru, în condițiile în care numărul minim necesar era 233.
Urmează...
Doi bărbați, reținuți pentru furt calificat. Mașină abandonată cu 25 de bidoane cu produs petrolier
Doi bărbați, de 17 și 45 de ani, din comuna Jupânești, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți de furt calificat, după...
Și-ar fi lovit calul în repetate rânduri. Un bărbat din Bustuchin a fost reținut de polițiști
Un bărbat de 59 de ani din comuna Bustuchin a ajuns în arestul Poliției Gorj, după ce polițiștii au stabilit că ar fi aplicat...
CE Oltenia rămâne cu o gaură în buget de 420 de milioane de lei
Trufelea: Fără această sumă, CEO va încheia anul cu pierderi
Actualul guvern este total dezinteresat să plătească datoria pe care o are față de...
Revoltă la Răchiți, după ce localnicii s-au opus uciderii oilor și caprelor de la o fermă unde există un focar de variolă
Zeci de localnici din Runcu s-au strâns la marginea satului Răchiți pentru a protesta împotriva unei acțiuni a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța...
Prins în flagrant, în toiul nopții, în timp ce încerca să fure dintr-o mașină, la Rovinari
Un bărbat de 33 de ani din Rovinari a fost surprins de polițiști, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce încerca să...
Șoferii, atenționați să nu plătească pentru programările la RAR
Registrul Auto Român îi avertizează pe șoferi să fie atenți la site-urile care promit programări rapide și cer bani pentru acest serviciu. Programările la...
Douăzeci de elevi din Gorj, sprijiniți prin campania „Încălțăm România Desculță”
Campania „Încălțăm România Desculță”, inițiată de Asociația Glasul Vieții, a ajuns și în Gorj, unde 20 de elevi au primit sprijin pentru începutul școlii.
Cinci...
Gorj: Au început anchetele în trafic
Astăzi este prima zi a anchetelor de circulație de tip Origine–Destinație, organizate pe mai multe drumuri naționale, informează DRDP Craiova.
Datele colectate sunt utilizate pentru...
Accident mortal la Peco Ymy: Felix, un șofer de 37 de ani din Scoarța, a murit după ce a fost proiectat la 10 metri de autoturism
Tragedie în zorii zilei de miercuri, pe DN 67, în zona stației Peco Ymy. Felix Lăcătușu, în vârstă de 37 de ani, din satul...
Guvernul Mureșan, la vot
Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan ajunge astăzi, de la ora 13.00, în fața Parlamentului. Cabinetul PNL-USR-UDMR are nevoie de 233 de voturi...
Tg-Jiu: A zburat 10 metri din mașină. Șofer de 37 de ani, mort într-un accident cumplit pe DN 67
Un drum care leagă Scoarța de Târgu Jiu s-a transformat, în zorii zilei de miercuri, într-o scenă tragică. Un șofer de 37 de ani...
Grindeanu îi face plângere penală lui Fritz
Fritz e acuzat că pune în pericol parteneriatul cu americanii
Sorin Grindeanu anunță că le va cere avocaților să îi facă o plângere lui...
Siguranță și performanță în utilizarea tehnologiei la locul de muncă
Vrei să îți dezvolți abilitățile digitale și să obții o certificare recunoscută?
Participă la cursuri gratuite de Competențe Digitale în Gorj prin Proiectul E-Skill (Cod...
Atelierele zburdalnice își schimbă casa! Copiii sunt așteptați la Muzeul de Artă din Târgu Jiu cu activități care ies din tipare
Toamna vine cu o veste bună pentru cei mici: Atelierele zburdalnice se mută într-un spațiu nou, la Muzeul de Artă din Târgu Jiu. Din...
Sfântul Arsenie Boca de la Prislop, în dialog cu cel ocrotit – De viaţa altora în afara zidurilor teologiei, am fost în cea mai perfectă indiferență şi necunoştinţă! Toate...
-V.G. Sfinte Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, la mormântul de lângă mănăstire vin mereu pelerini din toate colțurile țării și chiar din toată...
O cunoscută trupă din România vine la Târgu Jiu cu un concert „la ofertă” 1+1 GRATIS
Trupa 3 Sud Est ajunge la Târgu Jiu pe 3 octombrie 2026, în cadrul turneului „Amintiri pentru o viață”. Concertul este programat la Cinema...
Cronica literară – „Cuvântul din lumină/ O incursiune literară în opera scriitorului Ion Popescu-Brădiceni” de Mircea Tutunaru
1.Mircea Tutunaru – un homo scripturalis
Domnul profesor universitar Mircea Tutunaru, cunoscut ziarist în Gorj și reputat scriitor, a publicat recent în celebra colecție „Serile...
Două surori din Târgu Jiu, premiate la „Festina Talents”
Ariana și Karina Sandu, surori gemene și cursante ale Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, au obținut două dintre cele mai...
MESAJUL Consiliului Județean al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice din județul Gorj
Sărbătorim și în acest an pentru a 30-a oară ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE, zi stabilită de Organizația Națiunilor Unite, în vederea omagierii acestora...
Agricultura pe înțelesul tuturor – Puțină agrometeorologie
4 - Continuare
Cred că aceia dintre fermieri care tratează cu multă seriozitate activitățile agricole vor urmări cu mult interes articolele mele referitoare la agrometeorologie...
TABLETĂ – Germania se întoarce la cărbune, România se întoarce pe partea cealaltă și doarme în continuare
Centralele pe cărbune se apropie de limita capacităţii în Germania, unde se estimează că, până la finalul anului, se va atinge un nivel comparabil...
Succes și pentru junioarele 3 de la echipa de handbal CSM Târgu Jiu
Dacă junioarele 2 de la CSM Târgu Jiu s-au impus în acest weekend la Rovinari, handbalistele junioare 3 au obținut un succes mai categoric.
Echipa...
Un gropar, doi gropari… Catastrofa de Virgil Popescu mai demolează ceva
PNL-iștii de la Gorj au fost luați pe nepregătite. După demisia lui Ion Iordache, ei s-au trezit cu Virgil Popescu șef peste filială. Chiar...
S-a stabilit ora jocului cu CSM Iași
Echipa de senioare a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu revine pe parchet duminică, 4 octombrie. În etapa a 5-a a Ligii Florilor, CSM Târgu...
Cât costă să locuiești cu chirie în Târgu Jiu. Prețul de închiriere a unei locuințe ajunge la 650 de euro
Târgu Jiul nu este printre orașele cu cele mai scumpe chirii din România, însă diferențele dintre ofertele disponibile sunt uriașe. O simplă căutare pe...
Încă un pensionar de la CEO va fi reangajat ca personal TESA
* Muncitorii de la UPRUM Rovinari, cu contracte până la 1 decembrie, inginerul șef Vochița, rechemat din pensie până la sfârșitul anului!
Mihai Vochița urmează...
Încă o demisie în Consiliul Județean Gorj. Gheorghe Nichifor a renunțat la mandat
Noi schimbări în Consiliul Județean Gorj. Gheorghe Nichifor a renunțat la mandatul de consilier județean, iar marți, în ședința ordinară, colegii săi au luat...
Porumbul, vedeta recoltei din Gorj: producție bună în 2026! Fermierii au început deja să-l scoată la vânzare
Anul agricol 2026 vine cu o schimbare importantă pentru fermierii din Gorj. Porumbul, cultura care a pus probleme serioase în județ în urmă cu...
Permisul auto se poate lua în câteva zile în Gorj. Doar un sfert dintre candidați trec de ambele probe
Obținerea permisului de conducere în Gorj nu mai înseamnă, în acest moment, luni de așteptare. Datele prezentate de Prefectura Gorj arată că, pentru categoria...
Masă, ore de recuperare și sprijin la învățătură pentru elevi. 15 școli din Gorj pot primi finanțare
Cincisprezece școli din județul Gorj se află pe lista unităților de învățământ eligibile pentru programul PRIMII, o inițiativă prin care Ministerul Educației și Cercetării...
Gorjul caută investitori în India. Ce proiecte vrea să le prezinte
Gorjul vrea să atragă investiții din India și să dezvolte noi colaborări în energie, tehnologie, industrie și cultură. Ambasadorul Indiei în România, E.S. Dr....
Patru demisii la Novaci, patru nume noi în Consiliul Local
Consiliul Local Novaci are patru noi membri, după ce instanța de judecată a validat mandatele unor consilieri locali supleanți de pe lista PSD de...
Târgu Jiu: Joi, seară de magie, spectacole și film în parc
Primăria Municipiului Târgu Jiu, împreună cu Palatul Copiilor Târgu Jiu, vă invită la o ediție de excepție Film în Parc.
„Film în Parc - Spectacol...
Călin Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile
Curtea de Apel București a întors decizia primei instanțe și a hotărât ca fostul candidat la prezidențiale să fie arestat preventiv. Acum, Georgescu se...
Mandat de trei ani la conducerea DIICOT Gorj
Cristiana Fumureanu a fost numită astăzi în funcția de procuror-șef al Biroului teritorial Gorj din cadrul Serviciului Teritorial Craiova al DIICOT. Decizia a fost...
Acumularea de la Rovinari, reabilitată în proporție de 60%
Administrația Bazinală de Apă Jiu continuă lucrările pentru reabilitarea acumulării nepermanente Rovinari, o amenajare hidrotehnică importantă pentru atenuarea viiturilor pe râul Jiu și reducerea...
Încă o demisie în Consiliul Județean Gorj. Gheorghe Nichifor a renunțat la mandat
Noi schimbări în Consiliul Județean Gorj. Gheorghe Nichifor a renunțat la mandatul de consilier județean, iar marți, în ședința ordinară, colegii săi au luat...
Ambasadorul Indiei, la Târgu Jiu. Discuții despre investiții și noi colaborări
Ambasadorul Indiei în România, Excelența Sa Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a fost astăzi la Târgu Jiu, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai administrației locale...
Un fotograf din Gorj își deschide „sertarul cu amintiri”: fotografii pregătite pentru un proiect care nu a mai ajuns să vadă lumina zilei, acum la vânzare
Ce faci cu fotografiile pregătite pentru un proiect care nu s-a mai concretizat? Un fotograf din Gorj a găsit o soluție simplă și, în...
Concurs național de desen pentru elevi. Premii!
Ministerul Mediului și Ministerul Educației lansează concursul național de desen „Desenăm pentru mediu”, destinat elevilor din clasele I-VI, în cadrul proiectului RAPID – Prevenirea...
„Orfanu’ sau cum să devii Unu’”, o carte despre drumul pe care fiecare om și-l construiește. Lansare la Biblioteca Județeană din Târgu Jiu
O carte despre cine suntem, alegerile pe care le facem și felul în care ajungem să ne construim propria identitate va fi prezentată miercuri...
De la o ceartă într-o benzinărie la urmărire pe străzile din Târgu Jiu: trei ordine de protecție, într-o singură zi
Trei situații în care oamenii au ajuns să ceară protecția polițiștilor au fost înregistrate, în aceeași zi, în Gorj. O adolescentă de 14 ani...
Pompierii stingeau focul, cineva le umbla la autospecială. Piesă sustrasă în timpul intervenției din Cătunele
Un incident neobișnuit a avut loc după o intervenție a pompierilor în comuna Cătunele. Militarii au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație, iar...
Octombrie vine cu o veste proastă pentru fermieri: ploaia se lasă așteptată în primele săptămâni
Toamna începe cu deficit de precipitații în mare parte din România, iar primele două săptămâni din octombrie nu aduc schimbarea de care agricultura are...
Mai sunt doar câteva zile pentru înscriere la Școala de Poliție de Frontieră „Avram Iancu”. 340 de locuri scoase la concurs
Tinerii care își doresc o carieră în Poliția de Frontieră mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a se înscrie la concursul de...
Tismana se pregătește de un moment istoric: proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Antonina, în perioada 2-4 octombrie
Sfânta Mănăstire Tismana din județul Gorj devine, în perioada 2-4 octombrie 2026, gazda unui eveniment de importanță majoră pentru viața bisericească din Oltenia: festivitățile...
Două surori din Târgu Jiu, premiate la „Festina Talents”
Ariana și Karina Sandu, surori gemene și cursante ale Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, au obținut două dintre cele mai...
Ce se ascunde dincolo de peisajele din Defileul Jiului? Eveniment online despre pădurile, animalele și problemele parcului
Defileul Jiului este una dintre zonele spectaculoase ale Gorjului, dar dincolo de șoseaua care străbate munții și de peisajele pe care le vedem în...
Foc sub Vârful Setea Mare, în Parâng. Salvatorii, în gardă
Salvamontiștii din Gorj au semnalat, ieri după-amiază, un incendiu în Masivul Parâng, sub vârful Setea Mare, într-o zonă greu accesibilă. Nu părea un incendiu...
Bărbatul de lângă Gorj, principalul suspect în cazul tinerei găsită moartă într-o valiză, s-a predat autorităților din Elveția
Vlad Băltățeanu, bărbatul din orașul Horezu, cercetat pentru crimă în cazul tinerei de 28 de ani găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a...
Rovinari: Mare târg de adopții organizat de Protecția Animalelor
Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, în parteneriat cu Primăria Rovinari, Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, Liceul „Gheorghe Tătărescu”,...
Controale sociale în Gorj: 33 de măsuri de remediere după verificările inspectorilor. Ce probleme au fost găsite
Inspectorii sociali din Gorj au efectuat, în luna august, 15 controale în servicii sociale și în zona beneficiilor de asistență socială. În urma verificărilor,...
Slabi, dar o știam! România se chinuie în “B” în Liga Națiunilor
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă clar de formația Bosniei-Herțegovina, 2-4 (1-3), luni seara, pe Arena Națională, în Grupa B4 a Ligii...
Patron de restaurant din Târgu Jiu, amendat cu 40.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada 14-25 septembrie 2026, 107 de controale în domeniile relațiilor de muncă, precum și al securității...
Marketingul nu mai înseamnă doar reclame: ce salarii se plătesc în 2026 și ce specialist poate ajunge la 8.000 de lei net
Marketingul s-a schimbat rapid în ultimii ani, iar salariul nu mai depinde doar de experiență. În 2026, specializarea aleasă, capacitatea de a lucra cu...
De la daltă la expoziție. Povestea a două porți tradiționale, miercuri, la muzeul din Curtișoara
Două porți tradiționale, lucrate de la primele lovituri de daltă până la forma finală, vor fi prezentate miercuri, la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj,...
Ambasadorul Indiei, în vizită la Baia de Fier
Comuna Baia de Fier a primit ieri vizita ambasadorului Republicii India în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra. Diplomatul a fost întâmpinat de primarul comunei,...
Atelierele pentru copii se mută la Muzeul de Artă din Târgu Jiu
Atelierele pentru copii organizate de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” se mută, din octombrie, într-un spațiu nou, la Muzeul de Artă din Târgu Jiu...
Zi de alpinism și escaladă în Cheile Sohodolului: Salvamont Gorj îi invită pe gorjeni să descopere cățăratul, pe 18 octombrie
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, împreună cu Consiliul Județean Gorj, organizează, duminică, 18 octombrie 2026, o zi dedicată alpinismului și...
Campania de sterilizare a câinilor a ajuns la Brănești
Campania de sterilizare și microcipare gratuită destinate câinilor cu stăpân a ajuns de ieri în comuna Brănești.
Această inițiativă este organizată de Asociațiile Happy Vet...
Premiile acordate la Gala Femeilor de 10 din anul 2026
A șasea ediție a Galei Femeilor de 10 a avut loc joi, 24 septembrie, începând cu ora 17:30, la Sala Rosa Riviera Târgu Jiu...
Pădurea de castani comestibili din Tismana Gorjului
În coasta muntelui Oslea, la contactul dintre munţi şi dealurile subcarpatice se află oraşul Tismana. Condiţiile climatice cu influenţe mediteraneene îi conferă urbei caracterul...
Biserica de parohie «Sf. Ier. Antim Ivireanul», de la Târgu-Cărbunești, și-a sărbătorit hramul! – ,,Să ne întâlnim în sfânta biserică, și mai buni, și mai tineri, și mai smeriți,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Acad. Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 27 septembrie 2026, în Duminica a 18-a după Rusalii,...
13 specii de lilieci, din 32 cunoscute la nivel național, identificate în Defileul Jiului!
Parcul Național „Defileul Jiului” este una dintre zonele importante din România pentru conservarea liliecilor, în această arie naturală protejată fiind identificate 13 specii, din...
Peste 500 de de persoane au participat la PROMENADA INIMILOR
Peste 500 de persoane au participat la ediția din acest an a evenimentului PROMENADA INIMILOR, în Parcul Coloanei fără Sfârșit, din municipiul Târgu-Jiu.
Ediția 2026...
Medic nou la Târgu Jiu pentru copii și adolescenți
Un nou medic s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Dr. Cristina Gheorghe, medic specialist în psihiatrie pediatrică, va activa în cadrul...
A început sezonul vaccinării antigripale. DSP Gorj: „Este bine ca în fiecare an să ne vaccinăm”
Odată cu apropierea sezonului rece, medicii atrag atenția asupra riscului de viroze și gripă. Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică...
Alesia Breaz, dublă reușită la Constanța
Sportiva legitimată la Academia de Tenis Florin Mergea, Alesia Breaz, a avut o prestație remarcabilă la Constanța, acolo unde a jucat finala de simplu...
O întreagă industrie strategică este INEXISTENTĂ în programul lui Siegfried Mureșan
Fostul secretar de stat în Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, în prezent la AUR, a citit programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan și a...
Junioarele 2 de la CSM, victorie clară la Rovinari
Weekendul a adus un succes important pentru handbalistele U17 de la CSM Târgu Jiu. Junioarele 2 au câștigat sâmbătă, în deplasare, duelul cu echipa...
Goluri multe la județ, echilibru în principalul campionat
Șapte echipe sunt despărțite de numai trei puncte în Liga 4, acolo unde Motru rămâne singura formație neînvinsă în startul de campionat. CSO Turceni...
Numire importantă la șefia DIICOT Gorj
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii analizează astăzi propunerea de numire a Cristianei Fumureanu în funcția de procuror-șef al Biroului Teritorial Gorj...
De la un caiet de matematică la un sat cu susul în jos. Povestea lui Alex Ducu și a Satului Răsturnat din Gorj care atrage turiști din toată țara
A trecut de la o idee schițată pe fugă într-un caiet de matematică la un proiect turistic de success cu șapte căsuțe răsturnate, dar...
CEO a cheltuit pentru certificatele de CO2 din 2025 cât aproape tot bugetul prevăzut județului Gorj prin FTJ
Complexul Energetic Oltenia(CEO) a avut în 2025 costuri de peste două miliarde de lei cu certificatele de emisii de CO₂ și provizioanele constituite pentru...
Sindicatele vor cere compensații pentru aproape 100 de angajați ai CE Oltenia
Restrângerea activității CEO și închiderea unor linii tehnologice a dus la scăderea salariilor pentru aproape 100 de oameni. A urmat trecerea lor la un...
Târgu Jiu: Au început lucrările la pasajul din zona CNTV
Lucrările la primul pasaj subteran din zona centrală a municipiului Târgu Jiu au început luni dimineață. Pasajul va fi construit pe bulevardul Unirii, în...
Protest în negru în școlile din Gorj. Scrisoare deschisă către deputați
Negrul a fost culoarea aleasă ieri de elevii din mai multe școli și licee din Gorj pentru a-și transmite mesajul față de proiectul care...
Bătălia pentru posturile de șefi din învățământ!
Cadrele didactice din Gorj care doresc să ocupe funcțiile vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar mai au la dispoziție...
România, pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori. Un profesor din Târgu Jiu a coordonat lotul
România a obținut rezultate excelente la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată în perioada 22-28 septembrie, la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Cei...
Incendiu puternic de vegetație pe digul Jiului, la Târgu Jiu. Pompierii intervin cu patru autospeciale
Un incendiu de vegetație a izbucnit luni după-amiază, pe digul Jiului, în municipiul Târgu Jiu. Flăcările s-au extins pe o suprafață foarte mare, iar...
„Brâncuși în era digitală”. Proiect pentru tinerii din Târgu Jiu
Asociația pentru Democrație Educație Respect - ADER a demarat un nou proiect pentru tinerii din Târgu Jiu. Intitulat „Brâncuși în era digitală – Tineri...
Facturi mai mari la gaze în această iarnă. Peste 2 milioane de români au primit deja noile oferte
Românii care își încălzesc locuințele cu gaze naturale ar putea plăti mai mult în această iarnă. Furnizorii au început să transmită noile oferte pentru...
Scandalul nu era la primul episod: bărbat de 56 de ani din Mătăsari, reținut după ce și-ar fi lovit fosta concubină
Un bărbat de 56 de ani, din comuna Mătăsari, a ajuns în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj după ce ar...
Decizie: PSD nu va vota ”Guvernul Bolojan de rit nou”
România trebuie să iasă rapid din actualul interimat în cazul în care Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu primește votul Parlamentului, spune Sorin Grindeanu. ...
RAR vine la fermieri
Registrul Auto Român continuă campania „Venim noi la voi!”, prin care fermierii pot solicita ca echipele RAR să se deplaseze direct la locul unde...
Lucrări de întreținere pe Defileul Jiului
SDN Târgu Jiu execută, în regie proprie, lucrări de colmatare a fisurilor din partea carosabilă, cu mastic bituminos, pe DN 66, în zona Defileului...
UCB, start pentru un nou an universitar. Programul festivităților
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu își deschide oficial porțile pentru noul an universitar 2026-2027. Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 1 octombrie,...
Ședință PSD pentru decizia privind ”guvernul Mureșan”
Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte astăzi online, de la ora 10:30, pentru a decide dacă social-democraţii susţin sau nu guvernul propus de...
România, locul I la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori. Profesor din Târgu Jiu, team leader
România a obținut rezultate foarte bune la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată în perioada 22-28 septembrie, la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina....
Donezi sânge și poți primi dobândă mai mare la titlurile de stat. Cum funcționează programul care leagă solidaritatea de economisire
Un gest care poate salva o viață vine cu un beneficiu financiar pentru cei care aleg să investească în titluri de stat. Programul dedicat...
Au început lucrările la pasajul din zona Colegiului „Tudor Vladimirescu”
Lucrările la pasajul subteran de pe Bulevardul Unirii, în fața Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, au început în această dimineață.
Pe durata lucrărilor, traficul rutier din...
Tradițiile românești trec Prutul! Artiștii din Gorj duc cântecul, jocul și meșteșugurile populare în Republica Moldova
Cântecul și jocul popular românesc ajung, în această toamnă, în trei orașe din Republica Moldova. Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu...
Dai flash-uri celui din față? Gestul aparent banal care te poate lăsa fără permis 30 de zile
Un obicei întâlnit frecvent în trafic îi poate costa scump pe șoferi. Folosirea repetată a semnalelor luminoase pentru a-l determina pe conducătorul mașinii din...
Când moartea nu are ultimul cuvânt. Nădejdea creștină care transformă despărțirea în așteptarea Învierii
Moartea rămâne una dintre cele mai grele încercări ale omului. În fața pierderii unei persoane dragi, cuvintele par adesea neputincioase, iar durerea nu poate...



























































































































