Studenții care învață pe locuri cu taxă nu vor mai avea dreptul să primească burse, potrivit noilor reguli impuse prin ordin de ministrul Educației. De asemenea, bursele studențești nu se vor mai acorda pe perioada vacanțelor. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) reacționează dur, catalogând măsurile drept „injuste și profund discriminatorii”.
Conform ANOSR, noile decizii elimină orice sprijin financiar pentru studenții de la taxă, indiferent de performanțele lor academice sau de nevoile sociale. „Dacă un student îndeplinește criteriile necesare pentru a dispune de un anumit tip de bursă, performanțele și munca depusă de acesta (pentru obținerea rezultatelor academice sau de cercetare, respectiv pentru a se susține la studii) nu ar trebui să fie desconsiderate doar pentru că acesta nu studiază în regim bugetat în anul de studiu respectiv. Este o măsură care încalcă principiile echității și egalității de șanse în educație”, susține organizația studențească.
Mai grav, bursele nu vor mai fi acordate în timpul vacanțelor, deși cheltuielile studenților nu dispar în aceste perioade. „Calitatea de student nu se pierde pe perioada vacanțelor. Mai mult, studenții au cheltuieli și în afara perioadelor de activități didactice propriu-zise, fiind nevoiți să-și acopere cheltuielile curente de trai și pe perioada vacanțelor (de iarnă, de primăvară, de vară), având de achitat taxe de cazare în cămin sau chirii în centrul universitar în care studiază, deși nu rămân acolo pe perioada întregii vacanțe. Mai ales în cazul burselor sociale, este absurd să presupunem că dificultățile materiale ale unui student dispar în timpul vacanței”, transmite ANOSR.
Reprezentanții studenților avertizează că tinerii vor fi nevoiți să se angajeze temporar pentru a supraviețui financiar în aceste luni, iar acest lucru le-ar putea afecta performanțele academice sau chiar eligibilitatea pentru burse în anul următor.
ANOSR critică și modul în care au fost adoptate aceste modificări, fără consultare publică, fără transparență și fără dialog cu actorii din sistemul educațional.
Măsurile contestate vin pe fondul altor decizii restrictive luate în ultimele luni: limitarea reducerii la tren de 90% doar pe ruta domiciliu – centru universitar; calcularea fondului de burse în funcție de salariul minim net, ceea ce duce la o scădere de aproximativ 40%; și amânarea alocării a 15% din bugetul național pentru educație până în 2027.
ANOSR cere revenirea la burse acordate pe tot parcursul anului, inclusiv pentru studenții de la taxă, recalcularea fondului de burse în funcție de salariul minim brut, și restabilirea reducerii de 90% la transportul feroviar, indiferent de rută.
I.I.










































nu este nici o discriminare, facultatiile cu taxa ar trebui desfintate, elevii sa puna mina sa invete