Arestat după ce s-a apropiat de casa fostei iubite, cu care are o fetiță

181

Bărbatul de 36 de ani, din comuna Vladimir, reținut pe 27 august, pentru încălcarea unui ordin de protecţie în formă continuată și distrugere, a fost arestat preventiv de judecători. Acesta este acuzat că ar fi ignorat ordinul de protecție instituit de către Judecătoria Târgu-Cărbunești, pe 16 mai, pentru o perioadă de șase luni, întrucât s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de casa din comuna Turburea, în care locuiește fosta concubină, fiica lor de un an și fiica vitregă a bărbatului, față de care s-a dispus păstrarea distanței. Mai mult, în aceeași noapte, ar fi tăiat anvelopele mașinii unei localnice, din comuna Turburea. ,,La data de 27 august, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au continuat urmărirea penală faţă de un bărbat de 36 de ani, din comuna Vladimir, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie în formă continuată și distrugere, față de acesta fiind luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 ore și introducerea sa în arestul IPJ Gorj. În după-amiaza, respectiv noaptea de 25/26 august, acesta ar fi încălcat ordinul de protecție instituit de către Judecătoria Târgu-Cărbunești, la data de 16.05.2025, pentru o perioadă de șase luni, întrucât s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de imobilul din comuna Turburea, unde locuiește fosta concubină, fiica lor de un an și fiica vitregă a bărbatului, față de care s-a dispus păstrarea distanței. De asemenea, în aceeași noapte, acesta ar fi tăiat anvelopele la autovehiculul unei localnice, din comuna Turburea”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

Cererea pentru o măsură mai blândă, respinsă
Joi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești l-a prezentat pe bărbat în fața instanței, fiind admisă propunerea de arestare preventivă. ,,Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată (trei acte materiale, în data de 25.08.2025, în jurul orelor 17.00 și în noaptea de 25/26.08.2025, în jurul orelor 00.18 și în noaptea de 25/26.08.2025, în jurul orelor 01.19 și 01.20) și distrugere, faptă săvârşită în noaptea de 25/26.08.2025, în jurul orelor 00.18), pentru o durată de 30 de zile. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, de luare a măsurii arestului la domiciliu, ca neîntemeiată”, au stabilit magistrații Judecătoriei Târgu-Cărbunești. Tânărul a contestat hotărârea.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.