O săptămână plină de evenimente culturale

172

Consiliul Județean Gorj, prin instituțiile sale de cultură subordonate, organizează, în perioada 20-26 octombrie 2025, o serie de evenimente educative și artistice dedicate promovării valorilor culturale, a tradițiilor locale și a creativității contemporane.

20 octombrie 2025: Proiectul educațional „Altfel despre lectură – Când cartea prinde viață”, la sediul Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj – derulat în cadrul Programului Național „Școala Altfel” 2025, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.

Acest proiect oferă elevilor o perspectivă modernă asupra lecturii și a bibliotecii, prin prezentarea de booktrailere din edițiile anterioare ale concursului județean de booktrailere: „Conectează-te cu o carte”, precum și prin activități creative desfășurate în cadrul „Clubului de lectură Altfel”, organizat de elevi din clase de gimnaziu, din cadrul școlii partenere. Astfel, elevii participanți vor descoperi cum lectura poate fi transpusă într-o formă vizuală și digitală atractivă.

 20-24 octombrie 2025: Cursuri de meșteșuguri tradiționale la Cula de pe malul Jiului

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, desfășoară o serie de cursuri dedicate promovării meșteșugurilor tradiționale românești, după următorul program:

▪ (14:00–18:00): ̦̆ – ; –

▪̦ (14:00–18:00): ̆ – ̆; ̆ –

▪ (14:00–18:00): ̦̆ – ̆ ̦ ̆; ̆ –

▪ (14:00–18:00): ̆ ̆ – ; – ̦

▪ (14:00–18:00): ̂ – ̂; ̆ ̆ – ; ̆ – ̆.

22 octombrie 2025: Proiectul educațional „Halloween la bibliotecă” – la sediul central al Bibliotecii Județene

Proiectul își propune să transforme biblioteca într-un spațiu al poveștilor și al imaginației. Activitățile interactive, jocurile tematice, lecturile „vrăjite” și surprizele pregătite pentru participanți vor aduce o atmosferă de bucurie și mister, oferind astfel publicului o experiență culturală aparte.

23 octombrie 2025: „Festivalul Toamnei” – eveniment cultural-artistic organizat de Școala Generală „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu

Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, în calitate de partener al manifestării,  va prezenta dansurile și portul popular gorjenesc  printr-un spectacol oferit elevilor școlii.

24 octombrie 2025: „Atelierele de toamnă – Program Educație Muzeală”. Locație:  sediul Muzeului de Istorie din str. Geneva nr. 8, Târgu Jiu.

Activitate educativ-creativă: -̦   12.00 – 14.00 / 15.00 – 17.00

▪ Vizită tematică în Muzeul de Istorie

▪ Atelier de observații la microscop/lupă (cristale, fosile) și amprente pe lut

Preț bilet/2 ore: 15 lei

Relații suplimentare: 0766.314.582 (Aura Stoenescu)

Biletele pot fi cumpărate în fiecare zi a săptămânii, conform programului:

Luni-vineri: 7.30 – 16.30

Sâmbătă–duminică: 7.30 – 13.30

În zilele de vineri se pot cumpăra bilete doar pentru săptămâna următoare.

24-26 octombrie 2025: Festivalul Internațional de Umor și Caricatură „Ion Cănăvoiu”

Ajuns la cea de-a 33-a ediție, Festivalul Internațional de Umor și Caricatură „Ion Cănăvoiu” se înscrie în seria manifestărilor culturale de tradiție organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, având ca scop principal stimularea creației literare și grafice de factură umoristică, precum și promovarea valorilor culturale naționale.

Festivalul poartă numele scriitorului și publicistului Ion Cănăvoiu (1939-1992), una dintre personalitățile marcante ale culturii gorjene, cunoscut pentru contribuția sa la literatura satirică și la presa umoristică românească.

De-a lungul celor trei decenii de existență, evenimentul a reunit participanți din întreaga țară și din lume, reprezentând diverse ramuri ale creației umoristice – epigramă, poezie, proză scurtă și caricatură. În cadrul festivalului au fost acordate sute de premii și distincții unor autori consacrați și tineri debutanți, contribuind la afirmarea și recunoașterea acestora pe plan național.

Manifestarea include anual concursuri de creație, workshopu-uri, salon de caricatură, lansări de carte și reviste, momente comemorative, realizarea de caricaturi in stradă, menținând astfel vie tradiția umorului de calitate și consolidând poziția Gorjului pe harta culturală a României. În cadrul ediției din acest an, participarea la secțiunile de concurs este una record – peste 130 de concurenți.

Ediția de anul acesta se va desfășura în perioada 24-26 octombrie și este realizată de CJCPCT Gorj în parteneriat cu Uniunea Epigramiștilor din România, Cenaclul Hohote, Primăria Runcu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Muzeul Județean Gorj și Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.