Vineri, de la ora 19.00, pe Stadionul ,,Constantina Diță” din municipiu se anunță un duel fotbalistic extrem de interesant. CSM Târgu Jiu și Minerul Lupeni se duelează pentru întâia oară într-un meci oficial. Gorjenii vin după două rezultate de egalitate, în timp ce hunedorenii au evoluat sub așteptări având în vedere obiectivul declarat, acela de a ataca play-off-ul, iar apoi promovarea în liga secundă.
Antrenorul Mario Găman a vorbit în termeni superlativi despre adversara din această seară, dar a declarat că are încredere că elevii săi pot repeta evoluțiile bune din ultimele două partide.
,,Ultimele două jocuri cred eu că au fost pentru noi, din punctul meu de vedere, niște jocuri unde trebuia să acumulăm mai multe puncte decât am adunat, doar două puncte, dar eu cred că, prin ceea ce am arătat și prin ocaziile avute, meritam mult mai mult. E trecut, nu mai contează, contează ceea ce facem vineri. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe ale acestei serii. Chiar dacă în urma rezultatelor și prestațiilor, nu sunt la un nivel foarte bun acum, au jucători de o calitate individuală incredibilă, și mă refer și la organizarea ofensivă, au 5-6 jucători de atac de nivelul ligii a doua, plus faptul că au o situație financiară excelentă din toate puncte de vedere. Noi jucăm acasă, ultima partidă cu Vâlcea ne dă încredere pentru ceea ce trebuie să facem și cred eu, că dacă mergem pe aceleași coordonate, putem face o figură frumoasă și chiar să luăm cele trei puncte”, a declarat principalul gorjean.
CSM a fost învinsă, până acum, în toate partidele de verificare disputate cu Minerul Lupeni, dar antrenorul gazdelor a declarat că meciul va fi destul de diferit.
,,Știm prea bine că au fost două rezultate slabe pentru noi, în amicalele cu ei, dar meciul oficial este altul. Băieții se motivează altfel, chiar dacă nu e normal, ar trebui fiecare partidă să fie tratată la cel mai înalt nivel, dar, chiar dacă sunt favoriți, eu zic că prestația avută cu Vâlcea, meciul de la Câmpulung, ne dau încredere. Dacă mergem pe aceleași idei, cu siguranță eu zic că avem atuurile noastre și cred eu că va fi o partidă interesantă, iar lumea va fi la stadion pentru că este o partidă de nivel bun”, a mai spus Găman. Pe lângă Bucur, Filip și Habet, absențe de lungă durată, prezența lui Alex Lăpădat pe teren este incertă. Tânărul jucător gorjean a suferit o accidentare în partida cu Vâlcea și nu este încă la capacitate maximă. Partida face parte din etapa a 10-a a Seriei 6 din Liga 3.
Cătălin Pasăre







































