Bogdan Ungureanu, luptător gorjean care și-a făcut un nume la nivel național și internațional, a reușit, săptămâna trecută, primul său succes ca antrenor. Alături de un alt gorjean, experimentatul antrenor Gigi Bivolaru, l-au pregătit pe Adrian Predoiu, un luptător de mare potențial care a obținut un KO spectaculos, în fața lui Gabriel Bujor, în gala MMA Empire Fighting Championship. Competiția de lupte în cușcă, desfășurată la București, este la prima ediție.
,,Gigi Bivolaru antrenează de multă vreme, a fost și antrenorul lotului național de sambo și antrenorul meu, eu antrenez de ceva timp pe partea de sol. Adrian Predoiu își propune să aibă cât mai multe meciuri, atât în țară, cât și afară, să ajungă în top și, de ce nu, să obțină un contract cu UFC. Sincer,mi se par mult mai mari emoțiile ca antrenor, ca sportiv e mai ușor, totul este în mâinile tale”, a declarat Ungureanu, după prima sa experiență de acest gen. Multiplu campion național și internațional, Bogdan Ungureanu (30 de ani) s-a clasat pe podium la Campionatul Brasileiro, cea mai importantă competiție de jiu-jitsu brazilian și a terminat pe locul doi campionatul Pan American. De asemenea, a câștigat un open internațional de jiu-jitsu brazilian desfășurat în Italia. Sunt doar unele dintre performanțele recente ale sportivului originar din Licurici, Gorj.
Cătălin Pasăre







































